Al patrulea bilet

Categorie: afacericoruptie politicacrima organizatadiversiuneinvestigLumea interlopamafie romaneascaManipulare prin presaSecuritate nationalaspalare de bani

Inculpatul Dinu Patriciu, prim-ministrul din umbra al Romaniei, a şutat puternic de trei ori, saptamana trecuta, in gardul de la Cotroceni. Mai intai a iesit pe un post de televiziune si l-a atacat direct pe Traian Basescu, apoi a lansat, prin doua ziare controlate, documentul ce purta „infama” rezolutie de respectare a legii, semnata de presedintele Basescu, iar in cea de-a treia zi, ca lovitura de gratie data cu bocancul valid al lui Tariceanu, si-a plantat un fost consilier in functia de sef peste toate departamentele din subordinea premierului.

Fost consilier al lui Patriciu, dar si al cuplului Emil Constantinescu – Mugur Ciuvica, noul prim-consilier Dorin Marian (foto, centru) este un adversar vechi al lui Traian Basescu si va incerca sa echilibreze balanta de forte de pe frontul Victoria-Cotroceni. Deocamdata insa, prin chiar simpla sa numire in dreapta lui Tariceanu, Dorin Marian a echilibrat scorul in razboiul biletelor dintre cele doua palate. Si el s-a dovedit a fi, cum vom vedea, un sforar la fel de priceput ca si Tariceanu in protejarea unor interese de gasca, prin interventii flagrante si abuzive pe langa autoritatile statului.

Desi nu este o noutate, „biletul” lui Dorin Marian reprezinta o mostra evidenta de trafic de influenta sau de amestec flagrant al politicului in justitie, documentul fiind descoperit intr-un dosar penal, alaturi de un alt „bilet” semnat de tristul presedinte (pe atunci) Emil Constantinescu.

Dorin Marian: Draga Vulpe, asculta comanda la mine!

8293_poza

Cel de-al patrulea bilet (foto sus), intrat in scena prin numirea recenta a lui Dorin Marian in functia de prim-consilier al premierului, cu rang de secretar de stat, a fost emis chiar de catre acesta pe 20 august 1997. La acea vreme, Dorin Marian era consilier al presedintelui Emil Constantinescu pe probleme de aparare si siguranta nationala.

Sensibilizat de o doamna de la o firma cu probleme, consilierul prezidential de atunci a redactat un „bilet” oficial, cu antet si semnatura, prin care i-a ordonat sefului Politiei Capitalei, colonelul Virgil Ardelean (zis Vulpea), sa rezolve „urgent, corect si eficient” cazul doamnei si sa fie tinut la curent cu derularea cercetarilor.

Inainte de a prezenta continutul exact al biletului, mentionam ca doamna care l-a impresionat pe Dorin Marian se numeste Anca Mihaela Dumitrescu si era, alaturi de celebrul Stefan Riza, unul dintre actionarii societatii „Liberty” SRL, suspectata ca ar fi adus imense prejudicii statului.

Iata biletoiul adresat „domnului colonel Virgil Ardelean – seful Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti”: „Va trimit, spre competenta cercetare urgenta si luarea masurilor (indesc.) legale, memoriul numitei Dumitrescu Anca Mihaela. Avand in vedere imensitatea prejudiciului reclamat, cat si posibilitatea sustragerii valorilor si bunurilor pe timpul cercetarilor, va rog sa implicati in acest caz cadre foarte bine pregatite si in care aveti incredere ca vor solutiona corect si eficient cazul. De asemenea, va rog sa ma informati periodic asupra avansarii cercetarilor. Cu stima, Dorin Marian, consilier prezidential”. Urmeaza stampila si semnatura.

Virgil Ardelean executa intocmai si la timp

Inregistrat, o saptamana mai incolo, la serviciul economic al Politiei Capitalei, biletul sefuletului de la Cotroceni, purtator de putere prezidentiala, a fost ulterior trecut pe ordinea de zi a unui anume colonel Mihai, prin rezolutia pusa de Virgil Ardelean, pe data de 5 septembrie 1997: „Col. Mihai – sub coordonarea dvs. nemijlocita, o echipa de specialisti ai serviciului organizeaza si desfasoara cercetarea acestei urgente; rog multa operativitate si profesionalism (…)”.

Urmarea acestei interventii de la varf a fost cea fireasca. „Specialistii” lui Ardelean au instrumentat cazul si l-au trimis mai departe procurorilor, incepand astfel odiseea celebrului caz de coruptie „Riza-Liberty”, devenit mandria Cotroceniului de atunci. Evident, Stefan Riza, colegul si asociatul doamnei Dumitrescu, avea sa fie arestat (1998), apoi eliberat, apoi din nou arestat (2000), apoi iar eliberat, dupa care a urmat jocul cu dosarul la toate capetele posibile, pana in zilele noastre, in functie probabil de taria biletelelor aruncate in joc.

