- Pentru toţi cei care au intrat pe acest blog şi au avut răbdare cu mine,
- pentru toţi cei care au simţit aceeaşi revoltă în faţa mafioţilor PSD-PNL,
- pentru aceia care, la fel ca mine, au riscat totul pentru a-l susţine pe Traian Băsescu,
- pentru anonimii dispuşi să dea de pământ cu toţi derbedeii din politica românească,
- pentru pitecantropii lui Cătălin Voicu şi Gheorghe Rizea, care m-au ameninţat cu moartea sau cu mutilarea fizică şi care, tocmai de aceea, merită înţelegere,
- pentru aşa-zişii „prieteni”, care s-au dovedit a fi nişte profitori interesaţi de funcţii în administraţia prezidenţială, sau în MAE,
- pentru tonomatele care au câştigat milioane de euro, în ultimii ani, dar au pierdut avantajul căpătat de omul liber în faţa sclavului şi, deci, nu mai pot raţiona corect,
- pentru cei care m-au disponibilizat şi m-au trimis vreme de şapte luni în şomaj, deoarece am refuzat să cânt după partitura scrisă de mafioţii ...
alegeri 2009 Artigole sub eticheta
CRĂCIUN FERICIT!
24
dec.
Categorie: Blogroll
Guvernul Boc a fost validat de parlament cu 276 de voturi pentru şi 135 împotrivă. Noua majoritate parlamentară a atras, astfel, încă 40 de voturi din zona mafiei PSD-PNL.
Iată că după realegerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României mafioţii au început să cânte pe la alte mese. Discret, dar sigur, ei vor părăsi mesele bogate, dar pline de capcane ale miliardarilor penali care i-au hrănit în ultimii cinci ani.
Coaliţia Grivco a trecut la a treia fază, ultraşii mafioţi purtând de acum semnul „135„, după ce din „322” ei se transformaseră în „256„.
Anul viitor se anunţă arestări spectaculoase.
Premier – Emil Boc
Incredibil: Cornel Nistorescu a publicat o ştire adevărată în Cotidianul. Scrisă agramat, dar adevărată.
15
dec.
Categorie: Blogroll, EXPORT 5, investig, mafie romaneasca, Manipulare prin presa, Presa
Curtea Constituţională a constatat că Traian Băsescu a fost ales preşedinte al României cu cel mai mare număr de voturi valabil exprimate – anunţă Cotidianul.
E prima ştire adevărată în care apare preşedintele României, preluată de gazeta condusă de Cornel Nistorescu. Nu ştiu ce l-a determinat pe afacerist să permită publicarea unei asemenea informaţii, dar este de presupus că gestul său va fi apreciat ca atare în istoria presei româneşti. Nu oricine e în stare să-şi calce în picioare apucăturile diversioniste, să-şi învingă reflexul de slugă şi să accepte că ANA ARE MERE nu pentru că i le-a dat Vîntu, Patriciu sau Voiculescu ci pentru că le-a primit drept răsplată că a păzit livada.
Ştirea lui Nistorescu este o perlă a presei conduse de tonomate şi incompetenţi, dar controlate de mafia PSD-PNL...
Citeste mai multDr. Liviu Turcu: DESPRE APARENŢE ŞI REALITATE
11
dec.
Categorie: Blogroll, Diaspora romaneasca, export 3, investig, Presa, Securitate nationala
La data de 9 decembrie 2009 HotNews.ro a postat un comentariu/analiza intitulat ‘Campania Geoana: Culisele internationale‘ sub semnatura lui Dragos-Paul Aligica, material care apoi a fost preluat si postat de Dan Badea pe acest blog. Nu este un secret pentru nimeni ca Dan Badea s-a afirmat inca de la inceputul campaniei electorale ca un sprijinitor activ al presedintelui-candidat Traian Basescu folosind acest blog pentru a demantela cu talent si ingeniozitate mai toate manevrele cartelului politico-financiar aflat in spatele candidatului Mircea Geoana.
