Un milionar în euro, care a schilodit cu un bolid doi tineri aflaţi în trafic, pe o motocicletă, spune că n-are mărunt să le plătească despăgubiri. Milionarul e un fel de şobolan al democraţiei, menţinut forţat în presă de nişte infractori, şi e cunoscut sub numele de Cornel Nistorescu. El a fost dat în judecată de cei doi tineri pe care i-a accidentat grav, în urmă cu doi ani, pe b-dul Lascăr Catargiu din Capitală.
Tiberiu Florescu şi Andreea Frunză, tinerii care se aflau pe motocicleta spulberată de bolidul lui Nistorescu, sunt nemulţumiţi de faptul că tonomatul lui Vîntu a refuzat să le plătească despăgubirile cerute ca urmare a sechelelor cu care s-au ales de pe urma accidentului. Deşi pare incredibil, unul dintre cei mai bogaţi indivizi din presa romånă le-a spus celor pe care i-a nenorocit pe viaţă că nu are de unde să le dea 50.000 de euro, suma cerută de ei, dar ar putea să facă rost, totuşi, de 20.000 de euro. Derbedeul se tocmeşte cu victimele. Asta crede el că este valoarea corectă a traumelor fizice şi psihice pe care le-a produs celor doi.
Atâta face, socoteşte el, o mână cu oasele strâmb sudate şi care nu se mai poate face pumn, plus o splină şi o fractură de bazin care n-a mai putut fi reparată. Dacă Tiberiu şi Andreea ar fi murit, n-ar fi plătit nici atât. Ar fi scăpat cu „suspendare“, ca atâţia alţi şmecheri ai tranziţiei. Moralistul lui Vîntu, care pentru un teanc de bancnote e capabil s-o înjure şi pe maică-sa, e recunoscut, de altfel, pentru zgârcenia lui proverbială. Ţăran descălecat din Orăştie, cu boţul de mămăligă în buzunarul nădragilor, Nistorescu a fost şi a rămas întotdeauna sluga celui care l-a plătit mai bine. A luat de la toţi şi a avut întotdeauna mai multe mâini la el decât are un om normal. Aşa se face că între modul în care s-a îmbogăţit el şi cel în care s-a îmbogăţit Vîntu, spre exemplu, nu e o prea mare diferenţă, dacă păstrăm totuşi proporţiile.
Patru milioane de euro din acţiunile „Expres“
Şi nu vorbim aici, neapărat, de acţiunile „Expres“ preluate de la Ion Cristoiu şi vândute apoi, cu aproximativ patru milioane de euro, trustului Gruhner&Jahr. Nu vorbim nici de tunul cu acel credit de aproape un milion de dolari luat de la Dacia Felix şi nici chiar despre funcţionarea lui, ani buni, ca ziarist, dar şi ca agent publicitar, fapt ce i-a adus destule acuzaţii şoptite, sau publice, că ar fi un şantajist ordinar. Recent, chiar Adriean Videanu l-a numit şantajist pe individ, în direct şi la o oră de vârf. Aşadar, nu vorbim neapărat despre asta, dar am putea-o face. Important este însă că s-a îmbogăţit cum nu se poate îmbogăţi un ziarist adevărat. Cele câteva milioane de euro pe care le-a dobândit Nistorescu şi din care nu poate scoate 50.000 de euro, să-şi răscumpere oarecum una dintre greşeli, sunt bani pe care i-a făcut pozând în salvatorul naţiunii, în moralistul de serviciu aflat de multă vreme pe statul de plată al marilor infractori. Pe cât de mare reporter a fost odată, când a scris, spre exemplu, reportajul acela de la Fundeni, „Să bată, să bată, să bată“, pe atât de jigodie a devenit în ultimul deceniu.
Niciun gest de compasiune
„Şi acum suferim. Mâna operată a rămas strâmbă rău şi nici nu mai pot închide palma. La Andreea e şi mai vizibil, în afară de faptul că nu mai are splină, osul pubian e strâmb“ – a declarat presei, zilele trecute, Tiberiu Florescu. În urmă cu aproape doi ani, după ce i-a izbit în plin, cu X5-ul lui, şi i-a aruncat zeci de metri prin aer, Nistorescu n-a schiţat nici cel mai mic gest de compasiune faţă de victime. N-a coborât din maşină să-i ajute pe răniţi poate şi pentru că sângele pătează. Şi-a văzut de viaţa lui de şobolan care ronţăie de ceva vreme, organizat, temeliile democraţiei din ţara asta.