Intre timp insa, in acelasi caz, au intrat in vizorul conducerii Parchetului General si magistratii, si politistii care au intarziat solutionarea lucrarii, patru dintre ei fiind cercetati de un coleg si, evident, gasiti nevinovati de musamalizarea afacerii. In iunie 2000, cand a fost trimis in judecata pentru inselaciune si evaziune fiscala, Stefan Riza era acuzat de prejudicierea statului cu suma de 8 milioane de dolari, pe baza unei expertize contestate. Ce se stie cu certitudine este ca totul s-a musamalizat, iar presa, care a dezvaluit itele acestui caz, si-a racit tusul de pomana.

Conform „Jurnalului National“, care a prezentat pe larg acest caz, cei care au intocmit si aprobat rechizitoriul din dosarul penal nr. 532/P/1999 (procurorul Lucian Papici, procurorul-sef Flavius Craznic si procurorul general adjunct Mircea Zarie) au scos-o de sub urmarire penala pe doamna Dumitrescu, pila lui Dorin Marian, si l-au aruncat in groapa cu lei doar pe Stefan Riza. Acesta insa, ca sa iasa basma curata, ar fi aruncat in joc, conform altui cotidian, aproximativ 500.000 de dolari si 22 de avocati, unul dintre acestia fiind insusi celebrul Antonie Iorgovan.

Biletul lui Dorin Marian e mai ingalbenit ca al lui Tariceanu

Disputa din cazul Riza paleste insa in fata biletelului de la care a pornit tot circul penal, intins pe trei mandate prezidentiale. Descoperit in martie anul trecut de colegii de la „Jurnalul National“, in dosarul penal nr.532/P/1999 (volumul 1, fila 132), unde era depus, culmea!, ca proba, biletul lui Dorin Marian n-a impresionat la acea data pe nimeni. Asta, deoarece Traian Basescu nu prezentase inca biletelul galben de la Tariceanu, prin care era intrebat daca nu se intereseaza la justitie de soarta inculpatului Dinu Patriciu, iar Dorin Marian isi vedea linistit de „apararea si siguranta” personala a afacerilor, alaturi de Catalin Harnagea.

Acum insa, dupa ce Dan Voiculescu si Dinu Patriciu au iesit la razboi cu gloante oarbe, transformate de presa in adevarate ghiulele, manaria lui Dorin Marian, proaspat consilier al lui Tariceanu, seamana aproape perfect cu interventia premierului pentru majoritarul de la Rompetrol. Chiar daca nu incepe cu „Draga Vulpe”, traficul de influenta transpira prin toti porii hartiei ingalbenite de ani. Grija deosebita manifestata in 1997 de Dorin Marian pentru alegerea „cadrelor” („foarte bine pregatite si in care aveti incredere”) si supravegherea atenta a desfasurarii de forte politienesti („sa ma informati periodic asupra avansarii cercetarilor”) spune totul despre demersul consilierului Dorin Marian pentru cauza unei doamne care nu se numeste „armata”, „justitie” sau „politie”, ci Anca Mihaela Dumitrescu.

Pila consilierului Dorin, felicitata si incurajata de presedintele Emil Constantinescu

Pentru ca demersul sa capete un sens, aceiasi jurnalisti curiosi, de la „Jurnalul National“, au mai descoperit in dosarul penal al lui Stefan Riza un al doilea biletel, semnat insa nu de Dorin Marian, ci de insusi presedintele Emil Constantinescu. Este vorba de o felicitare transmisa aceleiasi Anca Mihaela Dumitrescu pe 8 martie 2000, data la care doamna respectiva avea statutul de invinuit in acelasi dosar penal cu Stefan Riza.

Iata continutul felicitarii semnate de Emil Constantinescu: „Inceputul primaverii este in mod traditional momentul in care gandurile noastre se indreapta cu recunostinta catre cele carora le datoram totul, incepand cu viata. Stiu ca traiul unei femei in Romania zilelor noastre nu este intotdeauna usor si, cu siguranta, a fi manager in aceste vremuri de pionierat economic este la fel de dificil. Daca sensibilitatea si devotamentul sunt atribute dintotdeauna ale femeii, dumneavoastra, Doamna, le intregiti acum cu competenta si capacitate de decizie si faceti din aceasta dubla performanta un act de curaj, pentru care aveti intreaga mea admiratie. Fie ca este vorba de eforturile prea adesea ignorate ale mamei, sotiei si fiicei sau raspunderea de a-i conduce pe altii spre bunastarea unei economii cu adevarat europene, vreau sa stiti ca puteti oricand conta pe respectul si intregul meu sprijin. Doresc mult ca aceasta primavara sa aduca roadele in care ne-am pus cu totii speranta”.

