DOI SI UN SFERT este avortonul Consiliului Siguranţei Naţionale

Bătălia pentru controlul serviciului de informaţii al Ministerului Administraţiei şi Internelor (DGIPI) a fost câştigată, în mandatul lui Dan Nica, de către gruparea condusă de Vanghelie-Hrebenciuc. Nu se ştie, la această oră, câte informaţii s-au scurs de la serviciul de poliţie politică la beneficiarul bicefal de la PSD, dar urmează să aflăm pe parcursul campaniei electorale deja declanşate.

Deşi implicarea DGIPI în astfel de activităţi a fost dovedită de numeroase ori prin dezvăluiri de presă (ultimul caz de notorietate este cel al procurorului Marian Sântion, fostul şef al DGA filat de ofiţerii DGIPI), iar informaţii de la această structură s-au scurs către diferiţi şmecheri din fruntea unor ziare, structura a supravieţuit şi a trebuit să vină, iată, un vanghelie, ca să readucă în atenţie pericolul reprezentat de accesul politicienilor, controlaţi de interlopi, la informaţiile adunate de lucrătorii săi. 

Iată, mai jos, în premieră, un document care confirmă faptul că, la începutul lui ianuarie 1990, Gelu Voican Voiculescu în cârdăşie cu fostul şef al Securităţii Municipiului Bucureşti, colonelul Gheorghe Goran au plănuit înfiinţarea Consiliului Siguranţei Naţionale. 

Pentru că nu le-a ieşit refacerea vechilor structuri, fără o selecţie riguroasă a cadrelor, ei s-au mulţumit să înfinţeze o „nouă” panama informativă cu vechea echipă de la Securitatea Municipiului Bucureşti şi de la Contrainformaţiile militare. Aşa a apărut UM 0215, structură numită iniţial Direcţia de Pază a Obiectivelor Politice şi avându-l în frunte pe colonelul Viorel Tache. 

Noua unitate, înfiinţată în cadrul Ministerului de Interne, a precedat apariţia Serviciului Român de Informaţii şi a rămas până astăzi o structură paralelă şi departe de menirea dată chiar de numele ei, adică aceea de „protecţie internă”. A fost şi a rămas un instrument politic aflat, până săptămâna trecută, sub controlul mafiei lui Vanghelie.

Iată, mai jos, o scurtă descriere a „accidentului” care a făcut posibilă înfiinţarea poliţiei politice puse în slujba FSN şi a noii nomenclaturi post-decembriste.

Aşa a creat Gelu Voican Consiliul Siguranţei Naţionale, urmaşul temutei Securităţi

La sfârşitul lui decembrie 1989, fostul Departament al Securităţii Statului (DSS) căpătase deja o nouă denumire: Consiliul Siguranţei Naţionale. Structura noului serviciu de informaţii al României era atunci, în concepţia celor care preluaseră puterea, aproximativ aceeaşi cu a fostului DSS, organigrama instituţiei suferind doar câteva modificări făcute din perspectiva controlului strict exercitat de Ministerul Apărării Naţionale. Cum se ştie deja, pe 26 decembrie 1989, prin celebrul decret al CFSN, generalul Nicolae Militaru era numit ministru al Apărării Naţionale, iar fostul DSS era trecut cu personal şi dotare în componenţa MapN. Şeful Consiliului Siguranţei Naţionale, numit pe 31 decembrie 1989, în aceeaşi zi cu arestarea fostului şef, general-colonelul Iulian Vlad, era nimeni altul decât Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru al guvernului provizoriu.

Un document inedit (facsimil sus, pag.1), în posesia căruia am intrat, probează faptul că Voican intenţiona să păstreze la comanda “Siguranţei Naţionale Bucureşti” pe fostul comandant al “Securităţii Municipiului Bucureşti”, colonelul Gheorghe Goran.

Documentul este cu atât mai important cu cât, ulterior, deşi Consiliul Siguranţei Naţionale a rămas doar în faza de proiect, primul serviciu secret înfiinţat totuşi de Gelu Voican Voiculescu avea să fie compus din…subordonaţii colonelului Goran din SMB.

Este vorba despre faimoasa “Doi şi un sfert”, cea care purta indicativul UM 0215.

Infiinţată pe 1 februarie 1990, această structură de informaţii era în subordinea premierului şi controlată direct de Gelu Voican Voiculescu. Aici fuseseră preluaţi toţi lucrătorii de la SMB (236 ofiţeri) şi cea mai mare parte a celor epuraţi din Direcţia de Contrainformaţii Militare (450 ofiţeri), fără a se face, evident, nici o selecţie riguroasă cu privire la trecutul noilor cadre. Acesta este unul dintre motivele pentru care, ulterior, unitatea a fost implicată în toate marile acţiuni antidemocratice şi anticonstituţionale cunoscute sub formula de “poliţie politică”. Ele aveau să continue, constant, şi să rămână ca un stigmat definitiv, dar justificat, asupra acestei structuri.

