Sorin Ovidiu Vîntu este cercetat pentru spălare de bani într-un nou dosar disjuns din cel privind favorizarea infractorului Nicolae Popa.
Arhiva lunara octombrie 2010
Vîntu este cercetat într-un nou dosar, pentru evaziune fiscală: banii trimişi lui Nicolae Popa proveneau de la FNI
14
oct.
Categorie: Justitie, Manipulare prin presa, Presa, PRESA "LA COMANDĂ", spalare de bani
Vîntu a mai colectat, prin interpussssi, cinci milioane de euro. Casssh
11
oct.
Categorie: Blogroll, Justitie, Presa, PRESA "LA COMANDĂ"
Arestarea pentru 29 de zile a celor şase paravane ale lui SOV, de la fosta Petromservice, scoate la iveală o nouă operaţiune ce poartă ştampila inconfundabilă a maesssssstrului combinaţiilor din strada Paris 34. Procurorii DIICOT au identificat modul în care interpuşii lui Vîntu din conducerea Petromservice au scos, în perioada 2006-2008, aproape cinci milioane de euro (19,74 milioane de lei) din conturile Petromservice. Banii au fost viraţi în conturile uneia dintre firmele grupului infracţional, SC CARD VISION MEDIA SRL, iar ulterior au fost retraşi în numerar şi folosiţi ca bani de buzunar de către beneficiari.
„Potrivit constatării tehnico-ştiinţifice întocmite în cauză, în perioada menţionată (2006-2008), din conturile PSV COMPANY SA a fost transferată către SC CARD VISION MEDIA SRL suma de 19.787.925,20, lei care ulterior a fost retrasă în totalitate în numerar de către inculpaţii MIHAELA NACU, TATIANA DINU, IOAN PETRAN, CI ş.a...
Citeste mai multReţeaua firmelor lui Vîntu, deconspirată de procurori
10
oct.
Categorie: Blogroll, crima organizata, diversiune, Justitie, Lumea interlopa, mafie romaneasca, Manipulare prin presa, Presa, PRESA "LA COMANDĂ"
După ce presa a semnalat în ultimii ani, pe surse, că Sorin Ovidiu Vîntu controlează prin interpuşi afacerea Petromservice, actuala PSV Company SA, dar şi o reţea de societăţi specializate în diverse ţepe, tunuri şi şantaje pe piaţa romånească, procurorii au produs, luna trecută, prima dovadă în acest sens.
Sorin Ovidiu Vîntu controlează offshore-ul cipriot Comac Limited – au afirmat procurorii criminalişti din subordinea lui Marius Iacob, şeful Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din Parchetul General. Informaţia a apărut în motivarea deciziei de arestare a lui SOV, din dosarul în care acesta este acuzat de favorizare a infractorului Nicolae Popa, un alt interpus asumat deja de el în afacerea FNI.
Iată fragmentul din „motivare“, care-l lasă pe SOV cu pantalonii în vine:
„
S-a convenit ca transferul (sumei de 50.000 euro – n.n...
Manipulare online cu gogoşi "chinezeşti"
09
oct.
Categorie: Blogroll, coruptie politica, Dezinformare, EXPORT, investig, Manipulare prin presa, Presa
Dincolo de banii pe care-i încasează de la compania de aviaţie („trebuie să vă spun că acest post face parte dintr-o campanie (…) şi că am acceptat să particip la campanie pentru că a. primesc nişte bănuţi şi b. detaliez motivul mai jos” – zice insul), el vrea să verifice şi dacă blogosfera poate fi mobilizată la comandă.
Protejat: Sorin Ovidiu Vîntu – ameninţare cu moartea la adresa lui Băsescu
01
oct.
Categorie: Blogroll, Justitie, Manipulare prin presa, Presa, PRESA "LA COMANDĂ", Securitate nationala
„În trei luni de zile, Traian Băsescu trebuie să devină amintire în istoria politică a Romåniei, o amintire tristă, dar amintire!“ – a declarat nervos pentru Realitatea TV inculpatul Sorin Vîntu, la o săptămånă de la ieşirea sa din arestul Direcţiei de Cercetări Penale. O asemenea afirmaţie făcută de un fost puşcăriaş cercetat într-un nou dosar penal şi care mai are la activ cåteva tentative nereuşite de asasinat, ar trebui să îngrijoreze în cel mai înalt grad SPP şi să determine o autosesizare din partea Parchetului General. Aşadar, Vîntu îl ameninţă public cu dispariţia pe preşedintele ales al Romåniei.
Duşman declarat al lui Traian Băsescu, alături de Voiculescu şi Patriciu, Vîntu a făcut pånă acum aproape tot posibilul pentru alungarea prin forţă a lui Traian Băsescu de la Cotroceni. A cumpărat jurnalişti, politicieni, sindicalişti, analişti, sociologi etc...
Citeste mai mult












