Arhiva lunara mai 2013

Referatul procurorilor DNA în cazul șantajului declanșat de Sorin Alexandrescu, șeful Antena TV Group

Categorie: BlogrollEXPORTinvestigJustitieManipulare prin presaPresa

001UPDATE (orele 17.20): Instanța Judecătoriei Sector 1 a decis: Sorin George Alexandrescu, director general ANTENA TV GROUP a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, acuzat fiind de șantaj.

Camelia și Dan Voiculescu - șefii aparatului de dezinformare și șantaj numit INTACT MEDIA GROUP

Camelia și Dan Voiculescu – șefii aparatului de dezinformare și șantaj numit INTACT MEDIA GROUP

Iată, mai jos, referatul procurorilor anticorupție prezentat instanței Judecătoriei Sector 1, pentru arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Sorin George Alexandrescu, director general al Antena TV Group, parte a grupului INTACT condus de familia Dan Voiculescu. În operațiunea de șantaj apar inclusiv stenogramele unor discuții dintre Sorin Alexandrescu și Camelia Voiculescu, dar și dintre acesta și Dan Voiculescu, cei doi moguli cunoscând și supervizând, astfel, șantajul practicat de șeful Antena Group.

În urma punerii în aplicare a autorizatiilor de interceptare emise în cauza, s-a constatat ca, în aceeasi zi, 26.04...

Citeste mai mult

Șantajul de presă, de doar 36 milioane de euro, din trustul lui Voiculescu, a fost stopat la timp de DNA

Categorie: BlogrollEXPORTinvestig

Sorin George Alexandrescu, șeful Antena TV Group (una dintre diviziile media ale societății INTACT) a fost reținut, în

Sorin Alexandrescu - șeful șantajist de la Antena Group

Sorin Alexandrescu – șeful șantajist de la Antena Group

această seară, pentru șantajarea patronului societății RCS & RDS, suma aflată în joc fiind uriașă: 35 milioane de euro în cinci ani. El a forțat obținerea a 7 milioane de euro anual, de la RCS & RDS,  pentru difuzarea prin cablu a canalelor de televiziune ale trustului Antena Group. În caz contrar, amenința Sorin Alexandrescu, grupul media controlat de el ar fi difuzat pe toate canalele voiculesciene controlate, materiale compromițătoare despre RCS & RDS.

UPDATE: Conform referatului procurorilor DNA, prin care s-a cerut arestarea preventivă a lui Sorin Alexandrescu pentru 29 de zile, suma cerută de acesta pentru retransmisia canalelor TV de către RCS&RDS a fost de 7,2 milioane euro anual:

Prin ordonanta nr. (…)/P/2013 din 30.05...

Citeste mai mult

Protejat: Jurnalist CURENTUL: ”Am scris peste 300 de anchete la comandă” (Raport FreeEx 2012)

Categorie: BlogrollEXPORTinvestigJustitieManipulare prin presaPresa

Mirela Iacob, patronul firmei DRAMIRAL MEDIA GROUP SRL, ce editează ziarul CURENTUL, mi-a făcut 14 reclamații mincinoase la GOOGLE, încercând să blocheze și să scoată de pe net dezvăluirile mele privind anchete de presă făcută la comandă, șantajul, traficul de influență, plagiatul etc practicate împreună cu soțul ei, Mihai Iacob, zis Himalaya, prin acest cotidian. 

Patronii CURENTUL, mai bogați cu fiecare ”lovitură” de presă în boașele politicienilor sau oamenilor de afaceri care nu cotizează. Datorită credinței în sfântul Blaga, după țeapa de peste 135 miliarde lei trasă RAFO la începutul anilor 2000, moșia lor tot crește pe zi ce trece (deși el e, la vedere, șomer), cei doi deținând o vilă pe Lotrului (zona 1 Mai), un vapor de cinci stele în Tulcea (fostul vapor al lui Ceaușescu), o reședință la Nisa/Franța, pe Coasta de Azur, limuzine de lux ce depășesc 200.000 de euro etc etc... (Foto: Facebook - pagina oficială, deci publică, a lui Mihai Belu, finul celor doi)(Foto: Facebook, pagina oficiala a lui Mihai Belu, finul celor doi)

Patronii CURENTUL, mai bogați cu fiecare ”lovitură” de presă. Datorită credinței în sfântul Blaga, după țeapa de peste 135 miliarde lei trasă RAFO la începutul anilor 2000, moșia lor a tot crescut de-a lungul anilor (deși el e, la vedere, șomer), cei doi deținând o vilă pe Lotrului (zona 1 Mai), un vapor de cinci stele în Tulcea (fostul vapor al lui Ceaușescu), o reședință la Nisa/Franța, pe Coasta de Azur, limuzine de lux ce depășesc 200.000 de euro etc etc… (Foto: Facebook – pagina oficială, deci publică, a lui Mihai Belu, finul celor d...

