Timişoara: Parteneriatul derbedeilor a fost un eşec de proporţii. ROMÂNII SE URNESC DIN NOU iar Mogulii aplică modelul VORONIN (Update)

Categorie: BlogrollEXPORT 5investigmafie romaneascaManipulare prin presa

geoana-iliescu-andreea-alexandru
Update: După eroarea fundamentală a liderilor PSD-PNL, Geoană şi Antonescu (ghidonaţi de mafia românească şi de ruşii lui Putin), de a se duce azi la Timişoara – locul unde a izbucnit revoluţia din decembrie 1989 – oamenii au început să iasă, rând pe rând, în stradă. Mai întâi au ieşit braşovenii.
„Circa 500 de braşoveni s-au adunat, marţi seară, în centrul oraşului, într-o manifestaţie îndreptată împotriva comunismului, scandând lozinci anti-Geoană şi anti-Iliescu, transmite corespondentul NewsIn. Tinerii au scandat lozinci anticomuniste şi împotriva lui Ion Iliescu şi au declarat că au văzut ce s-a întâmplat la Timişoara, unde cei care manifestau împotriva lui Mircea Geoană şi a reinstaurării comunismului, şi s-au decis să organizeze o manifestaţie de sprijin la Braşov. „Nu vrem să mai ajungă comuniştii la putere. Am văzut ce s-a întâmplat astăzi cu fraţii noştri de la Timişoara şi ne-am adunat aici să-i sprijinim”, a spus Ştefan Munteanu, unul dintre participanţii la demonstraţie. S-a scandat „Refuz, rezist, sunt anticomunist„, „Jos comunismul, Jos Iliescu„, „România nu uita, PSD e PCR”, „Azi în Timişoara, mâine în toată ţara!”, „Păcat, păcat de sângele vărsat” şi s-a cântat „Deşteaptă-te române„. – informează NewsIn
Imagine011

Au ieşit apoi, la orele 18:00, cei din Bucureşti, în Piaţa Universităţii (foto stânga). Sute de revoluţionari şi alţi cetăţeni au ieşit în stradă să protesteze împotriva mafiei PSD-PNL, identificată cu mafioţii Vîntu, Voiculescu şi Patriciu, cu comuniştii şi cu ruşii lui Putin. Mogulii au devenit duşmanii României şi televiziunile lor au boicotat total ce se întâmplă în ţară.  

E ceva asemănător cu ceea ce s-a întâmplat în Moldova în timpul alegerii preşedintelui Voronin.

Imagine010

Televiziunile mogulilor au refuzat să dea imagini din locurile în care oamenii au ieşit în stradă. Cu excepţia OTV, televiziune care a devenit, CULMEA!, model de informare corectă (N-AŞ FI CREZUT VREODATĂ CA VOI FACE ACEASTĂ AFIRMAŢIE) şi, apoi, B1 TV şi VOX News, celelalte posturi de televiziune au refuzat să informeze opinia publică.

Nistorescu_noul_cotidianul

Afaceristul Nistorescu, diversionist aflat pe statul de plată al lui Vîntu, a afirmat că avem de-a face cu „o revoluţie împotriva opoziţiei”, fără să priceapă că opoziţia este de fapt o adunătură de derbedei care încercă să încalece România, o gaşcă de mafioţi controlaţi de Voiculescu, Vîntu şi Patriciu şi de rusnacii cu care a bătut palma, la Moscova, Mircea Geoană.

Peste 400 de persoane au manifestat, apoi, în faţa primăriei din Târgovişte, şi au scandat, la fel ca şi ceilalţi manifestanţi mai multe lozinci, inclusiv „Jos Geoană”.

La Cluj, la fel, manifestanţii s-au solidarizat şi ei cu timişorenii, iar jandarmii au intervenit în forţă.

În Iaşi, Constanţa şi Sibiu au ieşit, la fel, zeci de manifestanţi, în majoritate tineri, care au protestat în semn de solidaritate cu manifestanţii anti-PSD de la Timişoara, transmit corespondenţii NewsIn.
La Iaşi, tinerii au strigat sloganuri împotriva comunismului dar şi a candidatului PSD Mircea Geoană. Manifestaţia s-a desfăşurat pe parcursul a 30 minute, timp în care tinerii au mers din Piaţa Unirii spre sediul PSD Iaşi, grupul fiind condus ad-hoc de poetul ieşean Dorin Spineanu, care avea şi un megafon„, informează NewsIn.
Au mai fost manifestaţii de protest şi în alte oraşe, precum Rădăuţi şi Botoşani, dar lipsa informaţiilor datorată controlului mass media de către mafia PSD-PNL face ca aceste informaţii să ajungă mai greu la opinia publică.