La peste un an şi patru luni de la accident, el a tocmit un martor mincinos, un anume Valentin Cosmin Constanda, care a declarat în faţa procurorului că l-a văzut pe motociclistul lovit de Nistorescu cum făcea cascadorii, în trafic, demarând la semafor pe o roată şi circulând cu mare viteză în momentul impactului. Sigur, şarlatanul n-a trecut testul poligrafului, iar combinaţia încercată de Nistorescu a cam eşuat.
Deşi trebuia să fie de mult trimis în instanţă, pentru vătămare corporală gravă din culpă, pentru care ar fi putut primi până la trei ani de închisoare, Nistorescu ştie că nu va păţi nimic. De când să păţească ceva un infractor de talia lui? Culmea e că, deşi Legea privind mica reformă în justiţie îi permite să scape de judecată dacă se înţelege cu victimele, el refuză să plătească. De ce? Pentru că a aflat, probabil, că va reuşi să scape mai ieftin. Ca preţ.
„I-am spus că pe noi nu ne încălzeşte cu nimic dacă el intră în puşcărie, pentru că n-a făcut-o intenţionat, ci din tâmpenie. Dar i-am spus că vrem despăgubiri de 50.000 de euro, pentru cât am suferit. Ne-a răspuns că nu are banii ăştia şi că, dacă se împrumută, ar putea să ne dea 20.000 de euro. N-am fost de acord şi l-am dat în judecată. (…) Ne-a schilodit şi trebuie să plătească“, a mai declarat Tiberiu pentru ziarul „Click“.
Probabil Nistorescu este convins că dosarul său va fi muşamalizat de procurori deoarece, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, „în cazul în care cele două victime ajung la un consens cu jurnalistul Cornel Nistorescu, în sensul în care acesta din urmă va plăti exact suma pe care cei doi o cer, atunci aceştia pot retrage plângerea formulată, ceea ce va înlătura răspunderea penală a jurnalistului“.
Colecţie de tablouri de un milion de euro, vilă de 800.000 de euro
Aşadar, Nistorescu s-a plâns că nu are bani. Devenit unul dintre cei mai mizerabili indivizi care populează mass-media românească, Nistorescu nu se poate compara decât cu un Chirieac, un Ursu sau un Roşca Stănescu. În urmă cu 7-8 ani era deja un om bogat. Înainte de a deveni vecin cu Sorin Ovidiu Vîntu, pe domeniul de la Petreşti-Voluntari, încasase deja aproximativ 4 milioane de euro pe acţiunile de la „Expres“. Avea o vilă superbă cu piscină pe str. cpt. av. Mircea Petre, dotată cu o importantă colecţie de tablouri. Conform unor calcule făcute în urmă cu trei ani de un săptămânal, doar colecţia de tablouri a lui Nistorescu valorează un milion de euro, vila costând şi ea încă 800.000 de euro. Dacă un „Chirieac“ nu face 50.000 de euro, cu un Grigorescu sau un Salvador Dali s-ar putea scoate. El mai deţine, conform aceleiaşi surse, încă un apartament situat în Şoseaua Nordului şi evaluat la un milion de euro. La fel, deţine pachete importante de acţiuni la câteva firme, printre care sunt Casa Serafim – Locuri şi Imobile SRL, Expresiv SA şi Alfa Cont. Deşi nu este cunoscută suma tranzacţiei, el i-a vândut lui Sorin Ovidiu Vîntu, în 2005, prin intermediul Comac Limited, pachetul majoritar de acţiuni la Expresiv SA, firma care deţinea licenţa Radio Total. Ulterior a devenit vecinul lui Vîntu de pe domeniul Petreşti şi, mai apoi, angajatul acestuia. Aşa cum am dezvăluit deja în cotidianul nostru, acelaşi Cornel Nistorescu a fost plătit de Sorin Ovidiu Vîntu, pentru prestaţia sa de şobolan al democraţiei infiltrat în presă, cu aproape 5 miliarde de lei vechi în perioada 2007-2009. Mai exact 4.847.240.000 de lei vechi.
Nu se ştie însă câte milioane are prin conturi, deoarece el n-a depus niciodată o declaraţie de avere. Are destule milioane, dar n-are mărunt. Şi când n-are, se împrumută.
Dan Badea