Borboly Csaba, președintele CJ Harghita – între Apostolul PAUL și ”Apostolul” PAULA (Codruța Kovesi), de la DNA

Categorie: JustitieNationalism si nationalitatePresaRomanism

Îndepărtarea temporară a udmr-istului Borboly Csaba din fruntea Consiliului Județean Harghita, pentru fapte grave de corupție documentate de către Serviciul Teritorial Târgu-Mureș al DNA a fost și este interpretată de către conducerea UDMR drept un abuz politic comis de autoritățile române.136

Acuzat cu dovezi că a drenat importante fonduri publice către apropiați de-ai săi (este vorba despre șapte sute de mii de euro), dar și că și-a primit șpaga corespunzătoare, operațiune specifică indivizilor puși pe căpătuială, groful UDMR Borboly Csaba, pregătit la Budapesta, invocă și el aceleași motive politice, considerându-se o victimă dar și un trimis pe pământ al Apostolului Paul!

apostolul Paul

Apostolul Paul

Apostolul Paul

La ultimul congres al UDMR, unde a fost primit cu urale ca orice inculpat aflat în malaxorul justiției, el l-a invocat pe Apostolul Paul (gândindu-se probabil, inconștient, la ”apostolița” PAULa Codruta Kovesi, șefa DNA – altfel îl invoca pe Apostolul Morar!) care le-a transmis credincioșilor, peste secole, mesajul că ”sunt mai multe lupte în fața noastra decât în spatele nostru”, promițând că el nu se va lăsa descurajat și le va purta cu credință pe toate.

Apostolul Paul, în ultima etapă a vieții sale, în mijlocul celei mai mari încercări a existenței sale, a formulat una din cele mai relevante mesaje ale Bibliei. Acest mesaj ni se adresează și nouă, este valabil și pentru liderii comunității noastre și ne avertizează, că este de datoria noastră să purtăm aceste lupte, să parcurgem întregul drum pe care am pornit, și mai ales să ne păstrăm crezul. Sunt mai multe lupte în fața noastră decât în urma noastră. Dar promit că vom duce la capăt lupta și ne vom păstra credința” – a concluzionat  Borboly Csaba.

Tânărul Borboly, care cerea 10% dintr-un contract, sub formă de sponsorizare pentru o asociație umanitară (”Asociația pentru Ciuc”), bani cu care să-și termine viloiul din Miercurea Ciuc, a semnat ilegal deconturi de 3 milioane de lei pentru două firme în mai puțin de o lună, adică de aproximativ 700.000 de euro, bani încasați ilegal de apropiați de-ai săi abonați la contracte cu statul.

Indiferent de lucrarea Domnului, prin Apostolul Paul – invocată de inculpatul Borboly, lucrarea DNA prin Apostulul Paula (Codruța Kovesi) spune că

Apostolul PAULA (Codruța Kovesi) - foto: jurnalul.ro

Apostolul PAULA (Codruța Kovesi) foto: jurnalul.ro

inculpatul Borboly Csaba a dispus în mod nelegal și nejustificat, în luna decembrie 2010, decontarea sumei de 1.888.914,20 lei în favoarea constructorului SC STRAVIA GROUP SRL pentru o serie lucrări de reabilitare a unui drum județean. Plata s-a făcut în condițiile în care prețurile firmei care a câștigat licitația erau cu mult mai mari decât cele ale firmei excluse din procedura de licitație, în care dirigintele de șantier nu a fost de acord cu acceptarea la plată a lucrărilor și în condițiile în care proiectul inițial nu fusese respectat în ce privește grosimea asfaltului și nici nu exista o dispoziție de modificare a acestui proiect. Prejudiciul produs în dauna județului Harghita prin această activitate este evaluat la suma de 629.178,85 lei și un folos material echivalent pentru SC STRAVIA GROUP SRL”.

Mai mult, tot în aceeași lună, mai exact în perioada 27-29 decembrie 2010,

”același inculpat a dispus în mod nelegal și nejustificat decontarea sumei de 672.051,59 lei în favoarea constructorului SC STRAVIA GROUP SRL și a sumei de 496.632,84 lei în favoarea constructorului SC BRIDGE ROAD CONSTRUCT SRL, în ambele cazuri pentru materiale lăsate în custodie. Aceasta, deși bunurile respective nu existau în fapt și în condițiile în care angajarea cheltuielilor de către Consiliul Județean a avut loc la finalul lunii decembrie 2010, deși era evident că cele două firme nu mai aveau timpul necesar ca până la data de 31 decembrie 2010 să facă lucrările angajate, de reabilitare a unor tronsoane de drum județean. În plus, inculpatul cunoștea că procesele verbale de custodie s-au realizat în fals, prin antedatare și prin inserarea nereală că bunurile există ca atare, că au fost recepționate efectiv și au fost predate către reprezentanții celor două firme constructoare”

Ca lucrarea să fie perfectă, el a fost documentat și cerând sfânta șpagă de 10% de la una dintre firmele preferate, Bridge Road Construct, conform documentelor DNA.

