– material apărut în revista BILANŢ din aprilie 2005 –
1. Mitul “Adevarul” s-a spulberat
O buna parte a echipei redactionale de la Adevarul s-a despartit de Ana Maria Tinu, actionarul majoritar. Rezultatele financiare ale acestui an vor spune care dintre parti a luat cea mai inspirata decizie.
Desi s-a incetatenit convingerea ca ziarul “Adevarul” este o prelungire a fostului oficios al PCR, “Scanteia”, care s-ar fi privatizat prin metoda MEBO, lucrurile nu stau deloc asa. Confuzia vine de la faptul ca a mai existat o societate “Adevarul”, Editura Adevarul, la care s-a dus, de fapt, mostenirea fostului ziar “Scanteia”. Dupa perioada confuza din 1990, cand Adevarul, in prima sa formula, era editat de societatea cu capital de stat Editura Adevarul, mare parte dintre fostii ziaristi de la “Scanteia” s-au rupt de editura si au infiintat, in 1991, societatea comerciala “Adevarul” SA, al carei obiect de activitate a fost exclusiv editarea ziarului.
La constituire, noua societate n-a primit nimic din patrimoniul fostei “Scanteia”, daca nu punem la socoteala sediul din Piata Presei Libere, aflat sub contract de inchiriere. Ziarul a preluat in schimb sistemul de abonamente al fostului oficios de partid, el raspunzand cel mai bine atunci, prin obedienta fata de puterea nou instalata, cerintelor fostilor cititori ai “Scanteii”. De asemenea, intre Editura Adevarul si noul cotidian s-a incheiat un contract de editare prin care editura se obliga ca, in schimbul unei parti din profit, sa asigure hartie pentru ziar vreme de un an. Dupa numai trei luni insa, contractul a fost reziliat unilateral de cotidianul “Adevarul”, ei rupand in acest fel orice legatura cu Editura Adevarul.
Iata ce povesteste Ion Lazar, fost si actual director general al Editurii Adevarul (azi o companie privata la care detine 57% din actiuni), un actionar care a stat aproape de ziarul “Adevarul” inca de la privatizarea lui: “In 1991, cand ziarul s-a despartit de editura, ultimul dintre salariatii care au plecat la ziar a fost Dumitru Tinu. Tinu era Presedintele Consiliului de admininistratie al Editurii Adevarul, si toate documentele referitoare la transferuri au fost contrasemnate de el. Acesta a fost momentul despartirii dintre editura si ziar. Ulterior, vreme de patru ani (1991-1995), eu am fost si membru in Consiliul de Administratie la ziarul ÇAdevarulÈ, in timp ce-mi dezvoltam afacerea de la editura. Din 2,39% cat aveam la inceput la ziarul ÇAdevarulÈ, am ajuns sa am la sfarsit 0,001% sau cam asa ceva. Asta pentru ca s-au facut vreo trei majorari de capital la care eu n-am mai avut voie sa particip. Majorarile de capital n-au fost legale. Prin cele trei miscari s-a dorit, practic, respectarea unei structuri de 60% pentru ziaristi si 40% pentru cei din administratie sau extern. Pe motivul acesta s-a facut o chestie preferentiala pe care am sesizat-o, prin documente depuse la Consiliul de administratie, dar si la cenzori, dar aceste sesizari au fost ignorate. Eram chiar membru in consiliu cand s-a facut una dintre majorari. Dupa aceasta, incep sa apara diferentieri prin care, de pilda, C.T. Popescu ajunge la 10%.
