Candidatul Porno – PSD-istul Robert Negoiță

Categorie: BlogrollJustitiePresa

Foto: BARICADA

Foto: BARICADA

Deputatul Robert Negoiță, candidatul USL la primăria Sectorului 3, face parte dintr-o cunoscută rețea de prostituție și proxenetism, care a primit recent o puternică lovitură din partea DIICOT după ce doi dintre capii rețelei, inculpații Ion Valeriu Tămârjan și Relu Cornel Costan, au fost deja trimiși în fața instanței. Deocamdată, Robert Sorin Negoiță are calitatea de martor în acest dosar, el fiind unul dintre clienții obișnuiți ai rețelei, un consumator de minore, ”degustător” de eleve de liceu și tinere cu o condiție socială modestă, aflate în dificultate financiară, sau provenind din familii cu probleme. Rechizitoriul prin care au fost trimiși în instanță cei doi proxeneți conține, în cele câteva sute de pagini, mărturii uluitoare ale unor fete atrase de ”peștii” libidinosului Negoiță fie la bordelul lui aflat la marginea sectorului 3, Rin Grand Hotel, fie în locații din Delta Dunării unde aveau loc adevărate orgii cu ”prospăturile” aduse de la București. Declarațiile fetelor care au fost obligate să întrețină relații sexuale cu derbedeul Robert Negoiță sunt însoțite de numeroase stenograme ale convorbirilor purtate de Negoiță cu proxeneții, discuții în care aceștia punea la cale orgiile, alegeau ”pachetele” – cum le numeau ei pe cele care aveau să le satisfacă poftele, sau își povesteau impresiile. Toate victimele lui Robert Negoiță au fost racolate sub promisiunea că vor deveni vedete,  modele sau că vor câștiga concursuri de Miss organizate de deputatul PSD. Toate treceau mai întâi prin patul lui Negoiță și al prietenilor lui, câțiva dintre aceștia fiind deputatul Nicolae Bănicioiu, fostul director al TVR 2 Nicolescu Răzvan Mihail, sau interpretul Adrian Enache. Cei doi proxeneți reprezentau două agenții de modelling, Ion Tămârjan fiind patronul agenției Star Models, iar Relu Costan reprezentantul firmei Diva Models. Fetele recrutate erau ademenite sub  false promisiunică vor participa în străinătate la anumite ședințe foto, sau la prezentări de modă, ele fiind duse, de fapt, la ”produs”, într-un bordel de lux din Klagenfurt- Austria. Înainte însă, multe dintre ele erau ”încercate” de vicepreședintele PSD, de astăzi, și candidatul USL la primăria sectorului 3, Robert Negoiță. Sexul cu Negoiță se numea ”combinație”, în limbajul proxeneților.

Fetele erau puse să facă, declarau ele, diverse „combinații“ cu Negoiță sau ceilați derbedei din grupul lui. Proxeneții și „marfa“ acestora, adică „pachetele“, erau cazați gratuit în rețeaua hotelieră a lui Robert Negoiță, Rin Grand Hotel, care se dovedește a fi un imens bordel cu peste 1400 de camere. Despre relația dintre deputatul PSD Negoiță și cei doi proxeneți, procurorii au afirmat că a fost una destul de strânsă. „Ambii inculpaţi au încercat să păstreze „bune oficii“ cu acest martor (Robert Negoiță – n.red) , proprietarul unui lanţ hotelier în care au fost cazaţi gratuit, ei şi modelele din agenţiile lor, or de câte ori se aflau în Bucureşti, chiar şi în tranzit spre Austria şi a unui parc acvatic, locaţii ideale pentru organizarea unor evenimente, o persoană influentă, care organiza din când în când petreceri în Delta Dunării. Discuţiile fac dovada cunoaşterii de către martor a activităţii infracţionale a inculpaţilor, apelarea la ei pentru a întreţine acte sexuale, de regulă plătite, cu diferite modele din agenţiile lor, contrar celor declarate atunci când a fost ascultat“ – se spune în rechi­zitoriu. Declarațiile fetelor atrase în rețeaua de prostituție, dublate de stenogramele discuțiilor lui Negoiță cu „peștii“ lui scot la lumină adevăratul caracter al deputatului Negoiță. Discută fără rezerve despre performanțele sexuale ale partene­relor de orgie, ca și când ar discuta despre salariile pensionarilor din sectorul 3. Spre exemplu, într-o discuție cu proxenetul Tămârjan, el este informat că „meniul“ din seara aceea (29 iuie 2008) este compus din Cristina, care „îți duce și trei într-o seară“, care  „are nişte sâni, nişte de astea acolo formidabile, deci duce mult de tot“, dar și de începătoarea Mădălina. Mădălina, ţi-am zis, e la început acum, să n-o forţezi prea tare, dar ţi-am zis aşa, uşor, uşor, e ok! Da’ acuma e un pic pe ciclu! Dar un oral, un asta duce, nu-i problemă!“.

