Categorie: 
 |
| Vasile Ghervas, tatăl vitreg al lui Nuşulică (Foto: Curentul) |
Primul tată vitreg al lui Vîntu, Vasile Ghervas, continuă dezvăluirile privind secretele copilăriei celui pe care îl numea Nuşulică. Prin 1961, spune el, din cauza problemelor pe care le avea Cuţa, mama lui Sorin Ovidiu Vîntu, s-au despărţit şi ea a plecat la Roman. I-a spus să n-o mai caute. S-a recăsătorit acolo tot cu un ţigan, doar că acela era de o altă condiţie, un scandalagiu, un bătăuş. I se spunea Titi al lui Agripina. De atunci nu l-a mai văzut pe Nuşulică.
Ghervas mai aminteşte şi numele „bonei“ lui Nuşulică, care ar depune mărturie oricând că el nu minte. E o vecină de atunci, din Bacău, Georgeta Ciubotaru.
Vorbeşte apoi despre încercarea lui, din 2002, de a-l întâlni pe Nuşulică după ce a văzut că Băcanu îl înghesuise pe tema FNI. Chiar dacă habar n-avea despre escrocheria FNI, sau despre modul în care Vîntu devalizase conturile clienţilor BRS, el era sigur că Nuşulică e nevinovat. De ce? Pentru că aşa credea el. I-ar fi luat apărarea dar n-a putut.
L-a căutat apoi în Bucureşti, la vila din strada Paris, dar bodyguarzii nu l-au lăsat să intre. S-a dus apoi la presă. A depus o scrisoare la „Adevărul“, la o ziaristă – zice el – numită Ivan, o blondă de peste 45 de ani care l-ar fi dus de nas şi pe care o bănuieşte că şi-ar fi luat partea de la Vîntu ca să nu publice scrisoarea adresată lui Nuşulică. El spune că Ivan imaginase chiar şi un titlu pentru materialul pe care ar fi urmat să-l publice, ceva de genul „Un ţigan i-a făcut lui SOV prima gheată ortopedică“. I-a promis chiar şi un procent din creşterea tirajului, dar n-a primit nimic. Dimpotrivă. Povestea lui nu a apărut niciodată în presă.
Prin 2003, când Maria Vlas a fost extrădată din Israel, Ghervas a crezut că Vîntu va fi arestat. S-a gândit atunci că are, în sfârşit, posibilitatea să-i arate că e sufletist. I-ar fi făcut un pachet pe care să i-l ducă la puşcărie, cu caşcaval şi alte bunătăţi. N-a fost să fie! N-a avut noroc. Vîntu a scăpat şi de puşcărie, şi de el.
Patru ani mai încolo s-a îmbolnăvit de cancer la prostată care acum s-a extins, mai întâi la vezică, iar apoi la oase. Metastază osoasă.
Ajunşi aici, în ochii lui Ghervas se observă o licărire jucăuşă. Nu i-ar strica nişte mii de euro, mai ales după ce un doctor din Cluj i-a cerut vreo 7.000 de euro pentru un tratament pe bază de celule stem. I-ar da Nuşulică banii ăştia unuia care l-a şters la fund când era mic? Asta este întrebarea care-l macină mai repede decât cancerul ce-i topeşte oasele pe dinăuntru. Pentru că dacă şi-ar aminti de el, ar putea să-i spună: uite, du-te la spitalul ăla din străinătate şi fă-te bine! Asta îl frământă…
Acum, de când am început publicarea declaraţiilor sale, e curios să afle dacă ne-a sunat Nuşulică să se intereseze de el. Nu. Nu ne-a sunat…
 |
| Sorin-Sorinuş-Nuş-Nuşulică (în maşina mică) |
Cuţa l-a părăsit pe Vasile pentru Titi a lu’ Agripina din Roman
Dan Badea: La câţi ani era, după ce v-aţi căsătorit ,chestia asta cu…
Vasile Ghervas: Cu ăsta?
D.B.: Da! Că trecuseră câţiva ani, nu?