Fie ca a fost o simpla felicitare multiplicata pentru toate doamnele „manager” ale patriei, fie ca a fost o adresa personala, scrisorica presedintelui Emil Constantinescu, dublata de munca procurorilor sarguinciosi, i-a adus destinatarei, trei luni mai incolo, „roadele in care ne-am pus speranta”: scoaterea de sub urmarire penala si trimiterea in judecata a evazionistului Riza, lucrat de „specialistii” “foarte bine pregatiti” si „de incredere” ai supusului Virgil Ardelean, aflat sub comanda vigilenta a „sefului” Dorin de la Cotroceni. Documentul de mai sus a fost descoperit, spun ziaristii de la „Jurnalul National“, tot in dosarul penal al lui Stefan Riza, volumul 3, fila 33.

Care scor?

Contra-biletelele aruncate in lupta de adversarii lui Traian Basescu contin rezolutii prin care presedintele solicita „analiza” si „rezolvare legala”, conform fisei postului. Aceasta constatare o poti face insa doar daca nu ti-ai conectat axonii neuronilor la vreunul dintre grupurile de interese deranjate de Traian Basescu. „Rog analizati aceasta scrisoare si dispuneti masuri in conformitate cu interesele guvernului (deci nu ale lui Dinu Patriciu sau ale doamnei Anca! – n.n. CB) si, daca este posibil, cu interesele economiei nationale” (deci nu ale Rompetrol sau Liberty SRL – n.n. CB) – ii transmitea Traian Basescu ministrului Codrut Seres pe un memoriu al ALRO.

Cea de-a doua rezolutie, mai scurta decat prima, „rog analizati si rezolvare legala”, nici nu mai trebuie comentata. Asta daca, fireste, axonii sunt corect pozitionati, iar dendritele n-au luat-o razna.

In schimb insa, biletelul galben al lui Tariceanu, prin care-si indemna presedintele sa vorbeasca anchetatorilor despre Patriciu cu semn de intrebare („Daca ai ocazia sa vorbesti la Parchet despre subiect?”), nu poate fi altfel interpretat decat ca o rugaminte de a face dracului ceva „sa-l salvam pe patron”. Si cu un singur neuron se poate constata acest lucru.

Tot la fel se observa, cum am aratat, si in cazul biletului redactat de Dorin Marian acum un secol, pe vremea in care Vulpea era seful Politiei Capitalei, iar Emil Constantinescu era presedinte de tara. In aceste conditii, acceptand ca doi este egal cu doi, despre care scor o fi vorba?

Consiglierul Dorin Marian

Geologul Marius Dorin Marian din Gherla a devenit cunoscut dupa ce a fost numit, la sfarsitul lui 1996, consilier prezidential pe probleme de aparare si siguranta nationala. In 2000, pentru sase luni, Dorin Marian a fost seful Administratiei Prezidentiale, iar ulterior a condus campania electorala a CDR 2000 cu rezultatele cunoscute. In timpul mandatului lui Emil Constantinescu, personajul n-a iesit in evidenta decat prin aroganta cu care trata problemele importante si, evident, prin imixtiuni de genul celei de mai sus, ca sa nu mai vorbim de tigareta II, o afacere in care numele i-a fost pomenit cam de prea multe ori.

In tot acest timp, el a avut o foarte buna colaborare cu seful SIE, Catalin Harnagea. In 1999, datorita atributiunilor de serviciu, el a inregistrat o convorbire telefonica purtata cu Traian Basescu pe care l-a provocat la o discutie despre arestarea prefectului de Brasov, Ioan Opris. Cativa ani mai incolo, inregistrarea a ajuns la Ciuvica, care a dat-o la gazeta.

In februarie 2000, surse de peste Ocean informau ca acelasi Dorin Marian i-ar fi pregatit lui Teodor Melescanu o surpriza de proportii cu ocazia vizitei acestuia in SUA. Surpriza ar fi constat intr-un dosar, real sau contrafacut, plasat diasporei, din care rezulta ca Teodor Melescanu ar fi fost ofiter de securitate. Din anumite motive insa, dosarul n-a mai fost valorificat, iar Melescanu a aflat totusi de actiunea care i se pregatise.

