Victator Ponta sperie Europa

Categorie: BlogrollPresaSecuritate nationala

Încălcările grave ale Constituției României de către guvernul Ponta și majoritatea parlamentară a USL, prin deciziile ilegale luate în ultimele zile în scopul de a-l suspenda pe președintele Traian Băsescu și a prelua, astfel, controlul tuturor instituțiilor fundamentale ale statului român, sunt condamnate la scenă deschisă nu numai de adversarii mafiei Grivco, ci și de partenerii tradiționali ai „familiei“ politice din care fac parte formațiunile conduse de Vict(at)or Ponta și Crin Antonescu. Franța i-a transmis socialistului roșu de la București, supranumit Copy Paste, că „toate statele membre ale Uniunii Europene (UE) sunt obligate să respecte atât valorile democratice şi statul de drept, cât şi echilibrul puterilor în cadrul instituţiilor lor“. Avertismentul adresat mafiei roșii care conduce azi România a fost făcut, ieri, într-o conferinţă de presă de purtătorul de cuvânt al diplomației franceze, Bernard Valero, care a răspuns astfel unei întrebări privind lipsa de reacție a Parisului faţă de lovitura de stat parlamentară din România.

Reacția socialiștilor francezi, ai lui Francois Hollande, prin care lui Ponta i se cere, practic, să respecte statul de drept, a fost consemnată de agenția France Presse și preluată de publicațiile L’Express și Le Figaro, sub titluri cum sunt „Franța este îngrijorată de situația politică din România“, respectiv, „Parisul avertizează România“. Reacția premierului Ponta la avertismentul Parisului a fost una de mitoman incapabil să accepte realitatea.

„Am verificat, nu este nici o declarație a Ministerului francez de Externe, a fost purtătorul de cuvânt al MAE francez care a spus un lucru care e valabil pentru toate statele europene; nu s-a adresat mie sau Guvernului“- a declarat premierul mitoman Victor Ponta, mințind  fără să clipească. Încălcarea flagrantă a legii de către micul dictator de la București, răsărit din foalele împerecherii reușite dintre Adrian Năstase și Dan Voiculescu, a fost amendată, în familia socialiștilor, nu numai de șeful diplomației franceze, ci și de unul dintre liderii socialiștilor germani, Susanne Kastner, președintele Comisiei de Aparare a Bundestagului (SPD) dar și al Grupului parlamentar de prietenie Germania-România. Într-un interviu acordat recent pentru Deutsche Welle, Kastner a declarat, referitor la ofensiva USL pentru controlul justiției, că așa ceva nui are voie să se întâmple. „Un control al Justiției nu are voie să existe. Într-o țară europeană Justiția trebuie să fie independentă, iar o sentință pronunțată trebuie pusă în aplicare. Cred că USL ar face bine să respecte aceste reguli fiindca orice altceva ar reprezenta un pas într-o direcție pe care, eu personal, nu o consider bună“ – a afirmat socialistul german. Desigur, Ponta nu poate să țină cont de acest sfat, deoarece încălcarea legii a devenit deja, pentru el, un fapt cotidian. Interesele mafiei roșii de la Grivco, reprezentate la vedere de Ponta și Antonescu, nu au legătură însă cu interesele României care, anunță deja doi parlamentari europeni, riscă să fie aspru sancționată de Comisia Europeană, putându-se ajunge până la suspendarea dreptului de vot al țării noastre în consiliul UE, ceea ce are efecte extrem de grave.

De asemenea, liderul grupului eurodeputaţilor ungari PPE Andras Gyurk i-a solicitat liderului partidului socialist (de opoziţie) Attila Mesterhazy să ceară eurodeputaţilor să sprijine introducerea unei dezbateri pe tema situaţiei din România pe agenda Parlamentului European (PE), relatează MTI. Gyurk afirmă că majoritatea socialistă din cadrul PE, cu sprijinul grupului socialiştilor din Ungaria, a împiedicat ca o propunere de dezbatere a încălcărilor constituţionale din România să fie introdusă pe agenda PE. „Guvernul social-liberal de la Bucureşti, învestit recent, a depăşit limitele legalităţii atunci când a interferat în funcţionarea unor instituţii democratice independente“, a declarat Gyurk adăugând că Guvernul Ponta a „aprobat şi măsuri în detrimentul minorităţii maghiare“.