O altă măsură importantă, luată de noul şef al Siguranţei, a fost decizia demiterii comandantului Centrului de Informaţii Externe , general locotenent Aristotel Stamatoiu, şi înlocuirea sa cu colonelul Ion Deaconescu. Cum se ştie însă, nici această decizie nu a fost dusă la capăt decât pe jumătate. Dacă Stamatoiu a fost demis şi trecut în rezervă, pe 6 ianuarie 1990, la conducerea Serviciului de Informaţii Externe, reînfiinţat oficial o lună mai târziu, a fost numit Caraman. Mihai Caraman.

Actul de naştere al Consiliului Siguranţei Naţionale mai conţine câteva propuneri care au fost apoi discutate şi cu generalul Gheorghe Logofătu din conducerea MapN, cel repartizat de generalul Nicolae Militaru (foto sus) să se ocupe de fostul DSS.

Conform unei mărturisiri pe care mi-a făcut-o generalul Militaru în 1994, adnotările de pe Organigrama fostului DSS (vezi facsimilul publicat de mine în săptămânalul EXPRES din 18-24 octombrie 1994) aparţin chiar generalului Logofătu şi ele au fost făcute în acord cu Gelu Voican Voiculescu.

Măsurile vizau soarta altor patru Direcţii din cadrul DSS: Direcţia a IV-a (Contrainformaţii Militare), Direcţia a V-a (Gardă), Direcţia a VI-a (Cercetări Penale) şi Direcţia Personal şi Învăţământ (Serviciul Independent Cadre, Învăţământ şi Organizare Mobilizare). Conform  primului Ordin creionat de noul şef al Consiliului Siguranţei Naţionale, Direcţia a IV-a urma să fie încadrată cu „ofiţeri MApN loiali revoluţiei”, cadrele Direcţiilor a V-a şi a VI-a sunt trecute în rezervă, „cu excepţia acelora care s-au dovedit a fi loiali prin misiunile îndeplinite” iar  ofiţerii trecuţi în rezervă de la „cercetări penale” urmau a fi înlocuiţi cu procurori. Interesant, aici, este faptul că unul dintre procurorii care au fost repartizaţi pentru scurt timp la această ultimă direcţie invocată (Cercetări Penale) a fost procurorul Dan Voinea, cel care avea să se ocupe apoi de Dosarele Revoluţiei.

„Ordinul nr.1 al şefului Consiliului Siguranţei Naţionale” are însă, cel puţin în varianta sa olografă, un final de
un cinism desăvârşit. Astfel, în ultimul său paragraf, Voican precizează: „ Se consideră intraţi în inactivitate, până la noi ordine” generalii Vlad Iulian, Vasile (Gheorghe) şi Bucurescu Gianu. Cinismul vine din faptul că „inactivitate” însemna, de fapt, pentru primii doi generali vizaţi „arest” (facsimil dreapta, pag 2).

Consiliul Siguranţei Naţionale nu a fost, din fericire, un proiect finalizat ca atare. În locul său aveau să apară trei noi servicii de informaţii, în următoarea ordine: Serviciul de informaţii al Ministerului de Interne („Doi şi un sfert” – 1 februarie 1990), Serviciul de Informaţii Externe (8 februarie 1990) şi Serviciul Român de Informaţii (26 martie 1990). Cum ultimele două dintre acestea aveau să se ocupe de securitatea naţională, primul a rămas exclusiv la mâna politicienilor aflaţi la guvernare, el fiind folosit în operaţiuni de poliţie politică.

Ultimul politician care a declarat în mod public faptul că a beneficiat de serviciile fostului „Doi şi un sfert”, ca poliţie politică, este Marian Vanghelie, cel care a controlat, de facto, în ultimele luni, Ministerul Administraţiei şi Internelor.

El încă mai ameninţa, zilele trecute, cu nişte „înregistrări” făcute, posibil la comandă politică, de lucrătorii DGIPI, urmaşul „Doi şi un sfert”. Intrarea acestor „informaţii” în posesia lui Vanghelie a fost deja confirmată în mod public, până acum, de Viorel Hrebenciuc şi Miron Mitrea.

Dan Badea

PS: Conform unei informaţii furnizate în urmă cu câteva minute, de către un profesionist în materie, Ordinul prezentat, în premieră, pe acest blog, a fost abrogat de către generalul Nicolae Militaru (ministrul Apărării de atunci) imediat ce a luat la cunoştinţă despre emiterea lui, şi a fost însoţit de interdicţia adresată lui Voican Voiculescu de a mai avea, începând din 3 ianuarie 1990, orice implicare pe zona fostului Departament al Securităţii Statului.