Situatia a fost posibila deoarece nu Consiliul de administratie conducea ziarul, ci consiliul director. Consiliul de administratie a fost o chestie formala – care a inceput prin 1992-1993. Legal, toate schimbarile de actiuni trebuia sa se faca prin aprobarea adunarii generale. Tot ce s-a intamplat mai important, legat de trecerea majoritatii actiunilor la dl. Tinu, a fost in 2002. In acel an, deja din iunie-iulie, incep negocierile. Principala piesa a fost aici, dupa parerea mea, C.T. Popescu. Domnul Tinu stia foarte bine ca daca nu-l lamureste pe C.T. Popescu sa vanda, nu va crea acest curent “de a vinde” printre ceilalti ziaristi. Parerea mea este ca a cumparat de la C.T.P cu 2,5 dolari pe actiune. El a avut 10%, ceea ce inseamna 70.000 de actiuni, deci 176.000 dolari. Dupa ce l-a lamurit pe C.T. Popescu sa-i vanda, ceilalti au vandut fara prea multe negocieri. La un moment dat, Tinu adunase 66% si, in final, a ajuns la aproximativ 70% din totalul actiunilor. De la ceilalti din conducere a luat cam cu 1,5 dolari, iar de la ziaristi, cu un dolar. Tot ce a cumparat Tinu a costat aproximativ 500.000 – 700.000 de dolari. Stiu despre aceste negocieri pentru ca am avut oameni care au vrut apoi sa-mi vanda mie. Eu am aflat abia in noiembrie 2002, cand dl Tinu ajunsese la 66%. Atunci, in adunarea generala s-a hotarat ca actiunile se pot schimba intre actionari fara aprobarea adunarii, si apoi dansul ne-a informat ca mai multi actionari au dorit sa-i dea lui actiunile. Atunci am aflat de fapt ce se intamplase.
In decurs de trei luni, in 2003, dupa ce a murit Tinu, am cumparat 10% din societate, cu 110.000 de dolari. Am cumparat atunci din motive sentimentale, i-am spus asta si lui Adrian Ursu, dar n-a crezut. De exemplu, am cumparat de la Constanta Corpade, corespondentul ziarului ÇAdevarulÈ in judetul Hunedoara, 10.000 de actiuni la un dolar”.
Ziaristii si comisioanele din publicitate
Principala sursa de venit pentru un ziar independent este publicitatea. In mass-media din Romania batalia pentru atragerea contractelor de publicitate se poarta de multa vreme prin mijloace tot mai diversificate, si nu intotdeauna legale, sau morale, indiferent ca este vorba de publicitate guvernamentala sau privata. Obtinerea de publicitate se face, teoretic, dupa reguli destul de clar stabilite si cu personal calificat pentru acest gen de activitate. Asta se intampla intr-o societate care respecta regulile, nicidecum in Romania. La noi, exista ziare care obtin publicitate ca urmare a santajului, a traficului de influenta, a obedientei fata de guvern sau a altor interese personale sau de grup, cum, la fel, exista si ziare care se afla la limita subzistentei, cata vreme nu apeleaza la acest tip de practici. O regula de baza in mass-media, dar nerespectata intrutotul la noi spune ca activitatea redactionala nu trebuie amestecata cu publicitatea, tocmai pentru a mentine ziaristii departe de tentatii financiare ce le-ar putea influenta obiectivitatea jurnalistica. In presa romaneasca a devenit deja o practica incasarea comisionului din publicitate de catre redactori sau directori de ziare, fie direct, fie prin firme in care acestia sunt actionari. O astfel de situatie s-a inregistrat si la “Adevarul”, unde ziaristii erau interesati si incurajati de catre echipa de conducere sa aduca publicitate. In presa, au aparut deja informatii privind implicarea unora dintre membrii echipei lui C.T. Popescu in anumite firme cu obiect de activitate in mass-media.
Cat priveste situatia veniturilor din publicitate de la ziarul “Adevarul”, Ion Lazar spune ca, anul trecut, profitul net al ziarului a fost aproximativ egal cu comisioanele din publicitate. De asemenea, mai spune Lazar, multe dintre aceste comisioane au mers la redactorii care au adus publicitatea. “In 2004, ÇAdevarulÈ a avut o cifra de afaceri de 300 de miliarde de lei. Totalul veniturilor, cu dobanzi cu tot, a fost de 340 miliarde de lei. Din aceasta cifra de afaceri ÇAdevarulÈ a avut 190 miliarde de lei din publicitate. La 190 miliarde care sunt acolo, 10%-15% inseamna aproximativ 22 de miliarde numai comisioanele. Profitul brut a fost de 30 de miliarde, iar profitul net a fost de 22,8 miliarde. Tot profitul s-a repartizat actionarilor prin dividende, ca si asta a fost subiect de scandal”, spune Ion Lazar.
2. Actionarii se impun la “Evenimentul zilei”
“Evenimentul Zilei” a deschis, anul trecut, sirul scandalurilor de tip sindicalist care aveau sa zguduie serios structura si orientarea catorva dintre cele mai importante cotidiane centrale.