Citeste mai mult

Presa dezinformeaza din nou: NUP-ul dat lui Ponta nu se referă la TEZA DE DOCTORAT, ci la o lucrare scrisă în 2010

Categorie: Blogrollcercetare stiintificaEXPORTinvestigJustitieManipulare prin presaPresaUncategorized

Majoritatea ziarelor și posturilor de televiziune au prezentat greșit știrea referitoare la NUP-ul (Neînceperea Urmăririi Penale) dat lui Ponta pentru plagiat, ca urmare a sesizării făcute de Mihail Neamțu, Augustin Ofițeru și Adrian Papahagi, privind lucrarea ”Răspunderea în dreptul internațional umanitar”, apărută în 2010 și semnată de Victor Ponta și Daniela Coman.

Conform unei declarații date pentru ziare.com, Augustin Ofițeru, vicepreședintele Partidului Noua Republică,

Toate stirile din presa mentioneaza ca domnul premier nu a plagiat in teza de doctorat. Este o mistificare grosolana. Sesizarea noastra la Parchet, semnata de mine, de Mihail Neamtu si de Adrian Papahagi, si depusa in august, nu se referea la teza domnului Ponta, ci la o carte pe care dumnealui a publicat-o, pe care a vandut-o si pentru care, probabil, a obtinut si drepturi de autor. Deci este cu totul alt caz...

Citeste mai mult

Antisemitism la cote maxime în Ungaria, patria lui Horthy, Jobbik, Viktator Orban dar și a miliardarului american cu gene evreiești, George Soroș

Categorie: BlogrollEXPORTinvestigJustitieManipulare prin presaNationalism si nationalitateRepere identitareSecuritate nationala

Admiral Miklós Horthy, Regent of the Kingdom of Hungary, during a conference with Adolf Hitler

Admiral Miklós Horthy, Regent of the Kingdom of Hungary, during a conference with Adolf Hitler

Incompetența FIDESZ și a  liderilor săi, sfidarea întregii Europe de către șeful suprem al Ungariei (o țară care se culcă mică, adoarme și se visează mare – noapte de noapte, de aproape un secol – dar când se scoală trezește rămâne tot mică), ce promovează o politica extremistă și agresivă specifică, dealtfel, ungurilor de peste tot, la care se adaugă amantlâcul pervers cu excrescența Jobbik, plus naționalismul excesiv ce seamănă pe alocuri, tot mai mult, cu național-socialismul din prima jumătate a secolului trecut, nu mai surprinde pe nimeni pentru că încercă să găsească explicația crizei prin care trece în antisemitism, o atitudine ce devine tot mai prezentă în viața politică a nației, presărată cu statuile lui Horthy care au început să apară precum ciupercile, peste tot, sau cu certificate de ”ungur pur,  f...

Citeste mai mult

DAN Ș-O VA LUA: Printr-o metodă preluată din economia subterană și aplicată în afacerea Roșia Montană, ministrul Dan Șova păgubește bugetul de stat, îmbogățind PSD și propria familie

Categorie: BlogrollEXPORTinvestigJustitieSecuritate nationala

Pe 26 aprilie 2013, valoarea unei acțiuni a companiei Gabriel Resources Ltd (acționarul majoritar al firmei Roșia Montana Gold Corporation) listată pe bursa canadiană a crescut brusc cu 29,32% (!), o creștere istorică după ce, în urmă cu aproape două săptămâni, pe 15 aprilie, scăzuse dramatic, cam cu același ordin de mărime.

Crestere actiuni Gabriel Resources Ltd la bursa canadiana, cu 29,32%, pe 26 aprilie 2013, după ce Șova a publicat pe site-ul Guvernului afacerea pusă la cale prin ”divizarea” MINVEST - stilul ”smuls”

Crestere actiuni Gabriel Resources Ltd la bursa canadiana, cu 29,32%, pe 26 aprilie 2013, după ce Șova a publicat pe site-ul Guvernului afacerea pusă la cale prin ”divizarea” MINVEST – stilul ”smuls”

Dacă scăderea anterioară avea o explicație firească (prețul aurului la nivel mondial scăzând în aceeași zi cu 7,7%, din cauza temerilor conform cărora Ciprul, pentru a obține fondurile externe necesare restructurării băncilor, ar vinde excesul de aur din rezerva națională, iar în presă au apărut date sub așteptări privind economia Chinei), creșterea acțiunilor Gabriel Resources, care se joacă pe burs...

Citeste mai mult