Fragment din Comunicatul DNA din 13 mai 2013

Fragment din Comunicatul DNA din 13 mai 2013

”În calitate de președinte al Consiliului Județean Harghita, după efectuarea de către Consiliu, a plății sumei totale de 496.632,84 lei către S.C. BRIDGE ROAD CONSTRUCT SRL, jud.Harghita, inculpatul Borboly Csaba i-a pretins în mod repetat, în perioada 29 decembrie 2010 – ianuarie 2011, administratorului de fapt al S.C. BRIDGE ROAD CONSTRUCT SRL, prin intermediar, să îi remită 50.000 lei ( 10% din suma decontată) disimulată sub formă de sponsorizare către „Asociația pentru Ciuc” Miercurea Ciuc” spune lucrarea ucenicilor ”Apostulului” PAULa Codruța Kovesi, șeful DNA.

Prins așadar la furat, ca ultimul dintre borfași, șeful UDMR Ciuc face acum presiuni, aflăm, pentru a reveni cât mai repede în fruntea Consiliului Județean Harghita, el fiind un important ordonator de credite în inima HAR-COV-ului dominat de obsesia steagului secuiesc.

În urmă cu doi ani, Borboly Csaba mai fusese în atenția DNA, acuzat fiind de un anonim că și-ar fi construit o parte din viloiul din Miercurea CIUC (Denes Laszlo nr.11) cu bani primiți de la o firmă care câștigase un contract cu CJ Harghita, pentru lucrări la spitalul județean din Miercurea Ciuc, precum și că ar fi vândut cu 50.000 de euro un apartament ce valora aproximativ 20.000 de euro, cumpărătorii fiind, desigur, socrii săi! Asta miroase, chiar și în ungurește, a spălare de bani pe rit nou. La acea dată, DNA a oprit cercetările pe motiv că nu sunt probe suficiente. Acum însă, dosarul de la DNA e mai gros decât Biblia din care a citat Borboly Csaba la ultimul Congres UDMR.

Sigur, DNA a formulat împotriva președintelui CJ Harghita, 9 capete de acuzare pentru încălcarea a șase articole din Codul Penal: ”două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, ambele în formă continuată, luare de mită în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, două infracțiuni de instigare la uz de fals, două infracțiuni de fals intelectual și denunțare calomnioasă”.

În aceste condiții, lideri ai UDMR au formulat și ei, că așa e regula, acuzația de persecuție politică a tânărului Borboly, numind-o ”un act josnic de intimidare”. Pe 14 mai a.c.. a doua zi după reținerea lui Borboly Csaba, extremiștii maghiari în frunte cu groful Tamas Sandor, președintele CJ Covasna, Antal Arpad Andras, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Petres Sandor, locțiitorul la comandă al CJ Harghita, si alți câțiva primari din așa-zisul ”Ținut Secuiesc”, au adunat mai multe neîmpliniri ordonate de Budapesta și le-au înșirat ca fiind persecuții

fragment din protestul extremistilor unguri

fragment din protestul extremistilor unguri

la care sunt supuși de la Trianon încoace.

”Noi, liderii administraţiilor publice locale ai Uniunii Democrate Maghiare din România din Ţinutul Secuiesc, am primit vestea reţinerii colegului nostru Borboly Csaba cu surprindere şi indignare. Pentru noi este evident că reţinerea preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita este un act josnic de intimidare. Avem convingerea că acţiunea DNA de luni este parte a procesului în care au fost târâţi numeroşi oameni politici ai Uniunii. În ultima perioadă s-au accentuat şi s-au înmulţit în mod vizibil atacurile la adresa comunităţii noastre: au demarat renaţionalizarea Liceului „Székely Mikó”, i-au persecutat şi hârţuit pe artizanii produselor secuieşti, au vrut să retragă manualele de istorie a secuilor, în multe localităţi din Ţinutul Secuiesc au vrut să îndepărteze simbolurile comunităţii noastre, steagul secuiesc, au dorit să limiteze utilizarea limbii noastre acolo unde de altfel acest lucru este prevăzut de lege. Liderii centrali şi locali ai Uniunii s-au opus de fiecare dată, au respins atacurile şi au căutat soluţii pentru a

finalul protestului extremiștilor unguri din Har-Cov

finalul protestului extremiștilor unguri din Har-Cov

planarea conflictelor. Borboly Csaba a acţionat tocmai în acest sens. Şi-a făcut treaba, a continuat munca, şi a reprezentat cu forţă cauza pentru care luptăm cu toţii: apărarea drepturilor și simbolurilor comunităţii secuieşti. Nu este întâmplătoare nici data aleasă de procurori. Borboly Csaba, gazda celui de al 11-lea Congres UDMR a fost reţinut cu 10 zile înaintea acestui important eveniment politic de la Miercurea Ciuc” au afirmat extremiștii citați.

