Raportez: sunt secui în Ţinutul Maghiaresc!

Categorie: BlogrollNationalism si nationalitateofensiva maghiara

Preşedintele  Partidului Civic Maghiar din Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a făcut plângere penală împotriva secuilor din aşa-zisul Ţinut Secuiesc pentru că au tupeul să se declare, sau “să raporteze” că sunt secui.

El a reacţionat astfel, în ton cu întreaga ungurime din Transilvania, împotriva unor cărţi postale răspândite zilele trecute în municipiul Sfântu Gheorghe, prin care secuii erau îndemnaţi să-şi recunoască etnia secuiască la recensământul populaţiei început pe 20 octombrie.

Sloganul “Raportez: sunt secui!”, înscris pe fluturaşii răspândiţi prin oraş, i-a scos din minţi pe extremiştii maghiari care, pentru a ieşi cât mai mulţi la numărătoare, şi-au propus să-i maghiarizeze rapid nu numai pe secui, a căror existenţă a devenit deja o faptă penală, dacă ne-am lua după plângerea lui Kulksar, dar şi pe ţigani/rromi şi ceangăi.

Maghiarizarea forţată a secuilor, ţiganilor şi ceangăilor este un deziderat major al ungurimii, iar ultima campanie oficială derulată în acest scop, sub sloganul “Am fost, suntem şi vom fi. E bine să fii maghiar!”, pentru convingerea concetăţenilor de alte etnii (secui, ceangăi, rromi etc.) să se declare maghiari, a presupus şi distribuirea a peste 250.000 de fluturaşi, sau cărţi postale, pe care figura îndemnul soldăţesc “Raportez: sunt maghiar”. Ei bine, ca reacţie la această aberantă ofensivă cazonă, este de presupus că secuii adevăraţi, câţi şi-or mai fi păstrat conştiinţa neamului lor, au răspuns altfel decât ordinul venit de la ungurime. Or asta l-a înnebunit pe ungurul din fruntea PCM Covasna, pe primarul extremist din Sfântu Gheorghe, Arpad Antal, sau chiar pe şeful PCM, Szasz Jeno. Reacţia lor, prin care au înfierat, joi, într-o conferinţă de presă, apariţia fluturaşilor secuieşti, punând-o sub semnul penalului, dă peste cap întreaga construcţie separatistă antiromânească numită generic “Ţinutul Secuiesc” la care lucrează, cu mic cu mare, toată naţia ungurească, ridicând astfel la mare artă jocul de tip “ungurul bun” (Kelemen Hunor) – “ungurul rău” (Laszlo Tokes).

Fără secui, Ţinutul Secuiesc e o Ungarie fără unguri

Întrebarea este de ce sunt deranjaţi maghiarii de faptul că secuii vor să-şi declare etnia, după ce tot ei au iniţiat înfiinţarea Ţinutului Secuiesc? Mai mult, aceiaşi soldaţoi penibili şi îngrijoraţi, care acum raportează pe cărţi postale, cu mândrie, că sunt maghiari, interzicând secuilor să fie secui, au înfiinţat recent, la Bruxelles, culmea!, pe banii primiţi de la Guvernul român, un aşa-zis birou de reprezentare. Astfel, pe 1 iunie 2011 s-a deschis la Bruxelles Biroul de Reprezentare al Scaunelor Secuieşti, cu sediul în Casa Regiunilor Maghiare. A doua zi, pe 2 iunie, europarlamentarii UDMR Laszlo Tokes, Csaba Sogor şi Gzula Winkler au organizat chiar, pentru a atrage atenţia asupra invenţiei lor, o recepţie în clădirea Parlamentului European.

Mişcarea pentru crearea unei regiuni autonome secuieşti este afiliată unei armate conduse de extremistul maghiar Laszlo Tokes, numită “Consiliul Autonomiei Maghiare din Bazinul Carpatic” (KMAT) al minorităţilor maghiare din Serbia, Slovacia, Ucraina, Croaţia şi România. Consiliul Naţional Secuiesc, la fel, militează pentru acelaşi scop comun al ungurimii, numai că Ţinutul pe care vor să-l aşeze în centrul Transilvaniei trebuie populat exclusiv de maghiari. “CNS solicită Guvernului Republicii Ungare şi celorlalte instituţii ale statului ungar să sprijine cu toate mijloacele de care dispun în faţa forurilor internaţionale şi în relaţiile dintre Ungaria şi România doleanţele de autonomie a Ţinutului Secuiesc şi să acorde o atenţie sporită relaţiilor cu Ţinutul Secuiesc, căutând posibilităţile instituţionalizării acestor relaţii” – ţipau, anul trecut, secuii vopsiţi ai UDMR din Consiliul Naţional secuiesc. Iată că, puşi în faţa situaţiei de a recunoaşte că în Ţinutul Secuiesc ar putea exista măcar un secui, maghiarii mai bine l-ar băga în puşcărie pe etnicul rebel, decât să şi-l asume. Or, declarând că în aşa-zisul Ţinut Secuiesc nu mai există nici măcar un singur secui, denumirea ţarcului inventat de ei devine absurdă. Pentru că nu poţi înfiinţa un ţinut al secuilor fără secui.

Prin urmare, dacă tot refuză să accepte faptul că secuii au o identitate proprie, alta decât cea maghiară, de ce n-au ei curaj să numească această construcţie anticonstituţională, care presupune autonomia după principiul catalan, Ţinutul Unguresc sau Maghiaresc?

Dan Badea