Derbedeii şi Mungioaica (II)

Când am scris despre ong-işti l-am omis, din neatenţie, pe cel mai pervers dintre ei, pe derbedeul de lux al societăţii „civile” româneşti.  Numele său este…Tatiana Alina Pippidi, cea cunoscută în anumite medii şi sub numele de Alina Mungiu-Pippidi.

Pentru că a ţinut recent capul de afiş al presei diversioniste, din România şi din străinătate, nevasta lui Pippidi merită câteva rânduri lămuritoare pe acest blog.

În ultima decadă a lui decembrie, mungioaica a pus la  cale un atac mediatic de proporţii la adresa ministrului  Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea (foto sus). Nu era primul, de acest tip, mungioaica fiind un denigrator constant al Elenei. De această dată însă, ea a mers în tandem cu nişte jurnalişti care scriu la comandă, sau după ureche, pentru diverse publicaţii occidentale.

Bojan Pancevski

E vorba despre specimene ce poartă nume precum Valentina Pop, Bojan Pancevski (foto stânga, cel care tastează, nu cel cu zgardă, care linge) sau Von Christoph B. Schiltz. Cei trei jurnalişti „urechişti” sunt corepondenţi la Bruxelles şi preiau unul de la altul orice prostie, fără o minimă verificare. Ultimul dintre ei a fost chiar bursier al fundaţiei liberale Neumann, după ce s-a jucat o vreme de-a misionarul la o şcoală privată unde se propăduia cuvântul divin.

TRUCAJUL cu Elena Udrea

Cum astfel de rebuturi profesionale (cand scrii după ureche nu poţi fi decât un rebut!)  sunt peste tot, nu e de mirare că declaraţiile aberante ale mungioaicei au fost preluate şi amplificate în publicaţii deservite precum EUobserver, The Sunday Times,  Die Welt sau agenţia UPI. În Die Welt, graţie misionarului dinţos, a apărut chiar şi un trucaj cu Elena Udrea (vezi foto dreapta), derbedeii de la această publicaţie nefiind mai prejos decât ciutacii noştri.

„E pur si simplu scandalos sa o imputernicesti pe doamna Udrea cu administrarea fondurilor de dezvoltare europene„, a afirmat mungioaica, fără să spună dacă ar fi preferat, în schimb, o împuternicire pentru bărbatu-său Pippidi, pentru Hrebenciuc sau, de ce nu, chiar pentru ea însăşi, că doar e o femeie de afaceri plină de succes. Afirmaţiile nedocumentate lansate de mungioaică sau preluate fără discernământ din mass media româneşti de „paraşutele”  citate mai sus, au fost împrăştiate în ţară, în ultimele zile ale lui 2009, de către ventilatoarele media ale lui Vîntu şi Voiculescu într-un desfrâu generalizat care nu se mai termină. Asta fără ca măcar să ceară un punct de vedere din partea Elenei Udrea, sau să-i dea acesteia dreptul la replică.

De ce s-a produs acest atac mediatic la adresa ministrului român? Dacă motivele mafioţilor Vîntu sau Voiculescu sunt cunoscute, ale mungioaicei sunt şi ele destul de vizibile. Pe de o parte e vorba de frustrare (mungioaica nu uită scoaterea de pe listele PDL Iaşi, în urma atacului declanşat la adresa Elenei Băsescu, la ultimele alegeri europarlamentare) , pe de alta de lăcomie (vor primi şi alţii fonduri europene, nu numai fundaţiile familiei Pippidi) şi, nu în ultimul rând, de interese din partea celor care-i plătesc serviciile (mungioaica a fost întotdeauna dependentă de fonduri externe).

Cum a ajuns Alina Mungiu-Pippidi o vedetă a societăţii civile?

Mai întâi a fugit de la Socola, pe unde trecuse ca medic psihiatru.

