Directorul SIE a deconspirat…numărul 76

Categorie: Fără categorie


Cotidianul ZIUA a publicat astăzi, sub semnătura lui Doru Dragomir, un articol prin care se lanseaza o noua dezinformare specifică presei făcute după ureche. Este vorba despre materialul ce poartă titlul „Averea spionilor” şi în care se afirmă că premierul Boc, ministrul Pogea şi Directorul SIE Ungureanu au deconspirat recent mai multe locaţii secrete ale SIE.

Precizez din start că nu sunt avocatul SIE, ba, daca ar fi să ne luăm după un material plasat şobolăneşte de Sorin Roşca Stănescu în ziarul pe care l-a condus vreme de vreo doua cincinale şi-un sfert, ar exista oarece informaţii că aş fi chiar agent al americanilor.

Odată precizarea făcută, mă simt obligat să atrag atenţia că singura deconspirare făcută în documentul bombă incriminat de ziaristul de la Ziua este numărul 76 (imobile), denumirea adunării conspirate dintre numerele 33 (terenuri) şi 43 (clădiri). Asta daca nu considerăm că afirmaţia „SIE deţine un imobil în Sectorul 1 Bucureşti, sau în Sinaia-Prahova ” este o deconspirare a bârlogului spionilor români. Evident, ca oameni cu bun simţ n-o să considerăm această afirmaţie adevărată. Dacă am face-o am fi ziarişti care publică în ziar şi nu pe blog. Prin urmare n-o facem şi, ca la logică, îi asociem valoarea de adevăr ZERO.

Ziaristul care publică la ziar, Doru Dragomir (foto dreapta), a descoperit în Monitorul Oficial din 15 iunie a.c. o Hotărâre de Guvern în a cărei Anexă au fost înşirate „41 de clădiri şi 33 de terenuri” (în realitate 43 de cladiri şi 33 de terenuri) aflate în administrarea Serviciului de Informaţii Externe. „Pocnitoarea” vopsită în bombă de presă poartă numele complet de „Hotărâre pentru modificarea valorii de inventar a unor imobile înscrise în domeniul public al statului şi aflate în administrarea Serviciului de Informaţii Externe”, iar în anexa ei sunt prezentate, întradevăr, informaţii de inventar cu privire la dimensiuni, vechime, valoare şi , selectiv, locaţie. Cee ce, de fapt, ţine de transparenţă, un concept pentru care ZIUA a vărsat multe tone de cerneală tipografică, este prezentat azi ca fiind o impardonabilă deconspirare.

Practic, prin publicarea acestei anexe, SIE şi-a deconspirat mai multe locaţii strict secrete pentru care multe servicii de spionaj străine ar fi dat o avere” – zice autorul. A deconspira un sediu secret înseamna a arata locaţia exactă a acestuia, sau a oferi informaţii care, coroborate, să ducă la identificarea adresei acelui sediu. Ori, în documentul invocat nu se fac referiri decât la locaţii aproximative, cum ar fi “o clădire în Belciugatele”, sau “un teren în Sectorul 3 Bucuresti” etc. etc.

Mai sunt, e drept, şase locaţii exacte ale unor imobile ale SIE dar ele sunt publice (deconspirate) de multă vreme.

Să le luăm pe rând:

1. Şoseaua Bucureşti – Ploieşti nr. 280-284. Sediul oficial al SIE, cunoscut de când a fost preluat de la fosta Bancorex. Vechimea dezvăluirii e de notorietate, deci nu insist asupra ei.

2. Voluntari-Ilfov, str. Erou Iancu Nicolae nr. 90. Denumită “bârlogul din Pipera”, clădirea apare (cel puţin din 2007) în mai multe documente publice ca fiind un loc de livrare a unor produse contractate de SIE.

3. Voluntari, str. Erou Iancu Nicolae nr.156. Numit „agenţia imobiliară SIE-SRL”, sediul apare pe internet în mai multe anunţuri de achiziţii publice făcute de SIE. În documentele publice, cu vechime de câţiva ani, „agenţia…” este denumită Direcţia Logistică. Iată un fragment dintr-un document public din 12.02.2007: „(…)Serviciul de la care se pot obţine informaţii privind utilizarea căilor de atac: Serviciul de Informaţii Externe – Direcţia de Logistică, Str. Erou Iancu Nicolae nr. 156, jud Ilfov, RO-077190 Voluntari. E-mail:logistic5@sie.ro. Tel. +40 21 208 38 68. Fax +40 21 208 38 41„.

4. Bucureşti, Turgheniev nr.6-16. Apare într-o Hotărâre de Guvern nr 216 din 5 martie 2008, semnată de premierul Tăriceanu, ministrul Vosganian şi Directorul SIE Ungureanu. Terenul de la această adresă a fost trecut din proprietatea publică în cea privată a statului, în scopul retrocedării „către persoana îndreptăţită”. În anexele 1 şi 2 se precizează clar faptul că la adresa respectivă este o locaţie a SIE.

5. Bucureşti, Aleea Teişani nr.8, sector 1. Şi aici s-a ajuns cu întîrziere de cel puţin 5 ani la…deconspirare. Culmea, în celebrul scandal privind filajul ratat asupra lui Nicu Gheară, chiar Ziua scria în 2004 („SIE păcălit de „Vulpe” în cazul Gheară) ca la această adresă figurează o locaţie a SIE.

6. Bucureşti, B.dul Ion Mihalache nr.30. Şi „această” locaţie a SIE a fost deconspirată anterior de alţii, prinţul Sturdza-revendicatorul fiind unul dintre ei.

Acestea au fost cele şase sedii „deconspirate” de trioul Boc-Pogea-Ungureanu, după cum zice ziaristul care scrie la ziar, Doru Dragomir. Asta este, mai spune el, „o adevărată bombă care va avea efecte nebănuite pentru spionajul românesc şi o mină de aur pentru foarte multe persoane şi instituţii„. Efecte nebănuite o să aibă, cred eu, depopularea ziarelor de ziarişti, nicidecum HG-ul semnat de adversarii patronului ziarului Ziua.

Şi uite aşa s-a mai scris (la ziar) o pagină a dezinformării prin presă.

Ce trebuie să înţeleagă „bizonul”, adică ţinta textului publicat de Ziua? Musai că premierul Boc, ministrul Pogea şi Directorul SIE Ungureanu sunt trădători, pentru că aşa se poate traduce deconspirarea sediilor spionilor români. Păi ce, doar Pacepa a trădat în ţara asta?

Dan Badea