Categorie Presa

Viitorul ”Președinte al României”, Dan Diaconescu, nu poate să-și justifice, din afacerile la vedere, averea

Categorie: Blogrollcrima organizataEXPORTinvestigJustitiemafie romaneascaManipulare prin presaPresa

diaconescu presedinte

L-am văzut luni seara, la OTV, pe Dan Diaconescu. Şi am ascultat pentru prima oară, mai mult de un minut, ce spune. Deşi unii îl consideră jurnalist, ba chiar a şi fost premiat pentru asta, eu sunt convins că, profesional, individul nu are absolut nicio legătură cu această meserie. E o formă de manifestare primitivă a lui Ciutacu, sau una superioară a lui Mircea Badea. E ca un tractorist semianalfabet ce cântă la pian şi ale cărui zgomote atrag bizoni de tipul celor care, zilele trecute, purtau lozinci cu numele idolului lor proaspăt arestat pentru şantaj.

L-am văzut luni seara pe Dan Diaconescu vorbind în ”calitate” de, titra el, ”viitor președinte al României”. În realitate vorbea în limbajul unui parvenit, al unui cocălar care-şi freacă ghiulul cu mâneca, să lucească. Vorbea de bani. De mulţi bani.

DD1

DD2

Spunea că unul i-ar fi împrumutat odată 500.000 de euro, că un altul l-ar fi sponsorizat cu 80...

Citeste mai mult

Judecătorii PUSKÁS Valentin-Zoltán (UDMR) și Ion Predescu (PSD), de la Curtea Constituțională, au încălcat legea!

Categorie: BlogrollEXPORTinvestigJustitiePresa

Curtea Constituțională a României s-a pronunțat, ieri, cu privire la contestațiile depuse de opoziție la legile de austeritate adoptate de guvernul Boc. Nu pun aici, în discuție, decizia Curții. Personal, și eu sunt de părere că atacul la pensii înseamnă cel puțin o neobrăzare din partea guvernanților.

ccr

Ceea ce mi-a atras însă atenția a fost ieșirea la rampă, în premieră absolută din 1992 încoace, cu declarații publice, a doi dintre cei nouă judecători CCR care s-au pronunțat, mai mult sau mai puțin explicit, cu privire la modul în care au votat și la argumentele care i-au determinat să ia acea decizie. Dincolo de capitalizarea politică evidentă a gestului făcut de cei doi magistrați, avem de-a face, aici, cu o încălcare flagrantă a legii. Este vorba chiar despre încălcarea Legii privind Organizarea și funcționarea Curții Constituționale (nr. 47/1992), fapt fără precedent în istoria recentă a instituției.

Iată ...

Citeste mai mult

Cartelul mafiot de presă Vîntu&Voiculescu a devenit o vulnerabilitate a României

Categorie: Blogrollcrima organizatadiversiuneEXPORTinvestigmafie romaneascaManipulare prin presaPresaSecuritate nationala

Statul reacționează, în sfârșit, la asediul continuu declanșat, cu mult timp în urmă, împotriva instituțiilor sale fundamentale de către presa de tip mafiot reprezentată de trusturile anti-românești Realitatea-Cațavencu și Intact (Antena3 și Jurnalul Național).

 (Foto: baricada.wordpress.com)

(Foto: baricada.wordpress.com)

Astfel, în ședința de ieri a CSAT, practici ale presei controlate de moguli, despre care scriu de la înființarea acestui blog, au fost înscrise în Strategia Națională de Apărare printre cele 15 ”vulnerabilități” ale României. Este vorba, concret, despre ”campaniile de presă la comandă” și despre presiunile făcute de moguli asupra statului pentru a-și satisface interesele politico-financiare.
vulnerabilitati1

Noua vulnerabilitate este formulată, în document, în felul următor:

”fenomenul campaniilor de presă la comandă, cu scopul de a denigra instituții ale statului, prin răspandirea de informații false despre activitatea acestora; presiunil...

Citeste mai mult

Şantajistul Dan Diaconescu, prins între primarul din Zărand și…Marius Locic

Categorie: Blogrollcrima organizataDezinformareEXPORTinvestigJustitieLumea interlopaManipulare prin presaspalare de bani

– Un escroc infiltrat în mass media bântuie prin România proştilor –

dan-diaconescu-catuse-octav-ganea

Reţinerea lui Dan Diaconescu (foto Mediafax) pare a avea şi alte motive decât cele invocate oficial de către procurorii anticorupţie.
Conform agențiilor de știri, Dan Diaconescu este acuzat de șantaj și împotriva sa a fost emisă o ordonanță de reținere de 24 de ore.