„Toate personajele masculine gravitează în jurul unicului personaj feminin, o prostituată (foto dreapta) prezentată drept „preoteasa zeiţei Artemis” şi asimilată, în subtext, cu Maria Magdalena (cu care Povestitorul-Iisus întreţine o perversă relaţie erotică: „Ai simţit natura divină din mădularul lui dumnezeiesc?”, întreabă sofistul; iar femeia răspunde: „Dimpotrivă… Atingerea lui e aproape imaterială. E un amant cu totul incapabil, dar un om fascinant…”). În scena spălării cu lacrimi a picioarelor lui Iisus, prefăcută de regizor într-un abominabil show erotic, Maria Magdalena începe de la tălpi şi termină între coapsele acestuia…
Episoadele evanghelice sunt maimuţărite pe rând, de la naşterea până la judecata lui Iisus, Maica Domnului fiind batjocorită cu predilecţie: „Din câte am auzit, a fost o târfă!”, exclamă Pavel. Atunci când unul dintre „evanghelişti” pune ironic întrebarea: „Cum, o fecioară să dea naştere unui prunc?”, în fundal – ca „găselniţă” regizorală – apare mama lui Iisus despuiată, provocând un fel de hilaritate libidinoasă, în care autoare şi regizor se întâlnesc în acelaşi duh profanator” (Răzvan Codrescu, www.rostonline.org/rost/ian2006/mungiu.shtml)

Tatiana Alina Mungiu s-a căsătorit, un an mai încolo, cu un bărbat mai bătrân cu 16 ani decât ea, şi şi-a asigurat astfel viitorul „academic”, bărbatul fiind istoricul Andrei Pippidi, cel cu vocea de fetiţă, adică piţigăiată (foto dreapta).
A înfiinţat apoi „Societatea Academică Română„, o asociaţie de subvenţionaţi prin care, cum vom vedea, s-au supt la greu fonduri europene. Mungioaica a primit apoi, la TVR, în 1997, şefia departamentului emisiunilor informative (DEI) unde avea fir direct cu Zoe Petre şi Emil Constantinescu.
În 1998, după ce declanşase doar scandaluri, părăsea Televiziunea Română nu înainte de a o „ciufuli” pe Lucia Hossu Longin într-o încercare disperată de a prelua controlul total al TVR. Mungioaica a demisionat după ce a acuzat-o pe Longin, printr-o emisiune realizată de departamentul (DEI) condus de ea şi de Anca Toader, că ar fi fost propagandista regimului Ceauşescu. S-a refugiat apoi pe la diverse instituţii, asociaţii şi fundaţii din ţară sau de aiurea.

A ieşit la suprafaţă în forţă, la începutul anului trecut, atunci când, propusă pe listele PDL Iaşi pentru un post de europarlamentar, a declanşat atacul împotriva Elenei Băsescu pe motiv că fiica preşedintelui Băsescu nu poate candida pe aceeaşi listă cu nevasta lui Pippidi. Atacul nu era, de altfel, decât un pretext pentru a-l lovi pe Traian Băsescu. Cum să vorbeşti de o candidatură pe principii de „integritate”, tocmai tu care ai progresat pe principii de…nevastă? Asta n-a fost însă tot.

I s-a pus apoi pata pe Elena Udrea. Frumoasă, deşteaptă (ma refer la Elena, nu la Tatiana), deci bună de „luat de păr”. Nu ştiu dacă asta are legătură cu faptul că un tânăr jurnalist (St.L.) pe care l-a cam „chinuit” cât a fost şefă la TVR, folosindu-l inclusiv pe post de şofer personal, este acum consilier al ministrului Udrea iar nevasta lui Pippidi are vreun regret din treaba asta…Mungioaica e oricum imprevizibilă şi colegii ei „academicienii” ştiu poate mai bine ce-o fi în capul ei. Cert e că atunci când faci o paralelă între Adrian Năstase şi Elena Udrea, de tipul celei încercate de mungioaică, e semn că ai o „big problem” pe care doar un medic psihiatru o poate descâlci.
Deocamdată, spune ea, e profesor prin Germania unde nu prea e clar cu ce se ocupă politoloaga specialistă în „naţionalism”, retrasă de ceva timp de la SNSPA.

