Arhiva zilnica 5 iunie 2013

Astăzi, la Tribunalul București, rulează piesa ”Cum am țepuit Petromservice cu 83 de milioane de euro!”, în regia lui Liviu Luca, după un scenariu de Sorin Ovidiu Vîntu

Categorie: BlogrollEXPORTinvestigJustitieSecuritate nationala

UPDATE: Niciunul dintre inculpații din dosarul Petromservice nu s-a prezentat astăzi în fața instanței, care a fixat un nou termen pentru data de 8 iulie. Sorin Ovidiu Vîntu nu s-a refăcut, probabil, după sejurul de la Jilava, iar Liviu Luca și subordonații lui încearcă să se pună de acord cu ceea ce vor spune când vor da, totuși, ochii cu judecătorul.Sorin Ovidiu Vîntu și Octavian Țurcan - beneficiarii finali ai fondurilor sustrase de la Petromservice

Sorin Ovidiu Vîntu și Octavian Țurcan – beneficiarii finali ai fondurilor sustrase de la Petromservice

Hoția e prea mare pentru a mai putea fi dosită, iar infractorii prea cunoscuți pentru a mai fi trecuți cu vederea. Luca, spre exemplu are de dat socoteală și în alte cauze că nici el nu mai știe unde să absenteze mai întâi. Spre exemplu, el a mai fost trimis în judecată, anul trecut, de către procurorii anticorupție, după ce i-a țepuit din nou pe sindicaliști, aprobând în calitate de prim-vicepreședinte al CNSLR Frația, externalizarea pentru 9 ani a serviciilor de tu...

Citeste mai mult