Ca să-l facă tonomat pe Turcescu, Vîntu l-a umflat de 17 ori

Robert Turcescu este, de departe, cel mai bine plătit jurnalist achiziţionat, la bucată, de Sorin Ovidiu Vîntu. Cum voi arăta mai încolo, preţul lui a crescut brusc, într-o zi, de 17 ori. Şi Turcescu a devenit, instantaneu, tonomat.

Deşi este printre primii oameni ai lui Vîntu din mass media care şi-au trădat stăpånul, el nu este mai puţin vinovat pentru jigodismul de presă practicat de grupul Realitatea-Caţavencu pe care l-a slujit aproape şapte ani.

Oricåt se străduie unii să-l scoată din categoria tonomatelor, doar pentru că a avut, în comparaţie cu restul sclavilor lui SOV, şi tresăriri de luciditate, mă tem că este imposibil de făcut această separaţie. Mai mult, dacă ar fi să-l compar pe Turcescu cu Buşcu, spre exemplu, sau cu Nistorescu, adică să compar un intelectual cu un om de grotă, sau un sculer-matriţer, responsabilitatea primului este mult mai mare decåt a celor din urmă. Jocurile făcute de Turcescu de-a lungul anilor, după cum i-a bătut Vîntu prin buzunare, sunt un fapt deja consumat. De altfel, fiecare dintre sclavii lui Vîntu a ocupat un loc bine determinat în cadrul grupului de presă şi a fost plătit corespunzător.

Tonomatele obişnuite, cei asmuţiţi zilnic asupra cetăţeanului telespectator dar şi a instituţiilor statului romån, ajungeau să primească salarii de pånă la 10.000 de euro lunar. Spre exemplu, omul de grotă Buşcu era plătit cu 120.000 de euro anual, diversionistul Răzvan Dumitrescu cu 100.000 de euro, vuvuzeaua Creţulescu cu 65.000, cealaltă vuvuzea, Drăgoteasca, cu 50.000 de euro, sculer-matriţerul Nistorescu cu 40.000 de euro şi tot aşa pånă la cel mai de jos tonomat. Deasupra lor erau, însă, tonomatele de lux, cele cu obrazul subţire, de tipul lui Turcescu sau Hurezeanu, indivizi care manipulau doar în momente-cheie, atunci cånd argaţii de rånd erau ineficienţi.

Adversar şi critic al lui SOV la începutul anilor 2000, pe când era şi redactor la „Evenimentul Zilei“, Robert Turcescu a întors armele în momentul în care Vîntu i-a pus un preţ de nerefuzat: 17.000 de dolari lunar, cu promisiunea dublării acestei sume după câteva luni. Conform documentelor intrate în posesia noastră, la începutul lui 2004, Robert Turcescu, angajat în paralel la societatea Edi Romania SRL care deţinea Europa FM, a încheiat un contract de „cesiune exclusivă de drepturi de autor“ cu Realitatea Media SRL. Postul de televiziune era, la acea dată, controlat de Bluelink Communicazione SA (55%) şi Rosal Grup (45%). Acesta este motivul pentru care contractul dintre Robert Turcescu şi Realitatea Media SRL a fost semnat, pe 15 ianuarie 2004, de Dan Andronic, directorul general de la acea dată. Încheiat pe perioada 01.01.2004 – 31.01.2005, contractul viza realizarea de către Turcescu a emisiunii „100%“, salariul lunar pentru aceasta fiind fixat la 1.000 de dolari.

Ca bonus, realizatorului tv i se punea la dispoziţie, din partea firmei, un Volkswagen Passat. Deşi clauzele contractuale prevedeau plata unei despăgubiri de 25.000 de dolari în cazul denunţării unilaterale a contractului de către oricare dintre părţi, acesta era valabil doar în mandatul lui Dan Andronic. „În cazul în care din oricare motiv reprezentantul legal al S.C. REALITATEA MEDIA SRL, semnatar, în calitate de Director General, îşi încetează mandatul sau se află în imposibilitatea executării acestuia, prezentul contract se consideră desfiinţat de plin drept, fără a fi necesară notificarea prealabilă sau intevenţia vreunei instanţe judecătoreşti“.

Am făcut această menţiune deoarece în acelaşi an a apărut un nou contract încheiat între Realitatea Media şi Robert Turcescu pentru aceeaşi emisiune.

Umflat de Vîntu de 17 ori

În iunie 2004, după ce Vîntu intrase deja în posesia societăţii Bluelink Communicazione, el preia, prin Global Video Media SRL, pachetul de acţiuni şi devine, alături de Liviu Luca, stăpân peste Realitatea Media SRL. Stăpân din umbră, pentru că avea să recunoască preluarea abia doi ani mai târziu, în 2006. Deoarece ştia destul de bine care era poziţia lui Turcescu faţă de el şi de implicarea sa în escrocheria FNI, Sorin Vîntu a încercat şi a reuşit să-l atragă de partea sa pe Turcescu. Oferta făcută a fost imposibil de refuzat.

Astfel, conform contractului „de producţie programe de televiziune“ încheiat pe 13 octombrie 2004 între firma lui Robert Turcescu (RT Media Communications SRL) şi societatea Global Video Media SRL, cea care se ocupa de programele RTV, realizatorul emisiunii „100%“ primeşte o nouă ofertă financiară: 50.000 de dolari pentru două trei luni (01.10.2004 – 31.12.2004)

 

Adică de 17 ori mai mult decât salariul pe care-l avusese până la acea dată. Cu toate acestea, salariul primit de Turcescu n-a fost suficient. O jumătate de an mai târziu el avea să ajungă la 30.000 de euro lunar doar pentru emisiunea „100%“, pentru că, per total, conform informaţiilor apărute în blogosferă (preluate si aici), câştigurile lui salariale, de la mogulul Sorin Vîntu, ajungeau la aproximativ 45.000 de euro lunar.

Tonomat 100%: un milion de euro pentru trei ani

După ce a părăsit Realitatea TV şi a semnat un contract cu B1TV, foştii lui şefi au lăsat să se scurgă în blogosferă o copie a contractului său încheiat pe o perioadă de trei ani, pe firmă (RT Media Communications SRL), cu Realitatea Media, în mai 2005. Conform documentului, valoarea contractului era de 1.080.000 de euro, adică de 30.000 de euro lunar. În paralel, cum am spus, el a mai încheiat şi alte contracte cu firmele lui Vîntu.

Unul dintre ele, tot pentru cesiune drepturi de autor, încheiat ca persoană fizică la sfârşitul aceluiaşi an, cu firma Global Video Media (GVM) pentru luna decembrie, era în valoare de 8.200 de lei (2.000 de euro) brut. Contractul a fost semnat, din partea GVM, de Cătălin Blebea.

O verificare a bilanţurilor uneia dintre societăţile (RT Media Communications) folosite de Turcescu pentru realizarea emisiunii care l-a consacrat, arată că veniturile acesteia în perioada 2004-2009 au fost de 81.245.563.000 de lei vechi, adică de aproximativ două milioane de euro. Asta înseamnă o medie de aproximativ 30.000 de euro lunar. Ceea ce confirmă că acesta a fost preţul minim licitat pentru conştiinţa lui Turcescu.

Un preţ bun dacă ne gândim că, până să ajungă aici, conştiinţa cu care adormea liniştit valora doar 1.000 de dolari.

Dan Badea, 20 septembrie 2010