România riscă suspendarea dreptului de vot

Astfel, eurodeputaţii Alain Lamassoure – președintele Comisiei de Buget din Parlamentul European – şi Elmar Brok – preşedintele Comisiei de Afaceri Externe din PE –  au cerut ieri, Comisiei Europene, să urmărească atent evoluţia politică de la Bucureşti şi să prezinte un raport care ar putea conduce la suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul UE. „Deciziile luate de Guvernul României în ultimele zile sunt foarte preocupante. Comisia Europeană trebuie să acţioneze imediat şi să pună România sub monitorizare“, au declarat cei doi parlamentari într-un comunicat de presă. „Numeroase decizii ridică serioase semne de întrebare în legătură cu respectarea statului de drept în România: ignorarea de către premier a unei decizii a Curţii Constituţionale, tergiversarea publicării în Monitorul Oficial a unui decret, preluarea Monitorului Oficial de către Guvern, deşi anterior era subordonat Parlamentului, planul de înlocuire a judecătorilor Curţii Constituţionale, iar, acum, demararea procedurilor de suspendare a preşedintelui Băsescu“ – au arătat cei doi eurodeputați. „Modul în care au fost înlocuiţi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, printr-o procedură rapidă, este la fel de îngrijorător din punctul de vedere al principiilor statului de drept. Cerem Comisiei Europene să monitorizeze şi să examineze toate aceste probleme prin intermediul Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi să prezinte un raport în următoarele săptămâni. Raportul ar trebui să includă şi unele măsuri. Concluziile acestui raport pot conduce la utilizarea prevederilor Articolului 7 al Tratatului de la Lisabona“ – spun ei. Conform articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene, se poate merge până la suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul UE.

„Consiliul(…) poate decide să suspende anumite drepturi care îi revin statului membru în cauză în urma aplicării tratatelor, inclusiv dreptul de vot în Consiliu al reprezentantului guvernului acelui stat membru. Procedând în acest fel, Consiliul ține seama de eventualele consecințe ale unei astfel de suspendări asupra drepturilor și obligațiilor persoanelor fizice și juridice“ (art.7, paragraf 3).
O reacție similară a venit, tot ieri, din partea Comisiei Europene, prin intermediul purtătorului de cuvânt al acestei instituții,  Olivier Bailly, care a declarat că urmărește cu atenție situația de la București după ce, cu o zi înainte, vicepreședintele CE, comisarul pentru justiție Viviane Reding, s-a arătat ingrijorată de atacurile la adresa Curții Constituționale, într-o declarație postată pe Twitter. „Urmărim cu atenție evoluțiile din România, intenționăm să urmărim îndeaproape situația în zilele următoare. Vom include reacția noastră în Mecanismul de Cooperare și Verificare, al cărui raport va fi publicat luna aceasta. În acest moment, nu avem alte comentarii privind ultimele evoluții“, a declarat prudent Olivier Bailly.

Marea Britanie, Germania și Italia urmăresc „cu multă atenție“ respectarea Constituției

