Căşuneanu a primit un milion de euro exact când i se citea materialul de urmărire penală

Categorie: Blogrollcoruptie justitiecoruptie politicacrima organizataexport 2investigJustitiemafie romaneascaManipulare prin presaspalare de bani

Apariţie surpriză în afacerea Căşuneanu-Voicu: „paravanul” Mişu Popescu , consilierul ministrului transporturilor Ludovic Orban

Dincolo de inculpaţii cunoscuţi, precum Căşuneanu, Locic sau Florin Costiniu, afacerea anchetată de procurorii anticorupţie scoate în prim plan un alt personaj dubios aflat de mai multe ori în atenţia presei, şi chiar a DNA, pentru presupuse fapte de corupţie.

misu (1)

Mihai-Gabriel-Popescu-p

Este vorba despre celebrul Mihai Gabriel Popescu (foto stânga şi dreapta – dupa ce a devenit şmecher ), alias Mişu Popescu sau Mişu Pricopsitu. Deţinător al unei averi fabuloase pentru un funcţionar de stat, care include şi două locuinţe în Miami, Mişu Popescu n-a prea lăsat urme vizibile în operaţiunile sale politico-financiare. Conform investigaţiilor noastre însă, el este unul dintre cei care, la fel ca şi Cătălin Voicu, a folosit cel puţin un paravan pentru a beneficia de sumele uriaşe alocate de CNADR (Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România) patronilor unor companii agreate.

Cazul Căşuneanu-Voicu

casuneanu
Senatorul PSD Cătălin Voicu a fost acuzat deja la jumătatea lunii trecute, de către procurorii DNA, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă. În schimbul unor mari sume de bani, el a intervenit la judecătorul Florin Costiniu, preşedintele Secţiei Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a obţine, în două litigii aflate pe rolul acestei instanţe, soluţii favorabile pentru oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic. Toţi cei patru sunt, astăzi, inculpaţi.

Catalin Voicu

Catalin Voicu

În ceea ce priveşte cazul Căşuneanu, implicarea lui Cătălin Voicu este extrem de interesantă. Dincolo de sumele de bani folosite pentru mituirea sa şi, mai departe, a judecătorului Costiniu care, se spune, trebuia să-i capaciteze şi pe magistraţii implicaţi direct în dosarele vizate, descoperim şi alt tip de complicităţi.

proces Umbrarescu_PA CO

Deşi anchetatorii n-au oferit prea multe informaţii legate de acest caz, surse din apropierea acestora au afirmat că miza o constituie rezolvarea favorabilă a unui recurs făcut de Căşuneanu după ce pierduse o licitaţie organizată de CNADR. Indiferent însă de cauza aflată în cercetarea DNA, atrage atenţia în mod deosebit consorţiul cu care Costel Căşuneanu s-a prezentat la licitaţia contestată ulterior. Astfel, alături de firma sa, PA&CO International SRL, au fost atrase alte două societăţi: GECOR SRL şi Guard Security International SRL.

Gecor – firma paravan a lui Cătălin Voicu

Firma Gecor SRL, abonată la contracte de milioane de euro cu statul, a aparţinut oficial, vreme de aproape patru ani (2004-2007), lui Cătălin Voicu. Evident, în acte figura mama acestuia, Voicu Gherghina, azi în vârstă de 72 de ani. Paravanele folosite aici au fost însă soţii Cusă Gheorghe şi Ioana, unul dintre ei ieşind din acţionariat pe perioada în care a fost găzduită, în acte, mama interlopului Voicu. Cei doi soţi sunt, fireşte, finii lui Cătălin Voicu. Conexând aceste date cu acelea din dosarul cercetat de DNA, constatăm că Voicu avea, dincolo de şpaga aferentă, şi interese de afaceri în acest caz.