Robert Negoiță se deghiza în lupul din „Scufița Roșie“

Conform unei informații apărute deja în presă, una dintre victimele lui Negoiță a declarat că acestuia îi place să se deghizeze în lupul din „Scufița Roșie“, atunci când face sex, dar nu se spune nimic dacă, la fel ca în poveste, el își ascute și limba. Că are apucături de pervers aflăm și din declarația martorei Andreea Teodora Rantea, participantă la concursul Miss Academy 2008, organizat laRing Hotel. Robert Negoiță s-a ascuns într-una din camerele hotelului Rin, unde tânăra Andreea urma să fie trimisă să ia o rochie. Perversul voia s-o forțeze să facă sex cu el. „În primăvara anului 2008 inculpatul Tămârjan Ion Valeriu a încercat să o recruteze prin fraudă şi înşelăciune pe martora Rantea Andreea Teodora în scopul exploatării ei sexuale – determinarea la întreţinerea de acte sexuale plătite cu diferiţi bărbaţi. În timpul participării la concursul Miss Academy 2008 a trimis-o într-o cameră de la ultimul etaj al hotelului Rin Grand, aparent pentru a lua de acolo o rochie, de fapt un pretext pentru ca victima să se întâlnească cu Negoiţă Robert Sorin, care o aştepta acolo. Întrucât i-a refuzat atunci acestuia avansurile sexuale, martorul i-a dat de înţeles că putea pleca acasă încă înainte de finală pentru că el este juriul (afirmaţie ce este susţinută indirect de o convorbire telefonică purtată ulterior de martoră cu inculpatul Tămârjan Ion Valeriu). Atunci când l-a întrebat pe inculpat de ce o trimisese acolo a înţeles că Negoiţă Robert Sorin insistase să vorbească cu ea“ – se afirmă în Rechizitoriul din dosarul „Curve pentru VIP-uri“.

Pare incredibil, dar el chiar o făcea pe „lupul“, ascunzându-s ca un violator în camera unei adolescente pe care voia s-o aibă pentru că, pur și simplu el era patronul bordelului și putea intra, oricând, în orice cameră.

O altă minoră, Cătălina Băncilă a scăpat ca prin minune de viol, după ce fusese îmbătată, fiind salvată de colega ei de cameră, Dincă Ana Maria, o altă victimă a lui Negoiță. „Băncilă Cătălina este o altă minoră recrutată de inculpatul Tămârjan Ion Valeriu în scopul exploatării sexuale, deşi nu a lucrat în Clubul Babylon a ajuns acolo o dată pentru o şedinţă foto împreună cu Ţiţei Mirela Narcisa şi încă două fete din Slobozia, cel mai probabil în luna iulie 2008 când avea 16 ani. Au plecat în Delta Dunării, unde a mers şi Negoiţă Robert Sorin care s-a arătat destul de interesat de persoana ei. A început să discute cu ea şi s-o mângâie în timp ce se îndrepta spre camera ei, destul de ameţită, întrucât consumase băuturi alcoolice în timpul participării la un joc (probabil boltz) iniţiat de inculpat. Nu s-a întâmplat nimic pentru că prietena sa Dincă Ana Maria a chemat-o în cameră. Inculpatul i-a spus că Ilie Ştefania Diana avusese o relaţie intimă cu Negoiţă Robert Sorin în minoritate. A auzit că acesta nu a lăsat-o pe Munteanu Mihaela să plece la o altă agenţie“ – se mai spune în rechizitoriu.

