Agenţiile de ştiri anunţă că o parte dintre armele furate, la începutul anului, de la unitatea militară din Ciorogârla (UM 0916), au fost găsite la Dragomireşti, Chiajna şi Ciolpani-Ilfov. Operaţiunea de recuperarea a armelor, declanşată azi-dimineaţă sub coordonarea DIICOT, a presupus cel puţin 45 de descinderi în forţă la domiciliile unor suspecţi din Bucureşti, Ilfov şi din alte câteva locaţii din ţară.De ţinut minte: Clanul Preda a beneficiat de o prezentare suspect de favorabilă din partea uneia dintre fiţuicile imunde ale lui Sorin Vîntu, prezentare extinsă apoi şi pe sticla RTV. Dacă diversioniştii lui Vîntu îi prezentau pe membrii clanului Preda drept victime ale poliţiei dar şi ale luptătorilor de la BGS, ProTv are o altă prezentare. Iat-o:
Update3 (23:00): A fost reţinut şi fratele lui Eugen Preda, Adrian, numărul celor care au primit ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore ridicându-se, astfel, la 14.

Update1 (16:00): Până la orele 16 au fost recuperate 47 de arme sustrase din depozitul de la Ciorogârla. Armele au fost găsite în localităţile Dragomireşti, Chiajna şi Ciolpani. Printre suspecţii reţinuţi pentru audieri sunt fraţii Adrian şi Eugen Preda, Sandu Chiriţă, Alin Viorel Câcă, Alexandru Nicolae şi Liviu Iordan (foto dreapta – prinşi în gara Buşteni, Iordan fiind proprietarul depozitului în care au fost găsite 27 de arme).









Categorie: Fără categorie