V.G.: Trecuseră câţiva ani buni… trei ani, patru ani aproape…
D.B.: Aha. Deci din ‘57 până-n ‘60-’61.
V.G.: ‘61, ‘61! Nu am mai reţinut asta. Da există la tribunalul…
D.B.: Da’ n-aţi păstrat niciun document, nimic, nicio poză cu ea, nimic n-aveţi?
V.G.: Am pozele cu ea rămase la mama. Nu le-am luat, că nu voiam.
D.B.: Şi mama unde e? Trăieşte?
V.G.: Mama a muriiit…
D.B.: Aaaa, a murit, aha.
V.G.: Îi chestie veche, dom’le.
D.B.: Era bine să fi avut…
V.G.: Aveam… aseară am căutat o poză şi aseară am stat, am răsfoit în astea cu nevastă-mea…
D.B.: Nu aţi găsit nimic, niciun act, nimic?
V.G.: Nimiiic, că d-aia zic eu acum de ea. Dacă o chema Ghervas Eugenia şi-i mă-sa…
N.N.: Da, păi se vede în baza de date…
D.B.: Eu am întrebat, m-am interesat la Bacău…
V.G.: Şi?
D.B.: Că am întrebat în ‘57, şi nu au găsit-o în ‘57…
V.G.: Nu, nu, nu. În ‘55, ‘57, dom’le, în decembrie.
D.B.: Sigur?
V.G.: Sută la sută. Merg eu acolo la arhivă, ce dracu’, eu sunt prost?! (…) Sigur. Şi… ne-am despărţit. Ea nu a mai venit acasă.
N.N.: Îhî.
V.G.: M-am dus, m-am interesat, m-am nu ştiu ce… Îmi trimite o… Îmi dă un telefon, de la o cabină publică. Nu era … ca să vorbim. Şi-mi spune: Nu mai mă căuta, sunt la Roman, nu ştiu ce, cutare, nu ştiu ce. Păi de ce n-ai ajuns la…? Nu, nu, dacă familia ta a început aşa înseamnă că noi bun trai nu mai avem. Şi nici eu nu pot să mai stau pentru că ai văzut situaţia care este. Era situaţia care era… Şi ne-am despărţit şi dup-aia s-a dus la Roman. A luat băiatul, cu băiatul a plecat. S-a dus p-acasă, l-a lua de la bonă şi a plecat. Şi acolo la Roman, m-am interesat eu, s-a căsătorit, adică s-a căsătorit… ne liniştim, cu unu’, îl chema Titi a lu’ Agripina.
D.B.: Agripina.
V.G.: Agripina. Ştii?
D.B.: Aha, am auzit, am auzit. Nu, n-am vorbit.
V.G.: Da’ de unde ai auzit?
D.B.: Am auzit!
V.G.: Am dat eu… Ţi-am spus aseară…
D.B.: Mi-aţi spus dvs.
V.G.: Nu de la mine. Nuuu, te-ai interesat…. Titi lu’ Agripina. I-am spus: ce fel de ăia… cică e ţigani d-ăia… bătăuşi, scandalagii…
D.B.: Aaaa, era tot ţigan? Dar din ăla nespălat.
V.G.: Daaa, din ăla bătăuş, să mă duc să mă fac de…
D.B.: Dar de ce a trecut ea de la…
V.G.: Eu nu ştiu ce i-a plăcut…
D.B.: Da
V.G.: Daaa… nu ştiu de ce. Probabil că a văzut că ăştia sunt mai aşa, mai miloşi sau nu ştiu…
D.B.: Păi, serioşi…
V.G.: Da’ eu nu sunt în inima ei să spun. Şi am căutat, s-a dus frati-miu, s-a întâlnit cu ea, la Roman, şi i-a spus: îmi pare rău, îmi pare rău după Vasile că era băiat bun, cu el mă înţelegeam bine. Dacă ai… nici eu nu vreau să aibă el necazuri cu ăştia, cutare, nu ştiu ce. Lasă, să dea Dumnezeu să fie fericit, nu ştiu ce, cutare… Ne-am lăsat… Acum, ulterior…
D.B.: Vreau să ne mai întoarcem puţin atunci. Îl iubea foarte mult mama pe Sorin Vîntu? Îl iubea? Mama lui îl iubea foarte mult? Îl căra în spate cum spunea el.