moguli11

Toate aceste manifestaţii au fost boicotate de televiziunile mogulilor precum şi de televiziunea naţională condusă de PSD-istul Alexandru Sassu. Cunoscând strategia stăpânilor de jurnalişti, acelor care au confiscat, pentru prima oară după 1989 dreptul românilor de a fi corect informaţi, manifestanţii din Bucureşti au scandat şi lozinci specifice precum

Vîntu, nu uita, va veni şi ziua ta„,
Vîntu la puşcărie„,
Ziariştii sunt noii securişti„,
Aţi minţit poporul cu televizorul. Sorin Roşca Stănescu

Doinea Cornea spune prostii în direct: În Piaţa Universităţii e ca o mineriadă

doinacornea

Culmea serii, la televiziunea lui Vîntu a fost intervenţia Doinei Cornea (orele 22:45), agentul electoral al lui Mircea Geoană. Baba, care a văzut în Piaţa Universităţii o mineriadă, zicea ceva de nişte gospodine care incitau nu se ştie pe cine.Ea a spus că îl avea ca model pe Tăriceanu. A mai vorbit şi de nişte agenti infiltraţi. Vedea şi oameni de „o calitate…nu o calitate bună”! Bătrâna Doinea Cornea o ţine pe linia Moscovei încă din 2000, când a sărit pentru prima oară în apărarea comunistului din spatele lui Geoană, şi i-a oferit votul. După ce a fost unul din simbolurile revoluţiei anticomuniste din 1989, Doina Cornea sfârşeşte într-o imensă băltoacă  morală, câtă vreme a ajuns să-i susţină pe reprezentanţii comunistoidului Iliescu şi ai Moscovei.

TIMIŞOARA: Începutul protestelor

Mafia PSD-PNL a fost huiduită, în sfârşit, la scenă deschisă, în Timişoara. Reprezentată de Geoană, Antonescu şi Johannis, mafia politico-financiară care ameninţă să pună stăpânire pe România pentru încă cinci ani, a fost sancţionată în stradă de către timişorenii revoltaţi de revenirea comuniştilor reprezentaţi de pupinul lui Iliescu şi al lui Putin, Mircea Geoană. Prezenţa în Piaţa Operei, a derbedeilor de la Bucureşti, este motivul principal al revoltei, deoarece acolo s-a murit tocmai pentru înlăturarea comuniştilor din fruntea ţării.  

Este dureros ca la 20 de ani de la Revoluţie, comuniştii să se adune aici, in Piaţa Operei. Dacă mergeau în Parcul Central nu avea nimeni nimic cu ei”- a declarat un participant. Printre cei care au ieşit în stradă se află şi membrii Societăţii Timişoara, inclusiv Daniel Vighi.

timisoara93

Chiar dacă televiziunile mogulilor au prezentat fragmentar şi manipulativ imaginile transmise din oraşul de pe Bega, semnalul dat de timişoreni este extrem de sugestiv pentru ceea ce ne aşteaptă dacă paravanele lui Iliescu, Voiculescu, Patriciu, Vîntu sau Vanghelie vor prelua controlul preşedinţiei României.

timisoara8

La televiziunea lui Vîntu imaginile au fost comentate de politrucul Mircea Diaconu, un individ care nu prea mai înţelege ce i se întâmplă de când a devenit membru al acestei caracatiţe roşii, un bizon pus în slujba lui Iliescu şi al derbedeilor susţinuţi de Moscova.

La celalată vidanjă, televiziunea lui Voiculescu, tonul l-a dat politrucul Andon, fost ziarist la Scânteia şi actual apărător al rechinului Voiculescu. Vidanjorii lui Vîntu şi Voiculescu au intoxicat opinia publică afirmând că protestatarii din Piaţa Operei erau mambri ai PD-L, jignind astfel sutele de timişoreni care nu sunt membri ai vreunui partid politic.

Cine sunt domnii ăştia care sunt supăraţi aşa” întreba Dana Grecu, un tonomat isteric de-al lui Voiculescu. Evident, s-a afirmat şi că e vorba de suporteri ai echipei Politehnica, iar până la sfârşitul zilei putem afla că manifestanţii care i s-au opus lui Geoană şi găştii lui rusofile au fost…”terorişti”.

Parteneriatul pentru Timişoara, semnat de cei „trei crai de la răsărit” (Geoană, Antonescu şi Iohannis) cu Ciuhandu, un ţărănist fără partid, a fost un eşec de proporţii. Parteneriatul derbedeilor s-a semnat, însă doar cu Ciuhandu. Timişorenii au avut altă treabă…

Dan Badea