Categorie: 
Cornel Nistorescu a ajuns ceea ce ura cel mai mult în urmă cu un deceniu: un vadim. O palidă sosie a lui Vadim, pentru că originalul, când nu face spume în colţul gurii, mai are totuşi nişte licăriri de inteligenţă. Nistorescu a devenit însă un vadim cu spume, adică un vadim acut.
Ultimul titlu al atacului vadimist al lui Nistorescu, asupra unuia care are o altă opţiune politică decât a lui, este „Mircea Mihăieş: Între şuturi şi limbi pe bani„.
Spre ruşinea mea, nu-l cunosc prea bine pe Mircea Mihăieş. Meseria pe care o practic de douăzeci de ani, jurnalismul de investigaţie, m-a obligat să mă specializez în arta adulmecării marilor infractori, ceea ce înseamnă că îi cunosc foarte bine pe Patriciu, Vîntu şi Voiculescu.
Am citit, totuşi, mai multe analize ale lui Mihăieş şi mi s-a părut a fi un tip ok. A spune despre el că-l „linge” pe Băsescu de dimineaţa până seara, doar pentru că a afirmat, printre altele, că n-ar avea chef să trăiască într-o „ţară aflată la cheremul exclusiv al lui Patriciu, Voiculescu sau Vîntu”, este o mare mizerie.
Diversitatea opiniilor exprimate e un semn al sănătaţii unei democraţii. Nu poţi să-i interzici cuiva să-şi exprime opinia, aşa cum încercă să facă Nistorescu, prin muşcăturile de viezure pe care le aplică celor de o altă structură intelectuală decât a lui.
Atacul la Mihăieş, nesemnat şi, deci, neasumat direct de sosia lui Vadim în paginile Cotidianul(ui), face parte însă dintr-o strategie a echipei de execuţii media: atacarea tuturor liderilor de opinie care n-au atitudini ostile lui Băsescu sau apropiaţilor lui. Aşa se explică şi atacul asupra lui CT Popescu, un individ care, altfel, seamănă destul de mult cu directorul lui Vîntu de la Cotidianul.
Pentru că a îndrăznit să se întrebe ce sens au atacurile concentrate, din ultimul timp, asupra Elenei Udrea, CT Popescu a devenit însă duşmanul de moarte al fostului strungar, pardon, frezor din Cugir. Cum e posibil să-i acorzi prezumţia de nevinovăţie lui „Nutzi, spaima puţii„?, a sărit ca ars viezurele Nistorescu. Aşa a apărut în Cotidianul mizeria intitulată „CT Popescu, pe urmele lui Ion Cristoiu„.
„Curul meu ţine loc şi de cultură, şi de charismă!”, scria Nistorescu în fiţuica interlopului craiovean Mititelu. Asta pare a fi singura explicaţie a deviaţiei lui comportamentale. Omul gândeşte, probabil, cu curul. Altfel de ce l-ar fi ales Vîntu, în aceeaşi echipă cu Roşca Stănescu, Hurezeanu, Dumitrescu, Turcescu, Mihaiu etc etc., să-i conducă bateriile de artilerie anti-Băsescu?
PS. Am lucrat zece ani sub „comanda directă” a lui Nistorescu, la Expres şi Evenimentul Zilei, şi-l cunosc suficient de bine să pot spune că, de cinci-şase ani încoace, a încălcat toate principiile de bază ale meseriei de ziarist. A devenit, asemeni lui Roşca Stănescu, un impostor de presă. Un tonomat.
Dan Badea