V.G.: Daaa, da’ cum, domnule, era numai… da-l iubea extrem.
N.N.: Da.
V.G.: Dacă el plângea în fiecare zi. Şi spun: de ce plângi?
D.B.: Şi-l lua cu ea când… în momentul în care l-a adus la dvs., îl mai lua la serviciu, la…
V.G.: Când… îl lua. Îl lua şi la serviciu, îl lua. Că-l vedea. Era frumos, era frumos, îl lua.
D.B.: Da.
V.G.: Şi, ca să vă spun, eu aveam bonă, dom’le, e bona… trăieşte… la Bacău.
D.B.: Da’ unde trăieşte? La Bacău? Cum o cheamă sau cine e?
V.G.: Ciubotaru Georgeta.
D.B.: Aha. Aţi păstrat legătura cu ea?
V.G.: Acolo unde am stat eu cu ea. Cred că şi proprietăreasa d-acolo cred că ne cunoaşte dacă mergem acolo. Ce dacă-i 50 de ani?
N.N.: Daaa.
V.G.: Eu întreb: mai trăieşte Lăzăreasca? – că aşa o chema pe proprietăreasă, Lăzăreasca. Şi lângă noi era bona asta care-i plăteam să aibă grija lui, când plecam noi.
D.B.: Da…
D.B.: Da. Şi-apoi aţi… Ce frumoase sunt astea! Şi-apoi aţi, aţi…
V.G.: M-am recăsătorit.
D.B.: V-aţi recăsătorit. Cu doamna… Cu actuala dvs. soţie, da?
V.G.: Da, cu asta, cu asta. Am patru fete.
D.B.: Să vă trăiască!
V.G.: Fete mari, măritate, cu copii. Am patru fete. Da. Nu spun c-o duc rău. Dar eu am văzut la televizor… era Marius Tucă şi am chemat-o pe nevastă-mea, când am… zic: vino-ncoa, vino-ncoa, să-l vezi pe Nuşulică, uite-l la televizor, cutare. Prima dată când… L-a chemat Marius Tucă nu ştiu pentru ce problemă.
„Mihai Băcanu îi băga nasoale, cardele“
D.B.: I-a luat un interviu.
V.G.: Da. Şi Mihai Băcanu îi băgase nişte nasoale. Şi eu voiam să dau. Dom’le, n-am obţinut să-i spun, dom’le, nu-i adevărat, eu sunt tat-su care l-am crescut, aşa, ta-su, aşa.
D.B.: Dar ce spunea despre el de v-a enervat?
V.G.: Era chestia cu… avea el un, la Gelsor, avea un preşedinte care luase nişte bani în contul lui…
D.B.: Nicolaescu sau cine era. Teodor Nicolaescu?
V.G.: Nu ştiu cine era, un casier.
D.B.: Aha. Da’ ăla era preşedintele.
V.G.: Da. Şi… avea ăla, luase nişte bani, nu ştiu cum era, că era vorba de nişte bani…
D.B.: Păi da, era cu nişte bidoane, cu… scosese banii, lucrase, umblase prin conturile altor clienţi…
V.G.: … Mihai Băcanu sau cu cine era…
D.B.: Petre Mihai Băcanu era la „România Liberă“.
V.G.: Mihai Băcanu îi băga nasoale, cardele, şi nu puteam să…
D.B.: OK! Spuneţi, da.
V.G.: Şi… l-am văzut la televizor.
D.B.: Mi-amintesc de…
V.G.: … Zic: ia vino-ncoa, o chemam pe nevastă-mea, hai vino-ncoa să-l vezi pe Nuşulică. Magnatul, care-i magnat, uite ce-am crescut eu, l-am şters la fund. Uită-te tu…
D.B.: Ce-a ajuns.
V.G.: Ce-a ajuns…
N.N.: Da, da.
V.G.: Nici eu nu eram ăla… luam pensie, luam…
D.B.: Da cum se… aveţi condiţii.