Un apel public la respec­tarea legii fundamentale în stat a venit și din partea ambasadorului Marii Britanii la București, Martin Harris. „Intrăm într-o perioadă de conflict politic care va supune unui test Constituţia României. Ceea ce este important pentru toţi actorii politici din România este respectarea Constituţiei, respectarea instituţiilor statului şi a deciziilor instanţelor judecătoreşti, inclusiv a Curţii Constituţionale, care stabileşte regulile jocului pentru competiţia politică. Este important ca statul de drept să fie respectat în România“ – a declarat ambasadorul Harris într-un interviu.  „România operează într-o perioadă de incertitudine pe plan european. Este important pentru politicienii români să menţină credibilitatea statului român pe pieţele financiare şi să asigure respectarea statului de drept“. El a insistat că trebuie respectate, în primul rînd, două obiective importante, anume respectarea acordului cu FMI şi reforma justiţiei în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). „Au fost făcute progrese în ambele direcţii. La acordul cu FMI este importantă reforma din sănătate şi restructurarea companiilor de stat. În ceea ce priveşte justiţia, este important faptul că un număr de dosare de corupţie a ajuns la faza sentinţelor, ceea ce arată că independenţa şi eficacitatea instanţelor au crescut. De asemenea, strategia anticorupţie este asumată şi la nivelul Parlamentului şi la cel al Guvernului. Aceste progrese se vor reflecta în raportul pe justiţie al Comisiei Europene“, a spus ambasadorul Marii Britanii.
Este interesant de observat că alte două state și-au expri­mat, diplomatic, îngrijorarea cu privire la lovitura de stat a mafiei roșii de la București, punând accent pe respectarea statului de drept și a legii fundamentale în stat, Consti­tuția. „Guvernul Federal observă cu atenție recentele evoluții din politica internă a României și se asteaptă ca partidele și instituțiile politice din România să acționeze, bazandu-se pe principii democratice si ale statului de drept, chiar și în contextul acestei situații tumultuoase. Acest fapt vizeaza, îndeosebi, și respectarea independenței Curții Constituționale a României. Europa este o comunitate de valori care trebuie sa funcționeze în litera legii, dar și in spirit democratic“ a declarat printr-un comunicat de presă Ambasada Germaniei la București. Același mesaj, formulat cu alte cuvinte, a venit și din partea șefului diplomației italiene. „Urmărim cu multă atenţie evoluţia situaţiei politice din România. Evident, ne dorim să se ajungă la o clarificare de urgenţă care să confere sentimentul unui parcurs normal potrivit procedurilor constituţionale ale ţării. România este un partener important în Europa pe care îl apreciem şi vom continua să-l apreciem.“ – declară  ministrul Afacerilor Externe al Italiei, Giulio Terzi, într-un comunicat de presă transmis prin intermediul Ambasadei Italiei la București.

Respectarea propriei constituții de către puterea de la București este invocată și de Comisia de la Veneția, conform unui comunicat citat de AFP. Comisia de la Veneţia, organismul consultativ al Consiliului Europei, denunţă „tentativele“ Guvernului Româ­niei de a exercita „presiuni“ asupra Curţii Constituţionale şi de „a aduce atingere indepen­denţei“ acestei instituţii. „O Curte Constitu­ţională care îşi ia rolul în serios ia, din când în când, decizii care nu convin majorităţii aflate la guvernare. Acest lucru trebuie acceptat de toate autorităţile statului şi nu ar trebui să fie în niciun caz un argument pentru justificarea ingerinţelor asupra indepen­denţei Curţii“, a afirmat preşedintele Comisiei Consi­liului Europei pentru Democraţie prin Drept, italianul Gianni Buquicchio. De asemenea, situația de la Bucu­­rești este rezumată, destul de fidel, și pe blogul laureatului Nobel pentru Economie din 2008, Paul Krugman. „O criză politică a cuprins România, de când premierul de stânga Victor Ponta face slalom și arde etape într-un efort de eliminare a concurenței sale politice. În ultimele zile, Ponta și USL au schimbat președinții Camerelor Parlamentului, au concediat avocatul poporului, au amenințat judecătorii Curții Constituționale cu punerea sub acuzare și au interzis Curții Constituționale să controleze acte ale parlamentului – toate cu scopul de a-i ușura lui Ponta eliminarea președintelui Băsescu. Ponta speră să realizeze acest lucru până la sfârșitul săptămânii“, se arata într-o postare semnată de profesorul Kim Lane Scheppele (Universitatea Princeton) .

Dan BadeA

06.07.2012