Creat de Ion Cristoiu in 1992 si editat de trustul Expres, “Evenimentul zilei” s-a impus si a devenit in foarte scurt timp cel mai citit cotidian din Romania. Pentru Ion Cristoiu insa, ziarul n-a reprezentat o afacere. Fondatorul “Evenimentului zilei” si-a cesionat cu titlu gratuit catre Cornel Nistorescu, in februarie 1997, toate actiunile detinute la trustul Expres, actiuni care aveau sa fie cotate, un an mai incolo, la aproape o jumatate de million de dolari.
De la retragerea lui Ion Cristoiu, conducerea cotidianului a fost preluata de Cornel Nistorescu, fostul director al falimentatului saptamanal “Expres”. In scurt timp, Nistorescu a reusit, contrar tuturor asteptarilor, sa relanseze ziarul si sa-l transforme, dintr-un tabloid de senzatie, intr-un ziar de referinta indreptat impotriva coruptiei si a mentalitatilor comuniste din politica si administratie. Independenta cotidianului, relativa in contextul coruptiei generalizate, avea sa fie oarecum intarita prin achizitionarea pachetului majoritar de actiuni, in septembrie 1998, de catre compania Gruner + Jahr AG (divizie de publicatii a grupului german Bertelsmann). Astfel, noua structura patronala a societatii Expres era formata din Druck Und Verlagshaus GrŸner + Jahr AG (51%), Mihail Carciog (26,46%) si Cornel Nistorescu (22,54%), capitalul social subscris si varsat fiind de 27,01 miliarde lei. Curand, trustul Expres se doteaza cu o tipografie proprie, “Evenimentul zilei” dovedindu-se o afacere de succes. La acest succes a contribuit, alaturi de rigoarea si finantele nemtilor de la Bertelsmann, si spiritul intreprinzator al ziaristului Cornel Nistorescu, un fin cunoscator al tainelor obtinerii contractelor de publicitate.
In acelasi an insa, au avut loc doua evenimente majore pentru viitorul ziarului in formula deja consacrata. Dupa ce Mihail Carciog isi vanduse deja actiunile detinute la Expres catre grupul german, Cornel Nistorescu a renuntat, si el, contra unei sume apreciabile, la pachetul de actiuni detinut pana atunci. Cateva luni mai mai tArziu, s-a produs insa a doua miscare majora a companiei germane, Bertelsmann vanzand trustul Expres companiei elvetiene Ringier.
Cotidian de campanie
In septembrie 2004, sub controlul editorial al lui Cornel Nistorescu, in plina campanie electorala, “Evenimentul zilei” era cel mai vehement critic al PSD. Cotidianul devenise cea mai puternica voce a opozitiei, putand fi usor confundat cu un ziar de partid.
Daca, in 2003, incasarile din publicitatea guvernamentala se ridicau la aproape o jumatate de milion de euro, in 2004, acestea se redusesera la 44.000 de euro, de aproape zece ori mai mici decat cele consemnate de “Adevarul” (414.500 euro) si de opt ori mai mici decat ale “Jurnalului National” (343.000 euro).
Este posibil, astfel, ca directorul elvetian al publicatiei sa-i fi atras atentia directorului editorial ca ziarul alunecase destul de neprofesional pe panta subiectivismului, iar de aici, la scandal, nu mai era decat un pas. Acest pas a fost facut, pe 6 septembrie 2004, de catre un numar insemnat de ziaristi de la “Evenimentul zilei”, care l-au acuzat in mod public pe patronul elvetian de implicare in politica editoriala.
“Constatam ca, sub umbrela unor schimbari de natura organizatorica, s-au inmultit imixtiunile in politica editoriala, de natura sa puna in pericol independenta “Evenimentului zilei”. Reprezentantii Ringier au ales sa-si impuna unele puncte de vedere, fara sa consulte echipa care realizeaza efectiv ziarul. Folosind argumentul necesitatii cresterii tirajului, noul investitor incearca sa atenueze tonul critic al ziarului”, se arata in protestul semnat de 48 de ziaristi ai Evenimentul Zilei.
Protestul, desi avea acordul tacit al redactorului sef Dan Cristian Turturica, precum si pe cel al lui Nistorescu, era totusi lipsit de semnaturile celor doi, singurii, de altfel, in masura sa probeze existenta sau inexistenta imixtiunii invocate.