Racolată la 13 ani, avea să devină apoi victima lui Negoiță

Cea care și-a salvat colega fusese ea însăși victima derbedeului de Robert Negoiță cu care a întreținut mai multe relații sexuale în perioada 2008-2009. Ea fusese racolată la 13 ani de proxenetul Tămârjan, iar la 17 ani era prostituata lui Negoiță. Provenea dintr-o familie modestă, părinții ei fiind despărțiți, iar ea fiind dată spre creștere mamei sale. Proxenetul știa aceste aspecte și a profitat.  „Deşi colabora cu agenţia lui încă din anul 2004, inculpatul Tămârjan Ion Valeriu a început să-i facă avansuri sexuale minorei Dincă Ana Maria abia în anul 2007, la un eveniment organizat în Constanţa împreună cu inculpatul Costan Relu Cornel. De fapt, ambii inculpaţi – descrişi de martoră drept prieteni, colaboratori atunci – i-au făcut atunci avansuri sexuale. Ca să promoveze în cariera de model trebuia să înveţe să facă compromisuri a fost sfatul/îndemnul pe care i l-a adresat inculpatul Tămârjan Ion Valeriu, cel care i-a făcut cunoştinţă cu Negoiţă Robert Sorin, unul dintre bărbaţii cu care a întreţinut de mai multe ori acte sexuale plătite în perioada 2008-2009. Inculpatul a ştiut încă de la începutul colaborării lor că părinţii victimei erau despărţiţi, că ea fusese încredinţată spre creştere şi educare mamei.În vara anului 2008, când avea încă 17 ani, a câştigat titlul de Miss Model la concursul de frumuseţe Miss Liceu organizat de agenţia Star Models în Slobozia“ – spun procurorii DIICOT.

I-a spus că o duce la Mall și a dus-o la el acasă

O altă victimă, Toader Ionela, a povestit anchetatorilor că a fost recrutată în 2008 pentru o ședință foto la agenția unuia dintre proxeneți, Diva Models, iar apoi a fost dusă la bordelul lui Robert Negoiță, adică la Rin Grand Hotel. Într-una dintre seri a fost „răpită“ însă de „lupul“ Negoiță și dusă acasă la el pentru sex, favor plătit cu 600 de lei, bani din care trebuia să-i cumpere și lui… un buchet de flori.
La puţin timp după debutul colaborării, inculpatul Costan Relu Cornel i-a propus să meargă la o prezentare de modă la Bucureşti, la Rin Grand Hotel, unde a fost cazată alături timp de vreo cinci zile de alte vreo cincisprezece modele. În a doua seară a fost invitată de inculpat în camera lui şi a convins-o (printre altele afirmând că o putea ajuta în cariera de model) să întreţină cu el acte sexuale. Când i-a spus inculpatului, a doua zi, că vroia să se ducă în mall, la cumpărături, acesta i-a propus să o ducă Negoiţă Robert Sorin.
În loc să o ducă la mall Negoiţă Robert Sorin a dus-o la el acasă unde au întreţinut, liber consimţit, acte sexuale. A ajuns în cele din urmă şi la mall unde Negoiţă Robert Sorin i-a dat suma de 600 de lei (din care trebuia să-i cumpere şi lui un buchet de flori întrucât participa mai târziu la ziua cuiva de naştere). Nu după mult timp a acceptat o altă propunere a inculpatului, aceea de a merge în Delta Dunării, pentru o şedinţă foto. A plecat din Constanţa împreună cu învinuitul Nicola Radu Ştefan (cu maşina lui) dar şi cu alte două fete a căror identitate nu o cunoaşte. Au fost cazaţi într-o pensiune. De la Bucureşti au venit Negoiţă Robert Sorin şi Dorovolschi Alina (care s-a îmbătat destul de rău în acea primă noapte, când, aşa cum a recunoscut şi ea a doua zi, a întreţinut acte sexuale cu Nicola Radu Ştefan). A respins atunci avansurile sexuale ce i-au fost făcute de Negoiţă Robert Sorin (care i-a dat la plecare o sumă de 500 de lei, drept cadou pentru ziua ei de naştere ce se apropia). A doua zi au venit inculpatul Costan Relu Cornel şi încă două fete din Constanţa, Andrada (Matei Sorina Andrada) şi Raluca (Alexandrescu Raluca Adina). Este posibil ca Raluca să fi întreţinut acte sexuale cu Negoiţă Robert Sorin întrucât erau foarte apropiaţi şi au împărţit aceeaşi cameră peste noapte. A respins mai multe propuneri de-ale inculpatului de a merge în Austria, pentru un eveniment de modă“ – se spune în același rechizitoriu.