Imediat dupa alegerile din 2000, Dorin Marian a devenit anonim, dar a fost recuperat rapid, impreuna cu Catalin Harnagea, de omul de afaceri Dinu Patriciu, generos de altfel cu detinatorii de informatii. Oficial, nu se stie ce a facut el pentru magnatul petrolului, dar se stie cu certitudine ca si-a incasat banii pentru serviciile aduse. La fel si Harnagea. Tot oficial, in 2001, el a fost consilier pentru dezvoltarea afacerilor Rompetrol Group in Sudan.

Patriciu și Hayssam într-o țară arabă, negociind la tarabă cumpărarea unui kil de gaz lampant.

Patriciu și Hayssam într-o țară arabă, negociind la tarabă cumpărarea unui kil de gaz lampant.

Presa a publicat deja o ilustrata in care Dorin Marian aparea alaturi de Dinu Patriciu si de viitorul terorist Omar Hayssam. De asemenea, scandalul Patriciu a scos la iveala si alte modalitati prin care Dinu Patriciu a alimentat conturile cuplului Dorin Marian-Catalin Harnagea, cum a fost cazul Fundatiei Institutul pentru Libera Initiativa (ILI) in contul careia au intrat peste 100 de miliarde de lei, bani suspectati a proveni din infractiuni comise de catre grupul de crima organizata condus, conform procurorilor, de Dinu Patriciu.

Culmea, printre cei arondati grupului Patriciu, avea sa se numere, alaturi de Dorin Marian, si Teodor Melescanu – membru in Consiliul Director al Fundatiei ILI. Cand e vorba de bani, nu prea mai conteaza dosarul.

Dorin Marian si Harnagea, afaceristi de succes pe piata informatiilor

In paralel cu activitatea depusa in slujba lui Dinu Patriciu, Dorin Marian (foto stanga) s-a dezvoltat si pe orizontala, printr-o interesanta retea de firme in care si-a luat ca principal asociat pe fostul sef al SIE, Catalin Harnagea (foto dreapta).

Cuplul „specialistilor” in informatii a infiintat firmele „Instant Consulting” SRL (infiintata in 2005), „ICAR Energy” SRL (2005), „Oltenia Motors” SRL (2003), „ICAR Business Research” SRL (1992) si „International Trust Consulting” SRL (2002).

Activitatea de baza a ramas consiglierea sau consultanta pentru „afaceri si management”. Separat, Dorin Marian figureaza doar in firmele „Technic Glass” SRL (2001) si „Mara Automobile” SRL (2005). Prin societatea ICAR Consulting SRL, cei doi controleaza si firma pentru realizarea si furnizarea de programe, RCD Solutions SRL, infiintata in 2001. De asemenea, el a mai avut o firma, „Nicolas Home Agency Top” SRL, infiintata in 2002, al carei obiect de activitate era publicitatea, societate care a fost lichidata.

O asociere interesanta a celor doi „specialisti” ai informatiilor se regaseste in firma „International Trust Consulting” SRL, ai carei actionari sunt nume grele din fostul FPS. Este posibil ca, prin aceasta societate, cei 18 actionari sa fi intentionat sa dea consigliere la tot poporul. Printre ceilalti actionari ai firmei se afla Radu Sarbu, fostul sef al FPS, insotit de o armata de fosti directori din FPS: Adrian Mavrochefalos (fostul fps-ist sef de la Braila), Ovidiu Furnica (seful de la Constanta), Mihai Stolojanu (Bucuresti), George Vodislav (Sibiu), Nicolae Cirica (fost director de vanzari), Radoslav Iovanovici (seful de la Caras Severin) etc. etc.

„Suntem o firma care exploatam informatiile economice pe care le detin asociatii. Atat Harnagea, cat si Dorin Marian au avut acces la acest tip de informatii, care pot fi exploatate, evident, daca nu lezeaza securitatea statului. Ma refer la informatile comerciale”, declara Radu Sarbu, in urma cu cativa ani, despre motivele asocierii cu cei doi consiglieri.

Revenirea unuia dintre ei la treburile tarii, dupa ce si-a golit probabil sacul cu informatii, este de aceea extrem de dubioasa. Sa vrea Dorin Marian doar sa-si incarce bateriile informative, sa aiba patria nevoie de priceperea sa sau sa fie doar o miscare a unui pion pe tabla de operatiuni a celuilalt cuplu, Tariceanu-Patriciu? Ramane de vazut in zilele imediat urmatoare.

Dan Badea (alias Cosmin Bădescu)

Revista PREZENT, 20 februarie 2007