V.G.: Dom’le, da nu asta, da… ca să fim mai mulţi.
N.N.: Daaa…
V.G.: Nu, mă descurc. Am pensie 11 milioane. Am lucrat la tratamente termice la 1 Mai. 33 de ani.
N.N.: Da, da, da.
V.G.: Nu, că… adică vreau să spun că cântam la nunţi, mergeam cu astea, cu… Ei, asta vreau să spun…
D.B.: Şi v-a deranjat atunci, v-a intrigat că ăla…
V.G.: Da, da’ uite, dom’le, zic: fir-aş al dracului cum… care nu ştiu ce. N-am putut să intru, dom’le. La vrăjeală făcea că ţârâie telefonul, da’ nu-ţi dădea… nu-ţi dădea legătura…
D.B.: Nu dădea, nu? Păi nu, că nu era în direct. Era emisiunea înregistrată.
N.N.: Da.
V.G.: Era Marius Tucă… şi-i băga lu’ ăla, că-i casierul de la Gelsor, la nu ştiu ce, a luat nişte bidoane cu nu ştiu ce prin…
N.N.: Da, da.
V.G.: Şi pe mine mă enerva ăsta şi i-am spus lu’ nevastă-mea: uite, fă, ce… uite că nu pot să-l ajut, cum să-l ajut eu? Mi-ar recunoaşte şi el dacă l-aş ajuta, să vadă că nu sunt duşmanul lui sau nu ştiu, măcar aşa un sentiment mic, aşa, de tată.
D.B.: Da, probabil că v-a urât că l-aţi părăsit când era mic… mă gândesc eu.
V.G.: Da’ nu ştiu eu nimic, cum a… dar ca să vă spun că…
D.B.: Eu aşa mă gândesc… da… Că el nu e un om aşa rău de felul lui…
V.G.: Nu ştiu, nu ştiu…
D.B.: Sau e?
V.G.: Nu, nu ştiu. Rău… Nu am mai luat contact cu el de când îi mare.
N.N.: Daaa.
D.B.: Nu e…
V.G.: Şi… am văzut aşa, zic: mă, să ştii că eu mă duc să-l caut…
D.B.: Da.
„Cancer cu tumoră. Şi-i femelă nu mascul“
V.G.: M-am îmbrăcat, eram mai… nu eram bolnav, atunci în 2002, eu în 2006 m-am îmbolnăvit de prostată.
D.B.: Cancer.
V.G.: Caaancer… cu tumoară. Şi-i femelă, nu-i mascul…
D.B.: Şi acum nu s-a…
V.G.: S-a făcut, da’ este… s-a mutat, s-a mutat la os…
D.B.: Aoleu…
V.G.: Am făcut metastază osoasă şi mi să macină oasele, nu am putere de nimic.
D.B.: Şi aia se… se repară totuşi…
V.G.: Aia mor, aia nu pot… durere am…
D.B.: La Ghizdavăţ sau cum îl cheamă?
V.G.: Cum adică?
D.B.: Pe medicul ăsta, Ghizdavăţ, ăsta, şeful clinicii.
V.G.: Ghizdăvescu.
D.B.: Aha, Ghizdăvescu, aha.
V.G.: Ghizdăvescu e şeful la…
D.B.: … la clinica aia de oncologie?
V.G.: Numai la oncologie, el…
D.B.: Deci..
V.G.: Aşa, şi-am văzut asta, am plecat acolo. Mă duc….
N.N.: La Bucureşti.
D.B.: La Bucureşti, peste el.
V.G.: Să-l caut… Am scris în una din hârtii, am scris…
D.B.: Aia aţi scris-o…
V.G.: Prima, prima mi se pare, stai că-ţi spun eu care. Aia care am spus: „Dragă Nuşulică“.
D.B.: „Dragă Nuşulică“. Asta a ajuns la noi. La „Evenimentul“.