Cornel Nistorescu, fara a comenta situatia de la “Evenimentul zilei”, a iesit din scandal pe usa din dos, dovedind inca o data ca interesele financiare sunt mai presus de asumarea raspunderii sau solidaritatea de breasla.
3. Pretul corect pentru Dan Adamescu: Romania libera
Scandalul de la “Romania libera” a fost, de departe, cel mai palpitant dintre toate. Aceasta deoarece aici ziaristii au avut libertatea, incredibila, de a-si ataca patronul (actionarul majoritar) in propriul lui ziar si de a-l “toca” marunt, zi de zi, pana la disperare.
“Romania libera” este ziarul cu trecutul cel mai tenebros dintre cotidianele centrale, ziaristii de aici devenind stapanii unei averi care nu le-a apartinut niciodata. Privatizarea “Romaniei Libere” prin metoda MEBO este insa o istorie prea veche pentru a mai putea fi descalcita usor, ziaristii miscandu-se atunci cu o viteza mai mare decat a legislatiei care le-ar fi permis preluarea, in folosinta privata, a numelui si patrimoniului unei societati de stat cu o vechime de peste 40 de ani.
Operatiunea numita “privatizarea “Romaniei libere”” a constat, de fapt, in preluarea ziarului si a patrimoniului acestuia de la stat si trecerea lor in proprietatea privata a fostilor angajati concentrati in jurul unor proaspeti intreprinzatori privati, cu nume precum Petre Mihai Bacanu, Anton Uncu, Mihai Creanga, Stefan Niculescu Mayer, Ecaterina Eftimie si Florica Ichim. Pe 22 martie 1990, cei sase ziaristi au infiintat, in baza Decretului-Lege nr. 54/1990, sase intreprinderi mici (ziarul “Romania libera”, Editura “Romania libera” Revista “Acasa”, R.L. Informatica, “Tehnic-Press” si Editura “R”), fiecare dintre acestea avand cate 20 de angajati de la ziarul de stat “Romania libera”. Pe 31 martie 1990, cele sase intreprinderi mici s-au asociat in Societatea “R”, care avea ca obiect de activitate nu editarea ziarului “Romania libera” ci “servirea necesitatilor de cultura si de informare a cetatenilor romani”.
De altfel, editarea ziarului “Romania libera”, nu aparea ca obiect de activitate al niciuneia dintre intreprinderile mici nouinfiintate, desi ele tocmai cu asta se ocupau. In paralel, ziarul era administrat de stat prin Editura “Presa libera”, infiintata pe baza Decretului nr. 57/14 ianuarie 1990, toate cheltuielile cu editarea ziarului fiind suportate de catre aceasta societate. Ziaristii condusi de Petre Mihai Bacanu au reusit totusi sa obtina niste aprobari de la Comisia Nationala pentru Industrie si Servicii, precum si de la Primarie, pentru diversele lor obiecte de activitate, dar nu aveau aprobare pentru editarea unui ziar cu numele “Romania libera”. In mai 1990, pe un ton imperativ, si invocand un decret din 1954 (“care confera persoanelor juridice calitatea de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatii direct” !), presedintele consiliului de administratie al Societatii “R” cerea Editurii “Presa libera” sa vireze in contul societatii sale suma de 12,5 milioane lei, cu titlu de “cota din beneficiul obtinut din difuzarea cotidianului “Romania libera””. Culmea, banii chiar au fost virati in contul societatii reprezentate de Bacanu, desi toate cheltuielile de editare a ziarului, inclusiv salariile tuturor angajatilor, fusesera suportate de stat. La fel, in mai 1990, in contul aceleiasi societati a fost virata suma de 10 milioane lei din partea Directiei de Expediere a Presei Bucuresti, fara ca aceasta sa aiba vreun contract incheiat cu societatea “R”. Nu mai vorbim aici de patrimoniul ziarului “Romania libera” care, conform unei hotariri a adunarii generale a ziaristilor intreprinzatori, a fost mostenit (!) de membrii fondatori ai societatii “R”.