Guard Security – paravanul lui Mişu Popescu

Ceea ce surprinde în cazul Căşuneanu-Voicu-Costiniu, este implicarea în afacere a fostului consilier al lui Ludovic Orban, Mişu Popescu. Cum se ştie, Mişu Popescu a ocupat funcţia de consilier al ministrului Transporturilor în perioada 2007-septembrie 2008. Cu un trecut extrem de controversat, mai ales după ce a deţinut mai multă vreme funcţia de director general al Hotelului Bucureşti din Capitală, fostul ţărănist a intrat în afaceri şi, ulterior, după 2000, în PNL. Presa a prezentat deja averea individului, care se ridică la mai multe milioane de euro şi din care fac parte şi două apartamente plasate în Miami-Florida, dar şi un avion nerecunoscut însă de afacerist.

Odată ajuns consilier al ministrului Ludovic Orban (foto dreapta), Mişu Pricopsitu a devenit şi membru în Consiliul de Administraţie al CNADR, adică exact locul de unde pornesc sutele de milioane de euro, anual, pentru afacerile regilor asfaltului. Pentru a nu intra direct în combinaţie cu Căşuneanu, cu atât mai mult cu cât presa a semnalat deja o relaţie neprincipială a sa cu regele asfaltului, el şi l-a plasat în asocierea cu Pa&Co pe unul dintre paravanele folosite şi în trecut. Este vorba despre un anume Vlad Cristian, patronul societăţii de “investigaţii şi protecţie” Guard Security International SRL. Firma acestuia a participat în consorţiu, alături de PA&Co şi Gecor la licitaţiile organizate de CNADR în toamna lui 2008-2009.

Paravanul lui Mişu Popescu, Vlad Cristian, este un vechi asociat al acestuia în cel puţin trei firme, astăzi fiind în funcţiune doar una dintre ele. Astfel, cei doi au fost tovarăşi în societăţile Terra RT Impex SRL şi Euronetwork SRL, azi figurând asociaţi doar în Global Economic Phone SRL. Paravanul Vlad Cristian este exact “veriga lipsă” a relaţiei consilierului lui Orban cu afaceristul Căşuneanu şi nu numai.

Pricopsitu şi-a făcut “intrare” şi la Romstrade

Nelu Iordache (stânga)

Nelu Iordache (stânga)

Paravanul lui Pricopsitu a intrat însă şi în combinaţie cu un alt rege al drumurilor (terestre şi aeriene), Nelu Iordache (foto stânga, discutând cu ministrul Orban), adică patronul Romstrade şi al Blue Air. Firma Romstrade apare ca acţionar persoană juridică (33,3%) în Compania Stingeri şi Intervenţii SA în care Vlad Cristian (“paravanul”) figurează şi el ca acţionar. Compania Romstrade a primit şi ea, se ştie, contracte de zeci de milioane de euro de la CNADR, locul în care a poposit Mişu Pricopsitu. Ca un element de culoare, printre acţionarii firmei amintite figurează şi fiica generalului maior Aurel Udor, fostul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.
Aşadar, ca o primă concluzie, deşi anchetatorii au luat în calcul elemente ale unor infracţiuni flagrante care, însoţite de dovezi, duc la întocmirea unui rechizitoriu, n-ar strica să-şi arunce un ochi şi pe noile conexiuni descoperite de noi în spatele afacerilor cu asfalt, zăpadă şi… nisipuri din Miami.

Căşuneanu a primit un milion de euro exact când i se citea materialul de urmărire penală

act aditional 7

Pe 21 decembrie 2009, exact când procurorii îi spuneau de ce va fi trimis în faţa unei instanţe de judecată şi de ce ar fi cazul să nu părăsească domiciliul din cartea de identitate, CNADR îl miluia pe afacerist cu un contract de aproape un milion de euro (965.007 euro) plus TVA pentru lucrări pe centura Ploieşti Vest.

Este vorba despre un act adiţional (nr. 7, foto sus) la un contract în valoare de 23,4 milioane de euro, câştigat pe vremea lui Mişu Pricopsitu, contract care, ulterior, prin mai multe acte adiţionale, s-a “umflat” şi a ajuns la 34 milioane de euro.

Dan Badea