Procurorii DNA l-au pus sub învinuire pe Dan Diaconescu, acestuia fiindu-i aduse la cunoştinţă acuzaţiile de şantaj şi ameninţare în legătură cu primarul comunei arădene Zărand, Ion Moţ.
În rezoluţia de începere a urmăririi penale faţă de Dan Diaconescu – datată 18 iunie – se arată că acesta, „în calitate de administrator şi realizator de programe la postul OTV, a exercitat acte de ameninţare, atât în mod direct, cât şi prin intermediul lui Dorel Petru Pârv, cu scopul de a determina persoana vătămată, Ion Moţ, primarul comunei Zărand, judeţul Arad, să dea o sumă totală de 200...

Citeste mai mult

Ginerele sindicalistului Aurel Cornea a preluat, pe ușa din dos, administrarea unui contract de 90 milioane de euro de la guvernul Boc

Categorie: afaceriBlogrollcoruptie politicacrima organizataEXPORTinvestigPresaSecuritate nationala

sindicalist

Anul trecut, când puţini se aşteptau ca Traian Băsescu să recâştige un nou mandat la Cotroceni, iar guvernul să fie controlat de PDL, s-au făcut diverse mutări și alianţe în lumea afacerilor. Unul dintre cei convinşi că puterea urma să revină mafiei PSD-PNL a fost şi președintele FSLI, Aurel Cornea. El chiar s-a implicat, cât l-au ţinut brăcinarii, atât în înlocuirea lui Băsescu cât şi în distrugerea câtorva generaţii de copii care au avut neşansa de a fi contemporane cu derbedei precum el însuși sau precum Liviu Luca, Dumitru Costin, Epsilon pe Doi, Bogdan Hossu, Rădoi şi cei asemenea lor. În vreme ce Cornea şi ceilalţi ţucălari ai mafiei PSD-PNL ieşeau în stradă ca să otrăvească spaţiul public şi să forţeze distrugerea instituţiilor statului român, ginerele sindicalistului prelua afaceri ce se anunţau a fi extrem de profitabile în mandatul unui eventual guvern PSD-PNL...

Citeste mai mult

Salariu de tonomat la curtea lui SOV: 20.000 de euro!

Categorie: diversiuneEXPORTinvestigmafie romaneascaManipulare prin presaPresa

Sorin Ovidiu Vantu 3

Verificarea declanşată de Fisc pe moşia lui Vîntu începe să dea roade. Deocamdată, a fost luată la bani mărunţi doar una dintre nenumăratele firme ale mogulului, Realitatea Media SA, adică Centrul de manipulare prin mass media. Sau, la fel, maşinăria de dezinformare şi de incitare a populaţiei la război civil, pusă de Sorin Ovidiu Vîntu la dispoziţia mafiei PSD-PNL.

Dincolo de constatarea obişnuitei evaziuni fiscale, infracţiune care e atât de firească în firmele lui Vîntu încât nici nu mai trebuie dovedită, din sesizarea penală a ANAF aflăm, în premieră, şi alte informaţii ascunse opiniei publice de către conducerea Trustului Realitatea Caţavencu. Printre acestea se află şi salariile parţiale ale câtorva dintre cei care au otrăvit spaţiul public din România. Preţul tonomatelor, sau numărul de arginţi necesari să transformi un ziarist într-un tonomat pentru ca acesta, la rândul său, să transforme un grup de oameni într-o turmă de zombi...

Citeste mai mult

Evaziune fiscala la Realitatea lui Vîntu

Categorie: BlogrollEXPORTinvestigManipulare prin presaPresa

Deşi controlul declanşat în septembrie 2009, de ANAF, la trustul Realitatea Media SA, n-a fost încă finalizat, inspectorii fiscali au sesizat deja organele de urmărire penală cu privirea la evaziunea fiscală practicată de angajaţii lui Sorin Vîntu. Ştirea, anunţată deja în urmă cu câteva zile pe blogul lui Dan Andronic, a fost astăzi confirmată de ANAF, printr-un comunicat de presă. Iată-l:

ControlFiscal_RealitateaMedia_2010iunie03

Se pare că emiterea acestui comunicat vine ca urmare a solicitării făcute chiar de către angajaţii RTV care au vrut să verifice afirmaţiile făcute, ieri, de Elena Udrea, ca replică la atacul mediatic declanşat împotriva sa către tonomatul Adrian Ursu.

Eu pot sa-mi rezolv singura problemele. Nu e cazul ca Realitatea sa se ingrijoreze pentru mine, ci sa se ingrijoreze pentru dl Vîntu si Realitatea Tv unde controalele au gasit o frauda de 6 milioane de euro„, a declarat Elena Udrea la emisiunea lui Ursu.

Despre frauda contabililor lui SOV, ca...

Citeste mai mult