De-a lungul anilor, cotidianul “Romania libera” s-a dovedit a fi un ziar de referinta pentru lupta impotriva mentalitatilor comuniste si a coruptiei din toate domeniile. Ziarul a sustinut ideile promovate de catre Alianta Civica, condusa o perioada chiar de catre Petre Mihai Bacanu, cum a sustinut, de asemenea, Conventia Democrata si regimul Emil Constantinescu in perioada 1996-2000. In timpul guvernarii CDR, cotidianul “Romania libera” a intrat intr-un mare con de umbra, ca si cand rolul lui de pana atunci, de critic al puterii, se incheiase.
Nemtii cumpara, dar nu se implica
In 1999, in actionariatul societatii care edita cotidianul “Romania libera”, sunt atrase doua societati straine, si anume grupul de presa german WAZ Balkan MBH, care preia 35% din actiunile societatii “R”, si East European Development Fund din Jersey-SUA (21,6%). La acea data, actionarii tip lista detineau 34,29 % din capitalul social, restul actiunilor fiind in posesia unor persoane juridice romane si straine mai putin importante.
Tot la acea data, presedintele Consiliului de administratie era Petre Mihai Bacanu, iar printre administratori figura si Dan Adamescu, cel care, mai tarziu, avea sa joace un rol-cheie in evenimentele tulburi cu care avea sa se confrunte cotidianul.
In septembrie 2004, actionarii semnificativi ai societatii “R” erau gupul WAZ Balkan cu 718.901 actiuni (72,64 % din capitalul social) si Petre Mihai Bacanu cu 214.579 de actiuni (21,68 %). Pana la acea data, cotidianul “Romania libera” nu parea a fi un ziar controlat de un mare grup de presa occidental, cata vreme el nu suferise nici o schimbare semnificativa in bine, ca semn al unor investitii care sa se reflecte in continutul si calitatea ziarului. Singura schimbare fusese numirea, in 2003, a lui Klaus Overback in functia de director al grupului de presa din Romania, grup care detinea controlul cotiadianelor “Romania libera” si “National”.
Patronul atacat in propriul sau ziar
La data de 13 septembrie 2004, in plin scandal declansat de ziaristii de la “Evenimentul zilei”, “Romania libera” publica pe prima pagina, sub titlul “Ziua cea mai neagra”, un material prin care denunta imixtiunile reprezentantului WAZ in politica editoriala a ziarului. In articol, aparut fara semnatura, se afirma ca directorul Overback ar fi intervenit cu sugestii si indicatii pe langa conducerea editoriala a ziarului, sugerand ce si cum sa se scrie in ziar.
Klaus Overback, printr-un comunicat transmis pe 14 septembrie, a negat acuzatiile de “imixtiune” in politica editoriala a “Romaniei Libere”, confirmand totusi ca au existat sugestii din partea reprezentantilor WAZ cu privire la alinierea ziarului la standardele occidentale.
Bau-bau-ul care-i sperie pe toti: tabloidul
Cele doua reactii seamana destul de mult cu pozitiile exprimate de protagonistii scandalului de la “Evenimentul zilei”. Dincolo de celebra “imixtiune”, in ambele cazuri ziaristii invoca o pretinsa incercare de “tabloidizare”, desi ambele trusturi straine detineau deja doua cotidiane de tip tabloid, Ringier avand cotidianul de succes “Libertatea”, iar WAZ, cotidianul cu continut de tabloid “National” (disparut si el, ulterior, ca nume, de pe piata).
Pe de alta parte, asa-zisa imixtiune a reprezentantului german in politica editoriala nu putea genera un conflict de proportiile celui de la “Romania libera”. Presupunand ca ziaristii lui Bacanu au avut dreptate (desi, dupa celebrele campanii interesate de presa, e greu sa admitem acest lucru), atunci ei au obtinut deja, indirect, prin reactia lui Overback, asigurari ca asa ceva nu se va mai repeta si, deci, isi puteau continua linistiti munca de zi cu zi. Numai ca ei au continuat, elaborand o sofisticata teorie a complotului international, care pornea de la asa-numitul Petit Sapin (cel cu ghidul de scriitura), se oprea regulat si obsesiv la Overback, trecea apoi prin Nastase, Tiriac, Bodo Hombach si nu se mai oprea decat la cancelarul german Gerhard Shroder.