V.G.: Da, da, ştiu. Gata. Asta e. „Dragă Nuşulică“. Şi zic: hai să mă duc să i-o duc, că poate nu ajung să mă duc…
D.B.: Nu, nu, n-o-ndoiţi aşa…
V.G.: Nu, lasă-ţi-o aicea. Vă dau alta, vă dau… asta n-o mai vedeţi…
D.B.: Nu mai? Păi nu mai am alta…
V.G.: Lasă că vă dau. N-aţi venit dvs. de dragul meu. N-aaaţi venit. Aveţi un interes…
D.B.: Noi suntem ziarişti. Eu sunt ziarist.
V.G.: Ai că vă spun eu ce mi-a făcut mie ziarista.
D.B.: Hai că discutăm. Ada. Sau cum o chema?
V.G.: Ivan. Redactoare de la…
D.B.: Păi mi-aţi luat…?
V.G.: Nu-i nimic, lasă că… o am eu, lasă, v-am spus eu…
D.B.: Ivan o chema.
V.G.: Ivan. Redactoarea lu’….
D.B.: Ivan şi mai cum?
V.G.: Nu ştiu cum. Da’ Ivan o… ea era… redactoare la „Adevărul“.
D.B.: Da.
„L-am căutat în Primăverii“
V.G.: O femeie blondă. M-am dus acolo jos, era doi miliţieni, era unu’ acolo, m-am dus acolo jos… şi… când nu l-am găsit. Am găsit pe unde avea casa el, pe Primăverii sau nu ştiu…
N.N.: Paris.
D.B.: Paris. Paris 34, parcă. Sau nu ştiu cât era.
V.G.: Nu ştiu cât era strada, da’ am găsit pân’ la urmă. M-a îndrumat lumea, m-a văzut bătrân. Ce să intri, dom’le, la el, că era de la poartă… era…
D.B.: Bodyguarzi.
V.G.: … trei d-ăia… bodyguarzi…
D.B.: A, deci aţi fost acolo, aţi bătut la poartă…
V.G.: Da, da, da…
D.B.: Aţi spus că sunteţi tatăl?
V.G.: N-am spus. Nuuu.
D.B.: Aaaa.
V.G.: Se uita la mine aşa… Zic: dom’le, sunt în familie, n-am spus tată… Dom’le, nu-l găsiţi, degeaba umblaţi, că nu-l găsiţi. El a… pe unde o fi fost nu ştiu, pă-n Deltă, pă cutare, cum spunea ăia. Dom’le, am venit, uite-aşa, aşa… Nu, nu-l găsiţi. Degeaba umblaţi. Şi umblasem toată ziua, de dimineaţă până seara…
D.B.: Amărât. N-aţi mâncat, n-aţi băut…
V.G.: Nu, ce mai… am băut numai apă… M-o luat aşa o durere d-aia… mă duc să-i dau la ziar, că aia mi-a spus: Bă, dacă vrei să dăm articolul ăsta la ziar, noi facem cât e tirajul la ziar, şi-ti vine partea ta.
D.B.: Aaaa.
V.G.: Ai înţeles care-i treaba?
N.N.: Daaa.
V.G.: Vine tirajul la ziar… da’ noi o să scriem un titlu mai aşa, să nu te deranjeze… Păi ce să…
D.B.: Păi aşa e în presă. Da.
N.N.: Da, da.
V.G.: „Un ţigan i-a făcut prima gheată ortopedică“… S-a oprit la… botanica…
D.B.: Aaaa, ce idee…
V.G.: Ce idee, da. Înţelegi. Şi asta… Zic bine, dacă nu-l găsesc, vă aduc ziarul. Şi-am dus ăsta la doamna asta, cum îi spune…
N.N.: Ivan.
(…)
V.G.: Staţi puţin. Nu de asta, nu. Sunt prezent. Oricând vreţi la Bucureşti, oricând…. merg.
D.B.: Am înţeles.
V.G.: Ce se-ntâmplă. Am văzut, nu l-am găsit. Nu l-am găsit, zic: mă duc să dea…
D.B.: Păi, eu plec…
V.G.: Nuuu…
D.B.: Da, spuneţi, hai!
V.G.: Îmi spune… Nu, am încercat şi la alt ziar, am intrat aicea la…
(…)
D.B.: Aranjamente. Da.