Și alte fete au trecut prin patul lui Negoiță în condiții asemănătoare. „Stan Ionela Andreea a început colaborarea cu agenţia Star Models în vara anului 2007, odată cu organizarea „Trofeului Amara“. A fost atunci invitată în Delta Dunării la o şedinţă foto. Acolo l-a cunoscut pe Negoiţă Robert Sorin  – cel cu care mai târziu avea să întreţină acte sexuale la un eveniment organizat la Rin Grand Hotel – şi a refuzat avansurile sexuale ale inculpatului Tămârjan Ion Valeriu. Cam în aceeaşi perioadă de timp Tămârjan Ion Valeriu i-a făcut cunoştinţă cu inculpatul Costan Relu Cornel, cu care victima a întreţinut acte sexuale.

S-a culcat cu Negoiță și a câștigat locul doi la Miss Academy 2008

O altă victimă, Ruscaș Daniela Florentina, model al agenţiei AMI ART din Oradea, a participat în 2007 la „Seara devoratorilor de modă“, un eveniment organizat de agenţia lor Diva Models.“ A concurat la Miss Academy 2008 la invitaţia lui Tămârjan Ion Valeriu. În finala de la Bucureşti, acesta i-a făcut cunoştinţă cu Negoiţă Robert Sorin pe care i l-a indicat drept un bărbat bogat care o putea ajuta financiar. A înţeles că i se propunea să aibă o relaţie cu patronul hotelului, acceptată, astfel că în timpul concursului a întreţinut de mai multe ori acte sexuale cu acesta, pentru care a primit diferite sume, cuprinse între 500-1000 de lei„.

Aceasta a câștigat apoi locul II la concurs. Ulterior a mai întreținut relațiis exuale cu Robert Negoiță fie la hotel, fie la una dintre casele lui. Din declarația dată procurorilor, rezultă că Robert Negoiță a vrut să i-o paseze și lui Bănicioiu, dar deși avea nevoie de bani, a refuzat. Și prostituatele au demnitatea lor. L-a preferat pe Adrian Enache, rapsodul.
Cele de mai sus spun câte ceva despre cine este candidatul Robert Negoiță și cu ce se ocupă el în timpul liber. O face pe „lupul“ în bordelul lui de peste 1400 de camere, și vrea acum s-o facă prin tot sectorul 3. Pentru că dacă ajunge primar…liceele vor fi ale lui.
Interesant este și faptul că, deși puțini o știu, Robert Negoiță este adventist de ziua a șaptea. Dacă va ieși primar și va începe să construiască biserici adventiste în sectorul 3, cum va explica el enoriașilor adeventiști abuzurile, orgiile și aventurile sexuale descrise în dosarul de proxenetism?

„Acuma e un pic pe ciclu! Dar un oral, un asta duce“
………………..
Robert Negoiţă: Zi-mi şi mie, cine, bruneta şi mai cine?
Ion Tămârjan: Deci, Cristina şi bruneta şi mai aştept pe cineva acum, să vină de la Constanţa, e o tipă care are aici o…da? Deci Cristina e sută la sută, asta duce, îţi duce şi trei într-o seară! N-ai probleme cu ea.
Robert Negoiţă: Deci nu ştiu cine e Cristina asta, eu o ştiu? Nu o ştiu!
Ion Tămârjan: Nu! N-o ştii, n-o ştii, nu cred c-o ştii!
Robert Negoiţă: Da e bine, e bine acolo?
Ion Tămârjan: Are nişte sâni, nişte de astea acolo formidabile, deci duce mult de tot! Înţelegi? Da, hai, că o vezi aicea şi Mădălina, ţi-am zis, e la început acum, să n-o forţezi prea tare, dar ţi-am zis aşa, uşor, uşor, e ok! Da’ acuma e un pic pe ciclu! Dar un oral, un asta duce, nu-i problemă!
(Stenograma din 29 iunie 2008)

Dan Badea,

18.05.2012