Câteva rânduri, acum, despre afacerea vieţii ei de politoloagă stipendiată.

Adânc infiltrată în societatea civilă românească, graţie unei asociaţii (SAR) prin intermediul căreia a supt la greu din fonduri publice româneşti sau străine, mungioaica a făcut cea mai mare afacere a vieţii atunci când, cum am mai spus, s-a măritat cu Andrei Pippidi. Pentru că nu a putut intra altfel în lumea academică, ea şi-a înfiinţat apoi propria sinecură academică, numită pompos, pentru inducerea în eroare a fraierilor cu bani din exteriorul României, Societatea Academică din România. Adică S.A.R. E vorba, evident, de o asociaţie şi nu de o instituţie academică. De o maşină de făcut bani şi imagine pentru mungioaică (preşedinta SAR) şi apropiaţii ei.

Înfiinţată în 1996, asociaţia mungioaicei şi-a propus, printre altele, „să realizeze proiecte şi dezbateri cu caracter academic„, adică, traduse din limbajul academic, asta înseamnă, doar pentru perioada 2005-2007, exact 3,5 milioane de lei (830.000 euro). Bani frumoşi pentru ea şi cei câţiva angajaţi. Şi aici vorbim doar de banii încasaţi pentru contracte de cercetare din fonduri publice (1,49 mil lei) şi din fonduri private (2,0 mil. lei), obţinute în anii menţionaţi, fără să  mai socotim şi alte fonduri.

Asociaţia de bloc a mungioacei este, în plus, finanţată şi de la bugetul de stat, prin Academia Română. Cei care s-au obişnuit cu discursurile şi luările de poziţie ale nevestei lui Pippidi nu ştiu, aşadar, că toate astea sunt plătite din greu de către diverşi sponsori generoşi, interesaţi de prezentarea unei anumite imagini a realităţilor româneşti.

Ca să-şi mişte cum trebuie banii, mungioaica şi-a înfiinţat şi o căpuşă pentru asociaţie, un SRL cu acelaşi nume, adică S.A.R. Consult & Management SRL, firmă în care ea deţine 50% din capitalul social, iar Sorin Ioniţă (directorul economic al asociaţiei SAR şi fost administrator al firmei SAR, până în martie 2008) deţine şi el tot 50%. În martie 2008, când Sorin Ioniţă a predat ştafeta de administrator al firmei către Alexandra Buzatu, mungioaica şi-a introdus în obiectul de activitate al SRL-ului posibilitatea de a desfăşura activităţi comerciale în străinătate, că doar acolo sunt banii şi fondurile structurale. („Activitatile societatii comerciale sau parte din ele se pot desfasura in strainatate, in favoarea persoanelor fizice sau juridice romane si/sau straine, iar incasarile de orice fel se pot face in lei si/sau valuta„- a adăugat academicianca de asociaţie).

Să fie vreo legătură între atacurile furibunde ale femeii de afaceri Tatiana Alina Pippidi şi faptul că fonduri de 3,7 miliarde de euro vor fi gestionate de un minister la care ea nu prea are trecere pentru că în fruntea lui se află Elena Udrea?

Totul e posibil, dacă privim mai atent la modul în care s-a hrănit şi se hrăneşte nesătula preşedintă a asociaţiei SAR şi co-patroană a firmei SAR. Cum s-a văzut, mungioaica nu a lăsat, niciodată, nimic la întâmplare, sau netaxat. Toate rapoartele SAR (asociaţia) sunt contra-cost, deci toate afirmaţiile sunt plătite. Prin urmare, societatea civilă pe care o tot reprezintă „academicianca” de asociaţie e un loc de muncă extrem de confortabil pentru membrii SAR. Să faci un raport pe care să iei zeci, sau sute de mii de euro, e visul oricărui ong-ist. Sau, să iei din presă anumite dezvăluiri, să le pui una după alta, să le plasezi într-un proiect şi să le contabilitzezi apoi în euro, pe nota de plată a unui sponsor extern, e şi asta tot o afacere academică.