 

Presiunile pentru anularea ultimei decizii de suspendare pentru 30 de zile a prezenței sale în fruntea CJ Harghita, vor continua, această perioadă expirând la sfârșitul săptămânii în curs.

Motivul invocat de apărătorii lui Borboly este blocarea mersului normal al activității la nivel de Consiliu Județean, ceea ce este cu totul fals.

Consilul Județean Harghita merge cu motoarele duduind din plin. De la arestarea pentru 24 de ore a președintelui CJ Harghita și pînă în urmă cu trei săptămâni, deci în aproximativ o lună de zile au fost date nu mai puțin de 68 de Hotărâri de Consiliu!,mai multe decât în perioada anterioară, când la conducere s-a aflat inculpatul Borboly Csaba. Se poate verifica vrednicia locțiitorului la comandă, Petres Sandor, vicepresedintele CJ Harghita, pe site-ul instituției.

Borboly Csaba nu a fost suspendat și de pe site-ul Consiliului Județean Harghita, unde joacă la dublu!

Borboly Csaba nu a fost suspendat și de pe site-ul Consiliului Județean Harghita, unde joacă la dublu!

Și atunci care-i graba? Borboly Csaba trebuie lăsat să se bucure de familie, așa cum singur a afirmat, concediul forțat la care-l obligă Curtea de Apel Târgu Mureș fiind benefic pentru el și familia lui.

Și pentru că tot au fost înșirate, mai sus, anumite neajunsuri ale maghiarimii, adunate de la Trianon încoace, trebuie să existe cineva care să le dea peste nas celor care, pe pământ românesc, nesocotesc legile statului român.

Invocarea de către extremiștii unguri a cazului Liceului „Székely Mikó” are o bătaie extrem de lungă!

Deși la mijloc este vorba despre o chestiune strict juridică, în care un imobil a fost retrocedat în mod ilegal, prin încălcarea atribuțiilor a trei inculpați, membri ai unei comisiide restituire, Eparhiei Reformate din Ardeal, președintele extremist al UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că este vorba despre ”o renaționalizare a proprietăților care au fost naționalizate de comuniști și care au fost retrocedate în anii ’90 și dupa 2000”, deși clădirea Liceului „Szekely Miko” nu a făcut niciodată parte din patrimoniul Episcopiei Reformate din Ardeal.

Conform oficialilor români, Ministerul Administratiei Publice stabilise că imobilul respectiv nu putea fi retrocedat in baza OUG Î83/1999. ”In principal, retrocedarea s-a făcut în baza unui extras de carte funciară nevalabil, emis in 1990, cât și a Cărții Funciare care nu avea traducere autorizata în limba română, documente care fusesera depuse în fotocopie de Eparhia Reformata din Ardeal. Prin aceste fapte, acuzații (Marko Attila-Gabor, Marosan Tamas și ce Silviu Clim) au prejudiciat statul român cu aproximativ 1.300.000 de euro, reprezentand valoarea imobilului”.

Recent, la jumătatea lunii trecute, lobby-ul evreiesc maghiar de la Wasghinton a determinat 20 de congresmani americani, 13 republicani și 7 democrați, membri ai Camerei reprezentanților, să-i scrie secretarului de Stat John Kerrypentru a-i cere să exercite presiuni asupra României pentru ca aceasta să se ocupe de solicitările liderilor evrei şi creştini care revendică biserici, şcoli, spitale, orfelinate şi alte proprietăţi”.

Ungurii sunt, așadar persecutați în țara lor, căreia îi spun țară secuiască pentru că așa se traduce în ungurește cuvântul ”român”: ”secui”.

Borboly Csaba (tinerelul din centru), alături de groful pădurilor, Kersttoy, privind la de trimisul pe pământ al Apostolului Paul, cel cu fes roșu

Borboly Csaba (tinerelul din centru), alături de groful pădurilor, Kerestoy, privind la trimisul pe pământ al Apostolului Paul, cel cu fes roșu

Transformarea cazului Borboly Csaba dintr-o speță juridică, în care patru borfași sunt inculpați într-un dosar penal, într-un caz comandat politic este o aberație la fel de mare și de neacceptat (de orice om cu mintea întreagă) ca Ținutul Secuiesc.

Dealtfel, se poate vedea cu ochiul liber că, nemaifiind la guvernare, UDMR s-ar alia cu oricine le-ar da grofilor unguri de mâncare. Aceasta pentru că, dincolo de sentimentul unguresc al ființei, pentru grofii UDMR există sentimentul diavolesc al banului, amendat, iată, cu strictețe, de ”apostolul” PAULA Codruța Kovesi și ”ucenicii” săi de la Serviciul Teritorial Mureș al DNA.

Dan Badea