Scandalul Romoşan: impostura de presă a fost dovedită

„Cotidianul” a publicat ieri, în ediţia online, elementele fundamentale ale anchetei privind cazul Romoşan. Apar astfel, în premieră, documentele care au stat la baza execuţiei publice iniţiate de cuplul Mirela Corlăţan (autor) – Liviu Avram (şeful direct al autorului, cel care a aprobat făcătura de presă), un interviu cu „turnătorul” Romoşan, declaraţia unuia dintre ofiţerii de securitate implicaţi, textul comis de Mirela Corlăţan, precum şi un alt document referitor la Petru Romoşan, Planul de Măsuri publicat deja pe acest blog şi care dă complet peste cap toată construcţia de tip stalinist pusă la cale de CNSAS în complicitate cu MC-LA. Cele de mai sus sunt completate de un text scris, evident subiectiv, de Cornel Nistorescu.

După superficialitatea de care a dat dovadă redactorul şef-adjunct Liviu Avram, prin aprobarea pentru publicare a unui articol subiectiv şi incomplet, mă aşteptam ca Nistorescu să acopere cu ceva această lacună şi să repare, cumva, lipsa – sper, temporară -de profesionalism, a şefului de la investigaţii. Constat însă că superficialitatea se perpetuează la Cotidianul chiar şi sub „dictatura” Nistorescu.

Astfel, nu înţeleg de ce lipseşte un punct de vedere al CNSAS cu privire la motivele omiterii din Nota de Constatare (emisă de Direcţia Investigaţii) a „Planul(ui) de măsuri în cazul Petru Romoşan din Franţa”. De ce ziaristul care a completat ancheta Mirelei Corlăţan nu l-a întrebat pe şeful Direcţiei Investigaţii din cadrul CNSAS despre motivul avcestei omisiuni? Pentru că dacă l-ar fi întrebat şi ar fi obţinut un răspuns ar fi constatat că omiterea documentului amintit a fost deliberată. Altfel, în condiţii normale, Planul de Măsuri care confirmă extraordinara concentrare de forţe a foştilor securişti pentru compromiterea lui Romoşan ar fi trebuit să fie amintit la „punctul 4” al Notei de Constatare, caz în care s-ar fi pus sub semnul întrebării întreaga construcţie a CNSAS. Cu această rezervă, ancheta jurnalistică referitoare la cazul Romoşan pare a fi, după opinia mea, completă.

Concluzia mea este că ziarista MC (foto stanga), acoperită de Liviu Avram (foto dreapta), a comis o gravă eroare profesională.

Pe de altă parte, cei care n-au avut de-a face cu Securitatea şi, în plus, au şi carenţe profesionale, n-au cum să priceapă ce presupunea o oră de anchetă „la subsol”(intersecţia Beldiman cu Eforie e doar un exemplu) sau un refuz de colaborare. Cu toate astea, au existat indivizi care au refuzat să semneze colaborarea, semn că se putea refuza. Eu unul, care am fost anchetat cel puţin un an de zile (pentru că în 1987 am trimis la Europa Liberă o scrisoare de protest la adresa lui Ceauşescu) şi am refuzat să semnez un astfel de angajament, am totuşi înţelegere pentru cei care au semnat deoarece nu toţi puteau să spună, atunci, asemeni mie, că nu au ce pierde.

Personal, după ce vreme de peste zece ani de zile am dat „cu barda” în securişti sau informatori ai acestora, dintr-un aberant sentiment de răzbunare pentru ce mi s-a întâmplat în perioada 1987-1989, am înţeles totuşi că fiecare caz trebuie analizat la rece, fără subiectivism. E prea mult să-i cer însă unei fătuce precum Corlăţan, spre exemplu, să priceapă ceea ce nici măcar Marius Oprea n-a priceput: nu toţi am fost colaboraţionişti, nu toţi colaboraţioniştii oficiali au turnat, cum, la fel, nu toţi securiştii au fost criminali.

Şi dacă eu, care după nesfârşitele ore de anchetă am rămas şi cu o anumită infirmitate pentru tot restul vieţii, am răbdarea să analizez la rece cazul Romoşan, un caz normal, fără nici o semnificaţie deosebită, atunci am tot dreptul să bănuiesc că graba cu care s-a plănuit mediatizarea (subiectivă a) acestui caz este mai mult decât suspectă şi urmăreşte interese de alt tip decât simpla informare a opiniei publice.

Puţin îmi pasă că indivizi care deşi nu au fost puşi, vreodată, în situaţii extreme, mă suspectează de vreun anume partizanat. Spun asta pentru că am citit azi diverse comentarii ale unor inşi crizaţi de deciziile lui Nistorescu. Unii dintre ei sunt indivizi pe care-i respect, dar care cântă fals pentru că nu au toate datele problemei. Sunt sindicalişti aşezaţi paralel, e drept, cu meseria de jurnalist, dar care au însă rolul lor bine definit. Alţii sunt impostori sadea şi nu merită să mă opresc asupra lor.

Şi eu am resentimente faţă de Nistorescu, dar din cu totul alte motive decât impostorii crizaţi, foşti sau actuali, de la „Cotidianul”. Asta nu înseamnă însă că nu-i recunosc acestuia valoarea pe care a obţinut-o după ani de muncă pe tărâmul reportajului. N-o să uit niciodată reportajul „Să bată, să bată, să bată!”, cum n-o să uit fotografia- simbol a lui Guevara zâmbind în faţa plutonului de execuţie, pe care Nistorescu a publicat-o în Flacăra.

M-am săturat însă de impostorii infiltraţi în presă cu scopul de a executa întocmai şi la timp ordinul patronului sau al aşa-ziselor „surse” interesate.

Cazul Romoşan, aşa cum îl văd eu, poate fi înţeles şi ca un protest împotriva imposturii din presa de azi. Clubul ziariştilor rataţi de la Cotidianul a primit un upercut de la Cornel Nistorescu, fapt care nu poate decât să mă bucure.

Pierderea înregistrată de Cotidianul se ridică, din câte am aflat eu, la aproximativ cinci milioane de euro, iar ăsta e un motiv destul de serios pentru a decide schimbarea stării de fapt.

PS.: Răspândacii de la Cotidianul se dau de ceasul morţii că Mirela Corlăţan a fost concediată. Părerea mea e că a scapat destul de ieftin. Sunt curios dacă o să apară pe undeva o explicaţie credibilă, exclusiv pe această temă, din partea lui Liviu Avram.

Dan Badea