Liderul PSD, Mircea Geoană, s-a întîlnit azi cu Sorin Ovidiu Vântu în Delta Dunării- informează HotNews. Ştirea pare credibilă având în vedere că veriga de legătură între Geoană şi SOV este Cozmin Guşă, personaj pregătit inutil, de patronul său, vreme de câţiva ani, pentru a candida el însuşi la preşedinţia României.
Întâlnirea din Deltă, presupunând că a avut loc, nu surprinde pe nimeni câtă vreme una din extensiile neuronale ale lui SOV (l-am numit pe Guşă) are sarcina să facă totul pentru promovarea liderului PSD. De asemenea, tot aparatul de manipulare mass-media aflat la discreţia omului de afaceri lucrează intens pentru obţinerea unor voturi suplimentare de către PSD şi mamelucul aflat la conducerea lui.
În aceste condiţii, întâlnirea Geoană-Vântu are mai degrabă rolul de a sublinia, pentru cei care încă n-au priceput, protecţia reciprocă existentă între cei doi. Asta nu-i va împiedica însă pe cei care sunt pe punctul de a-l transforma pe mogulul de carton Liviu Luca, o altă extensie a lui Sorin, într-o nouă Maria Vlas…