O informaţie rătăcită în motivarea deciziei de arestare preventivă a lui Sorin Ovidiu Vîntu confirmă ipoteza că Nicolae Popa a fost sprijinit în mod deliberat, de autorităţile romåne din Ministerul Afacerilor Externe, să se stabilească ilegal în Indonezia. Fuga lui Nicolae Popa a rămas, pånă zilele trecute, un mister greu de elucidat datorită lipsei totale de transparenţă a instituţiilor statului care se dovedesc astăzi a fi fost complice cu infractorul condamnat deja definitiv la 15 ani închisoare.
Deşi nimeni nu ştie cu exactitate data la care interpusul lui Vîntu a părăsit Romånia, ştim cu aproximaţie că el a dispărut în iunie 2000, după ce a dat o declaraţie în faţa anchetatorilor pe 3 iunie. Ulterior, datorită dovezilor privind implicarea sa în dosarul FNI, Parchetul a emis un mandat de arestare preventivă pe numele lui Nicolae Popa, mandat rămas neexecutat datorită fugii acestuia din ţară. Informaţia privind existenţa unui mandat emis încă din 2000 pe numele lui Nicolae Popa a fost dezvăluită, pe 9 septembrie a.c., de judecătorul Ana Maria Trancă, în motivarea deciziei de arestare preventivă a lui SOV şi a celor doi complici ai săi din dosarul de favorizare a condamnatului Nicolae Popa: „La data de 24.02.2002 Inspectoratul General al Poliţiei Romåne a dispus măsura urmăririi cu privire la numitul Popa Nicolae, deoarece se sustrăgea mandatului de arestare preventivă emis în anul 2000 în dosarul SC SOV INVEST SA – Fondul Naţional de Investiţii“. Coroborånd această informaţie cu celelalte deja cunoscute, căpătăm în sfårşit dovada complicităţii autorităţilor cu Nicolae Popa, deci cu SOV.
Astfel, ştim că pe 13 februarie 2001, Nicolae Popa s-a prezentat la Ambasada romånă din Jakarta şi a solicitat prelungirea valabilităţii paşaportului de călătorie. Deşi existau cel puţin două motive datorită cărora diplomaţii romåni trebuiau să respingă cererea lui Popa, ei n-au ţinut cont de ele şi, sfidånd legea, au prelungit valabilitatea paşaportului acestuia pånă pe 16 iulie 2004, deci cu trei ani, cinci luni şi trei zile. Motivele pentru care paşaportul trebuia reţinut, cu posesor cu tot, sunt destul de solide.
Primul este dat de existenţa mandatului de arestare preventivă emis în anul 2000 la Bucureşti pe numele lui Nicolae Popa, de care funcţionarii Ambasadei din Jakarta puteau afla dacă solicitau în ţară date despre posesorul paşaportului. Au cerut ei aceste date centralei de la Bucureşti? Dacă da, ce răspuns au primit? Dacă nu, de ce n-au făcut-o? Responsabilitatea este exclusiv a lor, a colegilor din MAE condus, atunci, de Mircea Geoană sau a fost o complicitate ambasador-ministru?
Conform unui comunicat emis anul trecut de MAE, funcţionarii ambasadei n-ar fi avut cunoştinţă de existenţa vreunui mandat de arestare pe numele lui Nicolae Popa. „Avånd în vedere că mandatul de arestare a fost emis în ianuarie 2002, la momentul prelungirii paşaportului simplu de către Ambasada Romåniei la Jakarta, Nicolae Popa nu figura cu vreo interdicţie în baza căreia acest serviciu consular să îi fie refuzat“, spune comunicatul MAE. Cum se poate observa, diplomaţii fac trimitere la mandatul de arestare emis în 2002, nu şi la cel din 2000, despre care abia acum aflăm. Cum „termenul de garanţie“ al mandatului din 2000 nu expirase, atunci explicaţia MAE e o abureală ieftină. Extinderea anchetei Parchetului şi asupra acestui aspect ar lămuri definitiv problema.
Paşaportul lui Nicolae Popa, prelungit la Jakarta, expirase de doi ani!
Al doilea motiv la fel de puternic pentru care diplomaţii romåni din capitala Indoneziei nu trebuiau să prelungească paşaportul lui Nicolae Popa era că, la acea dată, documentul expirase. Aceasta este concluzia la care ajungem punånd cap la cap informaţiile pe care le deţinem. Astfel, conform articolului 5 din Ordonanţa nr. 65 din 1997 privind regimul paşapoartelor, „paşaportul se eliberează cu o valabilitate iniţială de 5 ani, care poate fi prelungită o singură dată, fără a se putea depăşi 10 ani de la data emiterii“. Dacă în cazul lui Nicolae Popa prelungirea a fost făcută pånă în iulie 2004, rezultă că paşaportul fusese emis cu zece ani mai devreme, în iulie 1994, pentru a se respecta, cel puţin formal, legea. Or, dacă paşaportul lui Nicolae Popa a fost emis în iulie 1994, atunci el a expirat, conform legii, în iulie 1999! Prin urmare, în 2001, cånd s-a prezentat „la prelungire“ în Jakarta, paşaportul lui Popa era expirat de doi ani. Quot Erat Demonstrandum! Chiar şi în cazul în care, prin absurd, nu era expirat, asta se putea întâmpla doar dacă autorităţile romåne îi prelungiseră valabilitatea cu cinci ani în 1999, ceea ce înseamnă că în 2001 nu mai era nevoie de prelungirea solicitată, deci… contradicţie!