V.G.: A, nu. Mi-am spus: da, dom’le, că facem socoteală cât e tirajul, cât e cutare.
D.B.: Da’ ea ce credea, că vreţi bani dvs., nu?
V.G.: Ea aşa zicea, că vreau bani. I-am spus: dom’le, nu vreau. Eu am pensie, eu am tot ce-mi trebuie, am patru fete, n-am băiat. Şi-am auzit că el e persecutat nu ştiu ce, şi chiar i-am scris ca să vadă că nu am nevoie să îmi dea niciun capăt de aţă, nimic. Zice: lasă, dom’le, că, ea spune, nu-i chiar aşa. Mata l-ai crescut degeaba, cutare, cutare. Lasă, doamna Ivan, că nu-mi trebuie o mie să-mi plătească. Cred că ce-o fi spus ea, ce n-o fi spus, l-a sucit, ai înţeles? De asta am vrut să vorbesc cu dvs. acuma. Dacă dvs. sunteţi acolo la ziar, el e la Realitatea, am auzit…
N.N.: Da.
V.G.: …cum mi-ai spus mata prin telefon. El nu poa’ să vie la mine, nu poate coborî la nivelul ăsta…
D.B.: El nu cred…
V.G.: Păi nu, dac-ar şti ce fel de om sunt, ar veni. Vă spun sincer.
N.N.: Da
V.G.: Dar el trăieşte cu…
N.N.: Păi nu, asta…
D.B.: … cu impresia că sunteţi…
V.G.: Da, da.
D.B.: Dar eu cred că dacă o să scriu eu… poate vine la poartă.
(…)
V.G.: Nu, primeşte-l, dom’le, să discuţi o juma’ de oră cu el, nu-ţi cere, nu-i dai nimic. După ce discut cu el, atuncea poftim, scriu ce vreţi, merg unde vreţi. M-aţi înţeles? Dar vreau să discut cu el două vorbe… Două vorbe… adică nu discut în prezenţa dvs.
Şi fata lui Nea’ Vasile are o firmă Gherila
D.B.: Am înţeles, nu, am înţeles. Dar… este o coincidenţă. Dvs. aţi făcut o firmă, Gherila.
V.G.: Nu e. E a lu’ fii-mea.
D.B.: Fiica. El a făcut postul de radio Guerilla. Sorin Ovidiu Vîntu.
V.G.: Nu mai ştiu.
D.B.: Şi am crezut că v-a dat bani să vă faceţi firma.
V.G.: Nu. Ea. Ea a făcut firma, ea are firmă ea.
D.B.: Da.
V.G.: Şi avea denumire Gherila.
D.B.: Şi Vîntu şi-a făcut tot Guerilla.
V.G.: De unde dracu’, nu ştiu.
D.B.: Am crezut că este vreo legătură.
V.G.: Nuuu, nu.
D.B.: Ştiţi ce mă intrigă pe mine? Haideţi să vă spun sincer acuma. Şi vă spun deschis că… sunt în casă la dvs.
V.G.: Da, vă rog.
D.B.: Mă intrigă faptul că, după ce se ştie deja, de opt ani de zile, el ştie de opt ani de zile că l-aţi căutat…
V.G.: Aici este o altă treabă…
D.B.: Dar ştie, vă spun eu…
V.G.: Ştie… Escroaca aia de la „Adevărul“ a căutat să ceară finanţe că, vă spun eu, că el mi-a spus: Măi nea Vasile, lasă-mă pe mine că iau eu şi îţi dau şi ţie. Ce faci, dom’le, mă şantajezi, domnule? Şi d-aia mi-a pierit încrederea, s-a terminat. (…)
V.G.: Dacă eu nu iau contact cu… uite dom’le nu are plăcere să… să vobească, să văd scheme. Nu, că aici nu vine. Sunt sigur… Ştii când o să vină el aicea? După ce o să vorbesc eu cu el acolo şi…
D.B.: Dar poate că nu o să vină, o să vă cheme probabil..