Bacanu ocoleste cu obstinatie AGA
Una dintre explicatii ar putea fi aceea ca Petre Mihai Bacanu a reactionat astfel deoarece s-a temut ca va fi schimbat din fruntea Consiliului de administratie. Conform unei declaratii a lui Klaus Overbeack, mandatul de presedinte al lui Bacanu expirase inca din februarie 2004, iar toate incercarile actionarului majoritar de a-l convinge pe acesta sa convoace adunarea generala a actionarilor, pentru a alege noul consiliu de administratie, esuasera. “AGA ar fi trebuit convocata de Petre Mihai Bacanu, care avea aceasta obligatie. Dar, incepand din februarie, cand domnului Bacanu i-a expirat mandatul de presedinte al CA, noi i-am cerut de mai multe ori acest lucru si in permanenta a amanat” – a spus Overback. Profitand de scandalul de la “Evenimentul zilei” si de curentul favorabil de opinie care se contura, privind incercarea PSD de a-si subordona presa ostila, Bacanu a trecut la atac, el avand inca toate mijloacele de a o face, cata vreme mai era presedintele Consiliului de administratie.
Este posibil ca actionarul german sa fi inteles acest scenariu, deoarece, la sfarsitul lui octombrie, satul de refuzul lui Bacanu de a evita AGA, unul dintre reprezentantii WAZ, Andrew Cameron (membru in consiliul de administratie) a convocat adunarea generala in urma careia Petre Mihai Bacanu a fost schimbat din functia de presedinte al consiliului de administratie. Locul sau a fost luat de Klaus Overbeack care a declarat ca, “practic, actionarul majoritar a preluat conducerea ziarului”. Desi lucrurile pareau transate astfel, logic, in favoarea WAZ, care urma sa editeze ziarul sub coordonarea unei noi echipe de jurnalisti, Bacanu a ripostat, declarand ca AGA fusese ilegala, iar noul consiliu de administratie “nu are nici o calitate juridica cu functie executiva de natura sa ii confere dreptul de a da dispozitii personalului angajat al societatii”. Prin urmare, la sediul redactiei Romaniei Libere, cei peste 100 de sindicalisti strans uniti in jurul lui Bacanu au organizat o mini-mineriada, prin care au blocat accesul echipei Overbeack la pixuri, creioane si hartia de scris si tipografie. Circul a fost apoi amplificat de confratii de breasla din mass-media, obligand adversarul sa bata in retragere.
Bacanu a cerut noua milioane de dolari
Scandalul a avut astfel serioase elemente de circ dambovitean, care i-au facut pe reprezentantii WAZ sa regrete ca nu cumparasera mai devreme pachetul de actiuni al lui Bacanu. Conform unor informatii si documente aparute pe internet, intre actionarul german si Bacanu se purtasera negocieri pentru pachetul de actiuni detinut de acesta din urma la societatea “R”. Intr-o scrisoare atribuita lui Bacanu si adresata actionarilor germani (Hombach si Haaks), pretul maximal cerut de acesta pentru pachetul de 214.579 de actiuni (21,68%) aflate in posesia sa se ridica la aproape 9 milioane de euro.
Adamescu umfla potul
O luna mai tarziu, s-a ajuns la o formula acceptata de catre ambele parti aflate in conflict. Unul dintre apropiatii lui Petre Mihai Bacanu, omul de afaceri Dan Adamescu, a preluat o parte din actiunile WAZ si ale lui Bacanu, ajungand la paritate cu actionarul german, alaturi de care a promis ca va relansa cotidianul. Adamescu, fost actionar si membru in Consiliul de administratie al Societatii “R”, a fost numit in AGA din 22 decembrie 2004 presedinte al consiliului de administratie al societatii si s-a pus astfel capat conflictului.
Nu este exclusa insa nici ipoteza conform careia chiar acesta sa fi fost finalul posibilului scenariu din spatele scandalului, Dan Adamescu beneficiind chiar, in urma cu cativa ani, de sprijinul lui Bacanu in preluarea societatii de asigurari “Astra”. Atunci, o virulenta campanie de presa referitoare la privatizarea “Astra”, campanie declansata si sustinuta de “Romania libera” (in vreme ce Adamescu era actionar si administrator al societatii ce edita ziarul), s-a incheiat prin preluarea agentiei de asigurari de catre Dan Adamescu, dovedind cu intarziere ca in spatele megascandalului respectiv a stat chiar viitorul beneficiar al afacerii. Patronul mai multor societati prospere printre care se numara Nova Trade, MegaConstruct, Astra si Unirea Shopping Center, Dan Adamescu si-a realizat astfel visul de a controla, nu numai din umbra, cotidianul “Romania libera”.