Vîntu era singurul interesat de mituirea lui Geoană
Aşadar, cum se poate explica prelungirea, de către ambasadorul romån din Indonezia, a paşaportului lui Nicolae Popa? Cunoscånd faptul că toate operaţiunile derulate de Nicolae Popa, după părăsirea ţării, au fost finanţate de Sorin Ovidiu Vîntu, preocupat (conform stenogramelor) inclusiv de mituirea celor care puteau „să zădărnicească“ trimiterea sa, după arestarea de către Interpol, la Bucureşti, rezultă că diplomaţii romåni au fost convinşi să emită un document fals chiar la ordinul lui SOV. Era singurul interesat ca Popa să primească rezidenţa în Indonezia, un stat care nu avea semnat un acord de extrădare cu Romånia, deci părea a fi un refugiu perfect pentru interpusul său din escrocheriile FNI şi FNA.
Ca să nu mai vorbim de faptul că în fruntea MAE, la data aceea, se afla chiar partenerul de SPA al lui Vîntu, „prostănacul“ Mircea Geoană, personaj interesant de protejarea intereselor prietenului său de relaxare.
MAE acoperă infractorii
Avånd în vedere informaţia apărută în motivarea arestării lui Vîntu, am solicitat lămuriri din partea MAE, prin cåteva întrebări concrete pe care le redăm mai jos:
„1. În momentul prelungirii valabilităţii paşaportului lui Nicolae Popa, în februarie 2001, Ambasada Romåniei în Indonezia a ţinut cont de faptul că în 2000 fusese dat un mandat de arestare preventivă pe numele său, aşa cum rezultă din motivarea Tribunalului Bucureşti la mandatul de arestare a lui Sorin Ovidiu Vîntu?
2. Ministrul de Externe de la acea vreme a fost informat în legătură cu această situaţie? A existat o aprobare a Ministerului de Externe pentru prelungirea paşaportului lui Nicolae Popa în februarie 2001?
3. În mometul prelungirii paşaportului s-a verificat dacă acesta era valabil?
4. De ce a fost prelungit doar pentru o perioadă de 3 ani şi 5 luni?
5. Cine era ambasador în Indonezia la momentul prelungirii paşaportului lui Nicolae Popa?“.
Mai bine de o jumătate de zi, responsabilii din Ministerul de Externe s-au chinuit să dea un copy-paste după comunicatul emis de aceeaşi instituţie în 4 decembrie 2009, cånd s-au străduit, de asemenea din răsputeri, să-l acopere atåt pe Popa, cåt şi pe cei ce i-au favorizat şederea în Indonezia.
Cu chiu – cu vai, cei de la MAE au reuşit să rezolve problema copy-paste-ului, iar ieri seară, în jurul orelor 19.30, la întrebările noastre concrete am primit răspunsul lor, pe långă subiect, după cum se poate observa cu ochiul liber:
„Urmare solicitării dumneavoastră, vă comunicăm următoarele:
Conform datelor existente în arhiva Ambasadei Romåniei în Indonezia, Nicolae Popa s-a prezentat în ziua de 13 februarie 2001 la sediul misiunii din Jakarta şi a solicitat prelungirea valabilităţii paşaportului său simplu.
În momentul în care s-a prezentat la Ambasadă nu exista nicio restricţie sau limitare a drepturilor, inclusiv de liberă circulaţie, ale lui Nicolae Popa. Mandatul de urmărire internaţională a fost emis la 26 ianuarie 2002. Rezultă că, la momentul prelungirii paşaportului de către Ambasada Romåniei la Jakarta, Nicolae Popa nu figura cu nicio interdicţie în baza căreia acest serviciu consular să îi fie refuzat.
Conform normelor legale în vigoare la acea dată, Ambasada Romåniei la Jakarta a prelungit paşaportul simplu pånă la data de 16 iulie 2004.
Precizăm că, în urma verificării arhivei Ambasadei Romåniei la Jakarta, Nicolae Popa nu a mai solicitat niciun fel de serviciu consular misiunii noastre după data de 13 februarie 2001.
Reamintim că legislaţia romånă avånd ca obiect libera circulaţie a cetăţenilor nu instituie nicio obligativitate de înregistrare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare a cetăţenilor romåni care călătoresc sau se stabilesc în străinătate.
Direcţia Comunicare
Ministerul Afacerilor Externe“
Dan Badea