In acest context decizia de a posta comentariul/analiza (de acum inainte voi folosi pentru simplificarea exprimarii termenul ‘analiza’) pare la prima vedere absolut fireasca intrucit are darul de a-i convinge pe cititori si, mai ales, pe sustinatorii activi ai presedintelui Traian Basescu ca victoria electorala, desi la un scor foarte strins, trebuie sa fie apreciata cu atit mai mult cu ci...
Citeste mai multMafia lui Vanghelie: Naşul Cătălin Voicu a fost invitat forţat la DNA
11
dec.
Categorie: Blogroll, coruptie justitie, coruptie politica, crima organizata, export 3, Justitie, mafie romaneasca, Presa, spalare de bani
Update 3 (16:09): Cătălin Voicu a declarat pentru Antena 3 că procurorii anticorupţie i-au interzis să se întâlnească cu următoarele persoane: Ion Năstase (consilie personal), Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie, Dan Ioan Popescu şi Cezar Bivolaru.
Update 2 (15:23 ): DNA a informat, printr-un comunicat de presă, că senatorul Cătălin Voicu este inculpat sub acuzaţia de trafic de influenţă. Acesta este acuzat că, în 2009, a pretins şi primit sume de bani de la oameni de afaceri, pentru soluţionarea favorabilă a unor cauze civile şi penale aflate pe rolul organelor judiciare. Inculpatul Voicu are interdicţie pentru 30 de zile de a părăsi localitatea. Iată, mai jos comunicatul emis de DNA:
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpatul CĂTĂLIN VOICU, senator, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă. Din Ordonanţa de punere în...
Campania Geoana: Culisele internationale (Dragos-Paul Aligica)
09
dec.
Categorie: Blogroll, coruptie justitie, coruptie politica, crima organizata, Diaspora romaneasca, export 3, Justitie, mafie romaneasca, Manipulare prin presa, ofensiva ruseasca, Presa, Securitate nationala
– material aparut pe site-ul HotNews.ro-
Supun atentiei o analiza interesanta aparuta astazi pe Hotnews si care ofera raspunsuri la anumite intrebari, dar si motive de reflectie asupra reactiilor ciudate, din ultima vreme, ale unor oficiali rusi sau americani. Citita in cheia oferita de autorul acestei analize, victoria lui Traian Basescu pare a fi victoria flintei impotriva celui mai mare tun din istorie, „tunul Ţarului” (foto sus) (Dan Badea)
„Liberalismul economic pare sa fi castigat la diferenta mica in fata urmasilor comunistilor lui Ceausescu in alegerile prezidentiale de duminica, din Romania, prin victoria lui Traian Basescu in fata lui Mircea Geoana, comenteaza Wall Street Journal. Potrivit unor surse citate de WSJ liderul social-democrat a fost candidatul preferat atat de Moscova, cat si de Washington...
Citeste mai multIntoxicare INSOMAR & CCSB: Casele de sondaj ale mogulilor au repetat scenariul de anul trecut
07
dec.
Categorie: Blogroll, coruptie politica, export 3, mafie romaneasca, Manipulare prin presa, Securitate nationala
Institutele de sondare a opiniei publice, folosite de Alianţa Grivco pentru a manipula electoratul dar şi pentru a forţa repetarea scrutinului, au aplicat aceeaşi stratagemă din 2008, ceea ce ar trebui să le descalifice şi să le scoată de pe piaţă pentru totdeauna.
În decembrie 2008, la alegerile parlamentare, strategia PSD a fost aceeaşi. Şi atunci exit-poll-urile au fost măsluite pentru a manipula electoratul dar şi pentru a forţa anumite alianţe post-electorale pentru formarea noului guvern. Astfel, conform INSOMAR, Alianţa PSD+PC a fost creditată cu 36 % pentru Camera Deputaţilor şi 35,7 pentru Senat, PDL cu doar 30,8% pentru Camera Deputaţilor şi 31,7 Senat, iar PNL cu 20,4% pentru Cameră şi 19,8% pentru Senat.
În realitate, rezultatul final a fost că PSD şi PDL au fost „umăr la umăr” (PSD a obţinut cu 3 procente mai puţin decât spunea INSOMAR iar PDL cu aproape 3 procente mai mult, ...
Citeste mai mult