4. National – un brand gol cu datorii mari
Pe 7 martie 2005 cotidianul National a aparut la chioscurile de ziare purtând titlul « 7Plus ». |n afara acestei modificari de pe frontiscipiul cotidianului nimic altceva nu fusese schimbat. Ceea ce parea o gluma de 7 martie, s-a dovedit curând a fi insa o ingenioasa lovitura de afaceri data grupului WAZ de catre directorul executiv, Iliuta Naghi. Acesta din urma, fara a mai utiliza metodele traditionale privind invocarea “imixtiunii editoriale” si a “tabloidizarii”, poate si pentru ca ar fi stârnit zâmbete in cadrul breslei, s-a despartit de WAZ atât de rapid incât partenerul german si-a dat cu greu seama de ceea ce tocmai i se intâmplase.
Naghi a preluat ziarul, cu angajati cu tot, lasându-si partenerul doar cu brand-ul “National”, un nume care nu mai face doi bani câta vreme a pierdut esenta acestui brand. Explicatiile publice ale metamorfozarii cotidianului « National » in « 7 Plus » au intârziat sa apara, cel putin din partea lui Naghi. Conform unor informatii aparute in presa, situatia ar fi fost generata de neintelegerile dintre actionari.
Ziarul, infiintat de echipa de jurnalisti care parasisera « Evenimentul Zilei » dupa debarcarea lui Ion Cristoiu, era editat de Trustul de Presa National SRL care, la infiintare, ii avea ca actionari pe Gheorghe Voicu (30%) si Simona Toader (70%).
Ulterior, in 2000, trustul german de presa WAZ a preluat 50% din actiunile societatii pentru care a platit 3,5 milioane euro, plus alte 3,5 milioane euro pentru achitarea unor obligatii restante catre stat. |n decembrie 2004, intre WAZ si N&V Press Group, ce apartinea directorului executiv Iliuta Naghi (90%) si redactorului sef Gheorghe Voicu (10%), s-ar fi incheiat o conventie prin care partenerul german vindea noii societati, pe baza unui drept de preemptiune, dar la acelasi pret cu care cumparase, 50% din actiunile detinute.
Plata urma sa se faca in mai multe rate. |n conventie s-ar fi precizat faptul ca, in cazul in care cumparatorul nu achita la vreme actiunile, acestea impreuna cu brandul ziarului ramân proprietatea actionarului german.
Deoarece, conform partenerului german, firma lui Naghi nu si-a achitat prima rata de 170.000 de euro, WAZ a devenit proprietarul brandului « National » si a ramas actionarul majoritar al unei societati care putea edita oricând un ziar cu acest nume. Aceast întrucât toata logistica utilizata pâna atunci pentru a scoate « National »-ul pe piata apartinea firmei lui Naghi, iar personalul redactional, dupa ce a demisionat de la firma ce edita ziarul, s-a angajat la societatea lui Naghi impreuna cu care au scos acelasi ziar cu numele schimbat in « 7Plus ».
Conform altor surse, Trustul de Presa National avea datorii foarte mari la bugetul de stat. Astfel, pe 31 decembrie 2004, datoriile « National » erau de peste 12 miliarde lei, el fiind amenintat de Ministerul Finantelor cu declansarea procedurii de executare silita. Aparitia lui pe piata, cu un alt nume, ar fi astfel o solutie de salvare a ziarului. Procedeul, utilizat frecvent de persoane care vindeau firme cu datorii de regula unor arabi carora nu li se mai gasea urma, poate fi o explicatie pentru cele petrecute la « National ».
Pâna la o clarificare publica a acestui caz, trustul de presa WAZ a ramas sa rezolve noua situatie pe cale juridica, dupa ce tocmai scapase din scandalul de la România Libera.
Deocamdata, asa cum se poate observa, el este fericitul posesor al brandului « National » care, desi a costat 3,5 milioane de euro, nu mai valoreaza deocamdata nimic.
Dan Badea
revista BILANŢ , aprilie 2005