…La fel cum a fost IRIR-ul, locul din care s-au hrănit cu informaţii de prin arhivele româneşti, alături de olandezul Coen Stork (dreapta) sau englezul Dennis Deletant (stânga), şi alţi reprezentanţi mai puţin cunoscuţi ai serviciilor secrete interesate de urmele proaspete, sau mai vechi, lăsate peste tot…

Cum spuneam, va fi un an greu, poate şi pentru că acum vor fi aruncaţi în joc şi derbedeii…acoperiţi, de tipul mungioaicei, sau cei asemenea paraziţilor intestinali de tip tapalagă. Îi asigur însă pe derbedei că se vor regăsi, aici, pe acest blog, cu toţii.

Dan Badea

P.S. Referitor la articolul „La moartea unui clovn„, scris de mungioaică la patru zile după moartea lui George

Pruteanu, şi în care afirma că acesta nu a fost nici măcar jurnalist, vreau să fac o precizare. Am fost coleg de redacţie atât cu George Pruteanu, cât şi cu Alina Mungiu, deci îi cunosc destul de bine pe amândoi. Un amănunt face însă diferenţa între ei.

Când am ajuns eu, în 1990, la săptămânalul Expres, Pruteanu era secretar general de redacţie şi a pus titlul unuia dintre cele mai importante materiale de presă scrise atunci de mine: „Foşnetul sinistru al bancnotelor„. Titlul pus de el era pentru un material în care arătam cum, la adăpostul „revoluţiei”, anumiţi indivizi furau sume imense de bani şi obiecte de valoare din clădirile abandonate de nomenclaturişti. Rapiditatea cu care George Pruteanu surprindea, în cuvinte cât mai puţine, esenţa oricărei spuneri, era semnul unei mobilităţi intelectuale deosebite, ceea ce făcea diferenţa dintre el şi oricare altul. Nu mai vorbesc aici despre lucrul cu verbul, sau despre dansul cu limba română.

În colţul opus, aveam o provincială al cărei pronunţat accent moldovenesc îmi zgâria urechea precum creta pe o tablă bine ştersă. Mungioaica, pripăşită trei ani mai târziu la Expres, ca redactor şef, nu a fost capabilă să producă însă nimic mai bun nici chiar decât acel titlu pus de George. Mai mult, nici măcar nu pricepea chestiuni elementare de logică investigativă.

Spre exemplu, am obţinut la un moment dat copia unei note telefonice prin care, în decembrie 1989, i se ordona lui Vladimir Beliş, directorul Institutului de Medicină Legală, să nu autopsieze cadavrele rezultate în urma tragerilor cu arme de foc. I-am arătat documentul mungioaicei, i-am explicat ce presupunea un astfel de ordin şi n-a priceput nimic. I-am spus atunci că singura legătură care se putea face, de către anchetatori, între victimă şi cel care a tras, era aceea dintre glonţ şi arma folosită, iar ordinul de neautopsiere a cadavrelor era, de fapt, ordinul prin care se îngropau, odată cu victimele, toate aceste dovezi. Fusese vorba, deci, de o premeditare, iar cel care dăduse ordinul, Cherecheanu, trebuia trecut pe lista complicilor cu autorii crimelor din decembrie 1989. Mungioaica, redactorul şef, trântită ca o plăcintă în redacţia Expres,  n-a înţeles nimic. Asta m-a determinat să plasez documentul la Evenimentul Zilei, unde a şi apărut ulterior. Chiar şi numai din acest motiv, a spune despre Pruteanu că a fost un ratat, când pe tine te cheamă Tatiana Alina Pippidi, mi se pare o blasfemie la fel de mare ca aceea în care sugerezi că Maria Magdalena a făcut sex oral cu Iisus Hristos.

Dan Badea