N.N.: Mai este o variantă…
V.G.: Un om bătrân nu prezintă niciun pericol…
N.N.: Staţi să vă spun de ce: e posibil ca ăia de la „Adevărul“ să se fi dus, dacă vroia, să ia bani şi să îi fi zis: Dom’le, uite, eu ştiu unde e ăla care te-a crescut până la 5 ani! Dă-mi ceva. Şi ăsta să fi spus: Nu dau mă nimic. E foarte posibilă chestia asta.
V.G.: Dânsa… Păi aşa a fost chiar. Că ea mi-a spus: Lasă-l acuma că în perioada asta a făcut…
D.B.: A făcut pe naiba…
V.G.: A avut la un moment dat un naufragiu în Deltă…
D.B.: Şi-a lovit şalupa.
V.G.: Mă vezi bătrân aşa, dar până la proba contrarie nu sunt chiar fraier…
D.B.: Nu, nu. Mi-am dat seama. Nu, nu.
V.G.: Nu am nevoie de bani de la el. Eu am pensia, am 11 milioane.
D.B.: Dar nici pe noi nu ne interesează. Asta, să nu credeţi că d-aia am venit.
V.G.: Eu ţi-as spune. Uite, ca să ajung, ca să fiu sincer, aş putea să ajung la concluzia, mai târziu, când se va convinge el că e… eu am cheltuit bani cu el: a mâncat, a crescut… că ai cancer. Atâta ştiu eu. Dacă ar avea o conştiinţă de om…
7.000 euro tratament cu celule stem
D.B.: Să îl ajute, da, pe…
V.G.: … mie mi-a cerut la Cluj 7.000 de euro ca să îmi facă cu celule stem. Poate dacă aş ajunge, dar nu mâine, hodoronc-tronc…
D.B.: Dar nu aveţi niciun document, nu aveţi nicio…
V.G.: Că eu l-am crescut?
D.B.: Da, da…
V.G.: Eu nu am? Păi îl duc acum unde …. nu ca să meargă el. Îi dau lu’ bona, că dacă îl vede bona, îl ia şi îl pupă. Şi nu ştiu, cutare… Am spus: bă, l-ai văzut careva legănat, şi era şchiop, şi era …
N.N.: Da…
V.G.: E nişte chestii dom’le…
N.N.: E posibil ca şi pe el să-l fi chemat…
V.G.: Păi nu, că el avea 5 anişori.
D.B.: A mers dup-aia şi a fost informatorul Securităţii.
V.G.: Nu ştiu asta.
D.B.: Păi dacă şi-a pus „Nuş“?!
V.G.: Păi de ce şi-a pus Nuş?
D.B.: Pentru că ştia toată lumea că Nuş…
V.G.: Ştiu, dar probabil că Nuş nu ştia decât el. Eu, mă-sa, care a murit…
N.N.: Asta spun: e posibil ca el să se ferească să vă cunoască lumea, pentru că dvs. îi spuneţi „Nuş“, „Nuşulică“.
V.G.: Ei na, că nu pot să îi spun Sorin?! Suntem şi bătrâni acum. Ne înţelegem de la om la om. Că a venit aia din Israel, cum o cheama pe aia…
D.B.: Aaa, Ioana Vlas, în 2003.
V.G.: Da, da.
D.B.: S-a descurcat. E băiat deştept.
V.G.: Da, e deştept. Nu a făcut niciun act, nu are niciun act semnat.
D.B.: Ce le ştie, băi frate! S-a întâlnit hoţul cu prostul!…
Dacă îl aresta, îi duceam caşcaval la Rahova
V.G.: Şi eu am spus: băi, zic, ştii ce facem dacă îl arestează? Mă duc pe Rahovei şi fac un pachet frumos ca
 |
| La un Rothmans scurt, pe scările Tribunalului. Cu paznic. |
să vadă un bătrân amărât. Îi duc caşcaval, să îi duc toate, cutare, să vadă că eu sunt atent cu el. Că eu am fost operat, în faţa Casei Scânteii, la Spitalul Universitar, în faţa Casei Scânteii e un spital, acolo…
D.B.: Nu mai ştiu…
N.N.: A, nu, Spitalul CFR…
V.G.: CFR, nu e Universitar?
N.N.: Universitar CFR, da.
V.G.: Şi m-am operat şi mi-am pus la claviculă că picasem jos şi mi-a băgat o tijă, la şold.
D.B.: Dar demult? Aaaa.
V.G.: Uite, se vede tija, e în şuruburi. N-am mai dat-o jos. Am mai chemat să o dea jos. Doctorul Bogdan. Ionescu Bogdan. E…
D.B.: Ionescu Bogdan.
V.G.: E ortoped.
D.B.: Dar demult a fost?
V.G.: Asta e la 2003. Şi am vrut să mă duc la Ivan să-i dau telefon să vină măcar la spital să mă vadă şi pe mine el. Era aproape, acolo.
D.B.: Dar nu i-aţi aflat numărul de telefon?
V.G.: Al cui?
D.B.: A lui Vîntu?
V.G.: Poate i-l afli dumneata, dom’le, să mi-l dai.
(…)
V.G.: Şi-i spun: uite… Nici nu-i spun… că am eu, nu sunt aşa mârlan să-i spun: băăăă, eu sunt tac-tu ăla… nuuu.
N.N.: Măi, nu-l am.
D.B.: Păi de avut nu-l am nici eu, dar… şi-a schimbat numerele. Vă daţi seama că el schimbă… ca pe şosete. Să nu dai de el. Pe noi ne urăşte cel mai tare, că suntem ziarişti.
V.G.: Ştiiiu, dom’le, da’ ce-mi spui mie…
D.B.: Da, pe mine m-a lăudat atunci. Dacă aţi urmărit emisiunea lui Tucă, atunci, mi-a rostit numele atunci. A zis Dan Badea este un ziarist nu ştiu ce… Nu ştiu dacă ţineţi minte… nu mai ţineţi…
(…)
V.G.: Dom’le, eu sunt documentat, că eu dacă sunt bolnav eu nu uit dom’le. Nu se poate să nu ştiu nimic din guvern. El şi lui Văcăroiu i-a dat bani împrumut.
D.B.: 10 miliarde… nu ştiţi?, 10 miliarde i-a dat salariu’…
V.G.: I-a dat, i-a dat nişte bani, dom’le, când a făcut el prima dată banca ăsta, Văcăroiu.
D.B.: BID-ul. Banca de Investiţii şi Dezvoltare.
V.G.: Da, da, da
D.B.: Le ştiţi bine.
V.G.: Cum dracu’ dom’le. N-am vrut, că n-am vorbit cu el, da’ ştiam pă din afară. Eu eram pe tuşă, cum s-ar spune. Toate problemele lui le ştiam, dar… dacă nu puteam să iau contact cu el…
(…)
V.G.: Domnule, eu v-am spus, nu-mi place aberaţii, eu v-am povestit exact toată istoria mea până acuma…
D.B.: Da, da. Văd că sunteţi un om sincer şi asta voiam eu să văd, să vă văd ochii, că-n rest nu mă interesează documentul… îl ştiu
(…)
V.G.: Dl. Dan, cu mata eu nu pot să-mi permit să mă duc să spun, să-l trag de mână… dl cutare, vezi că eu aşa. Dumneata ca ziarist: dom’le, am şi eu o problemă să discut, îmi acordaţi două minute? Atât!
D.B.: Şi dacă nu-mi acordă, ce fac?
V.G.: Păi da sigur, îi acorzi două minute, spui dom’le uite ce: am luat legătura cu omul care v-a crescut, când o spune: nu mă interesează dom’le, vii la mine şi-ţi dau patru hârtii, nu una…
N.N.: Da, da, da.
V.G.: Ai înţeles cum? Da să nu fie minciună că nu m-a interesat.
D.B.: Păi nu, problema e alta. Problema e că eu o să scriu dl. Vasile.
V.G.: Păi scrii şi după aia ajunge şi o să spună: păi de ce, domnule, nu ai avut răbdare?
Dan Badea, articol scris pentru ziarul Curentul din 8 septembrie 2010