Executat de Fisc pentru 30 de milioane de euro, PSD-istul Robert Negoiță a uzat de fals și înșelăciune

Categorie: BlogrollJustitie

NEGOITA

Deputatul PSD Robert Sorin Negoiță, candidatul USL la Primăria Sectorului 3, este un impostor care a înșelat statul român și i-a păgubit pe cei de la care, acum, cerșește voturi, cu peste 120 milioane de lei (aproape 30 milioane de euro), doar dintr-o singură lovitură. Candidatura sa nu este decât o încercare disperată a unui miliardar falit, urmărit de fisc și de perspectiva pușcăriei, de a prelua controlul administrativ al sectorului 3 al  Capitalei unde și-a instalat și derulat afacerile imobiliare frauduloase. Fostul faianțar și mochetar din anii 90, despre care în numărul de ieri al ziarului nostru, am arătat că minte cu seninătatea cu care respiră, și-a construit un adevărat imperiu imobiliar compus din peste 1500 de apartamente și hectare de parcări și terenuri situate în Sectorul 3 al Capitalei, prin sustragerea de la plata taxelor către statul român, pe care vrea să-l controleze acum cu neamurile lui. Ceea ce este mai grav,  pentru a-și proteja afacerile Robert Negoiță a recurs la comiterea unor fapte penale ascunse până azi opiniei publice.

Urmărit de fisc pentru plata TVA-ului aferent unor dezvoltări imobiliare și amenințat cu executarea silită, el și-a înstrăinat numeroase imobile puse sub sechestru de către ANAF și, pentru asta, a încălcat mai multe articole din Codul Penal, cum sunt cele referitoare la înșelăciune în convenții (art. 215 CP), fals în declarații (art.292 CP) și uz de fals (art 291 CP). Lipsit de scrupule, faianțarul cu liceul terminat la seral și cu bac-ul primit la 30 de ani, sau cu diplomă de licență confecționată la fabrica de intelectuali de ziua a 7-a de la Bioterra, nu este, cum vom vedea, decât un escroc gulerat și protejat de grupul de interese din care face parte.

Astfel, în urmă cu trei ani, el a intrat în atenția Fiscului pentru că făcuse tranzacții imobiliare, ca persoană fizică, fără să plătească TVA-ul aferent. Ca să scape, credea el, de plata TVA, construise pe persoană fizică peste o mie de aprtamente pe care, apoi, voia să le vândă ca pe roșii. Numai că, în a doua parte a anului 2009, inspectorii ANAF au declanșat un control la cei care, asemenea lui Robert Negoiță, se sustrăgeau prin acest artificiu, al blocurilor construite „pe persoană fizică“, de la plata TVA-ului datorat bugetului de stat.

Aflând de controlul iminent al ANAF, Robert Negoiță, deputat PSD de un an de zile, a început să înstrăineze rapid sute de apartamente sau să le treacă din proprietatea personală în cea a firmelor controlate sau deținute de el. Operațiunea de sustragere de la plata datoriilor către stat a fost făcută, astfel, în două faze. În prima dintre ele, Robert Negoiță a înființat o firmă pe care și-a trecut, ca aport la capital, câteva sute de imobile (apartamente, terenuri și loturi de parcare) reușind să înstrăineze astfel, chiar în timpul controlului ANAF, imobile în valoare de 66,57 milioane de lei către tatăl și fratele lui. A păcălit astfel Fiscul care nu a mai putut dispune, ulterior, la încheierea controlului, măsuri asiguratorii asupra acestora. Concret, în această primă fază a sustragerii deputatului Robert Negoiță de la plata TVA, el a înființat mai întâi, împreună cu fratele său, Ionuț, în data de 30 aprilie 2009, firma Domus Stil Construct SRL, societate în care Robert Negoiță deținea inițial 65% din capitalul social de numai…200 de lei, restul fiind deținut de Ionuț Negoiță.

Trei luni mai târziu, pe 10 iulie 2009, el a majorat capitalul social cu 37,13 milioane de lei ajungând la o participație de 99,99%, iar pe 19 august 2009 a majorat capitalul social la 66,57 milioane lei. Pe 24 septembrie a început însă, oficial, controlul ANAF asupra tranzacțiilor din sectorul imobiliar realizate de Robert Negoiță în perioada 2006-2008, pentru a verifica dacă trebuie plătit TVA la aceste operațiuni. La o săptămână de la declanșarea controlului , Robert Negoiță i-a plasat tatălui său, Ilie, 65 % din părțile sociale, fratele Ionuț preluând și el restul acțiunilor. Deputatul păcălise, astfel, Fiscul, și se putea duce apoi liniștit la fetițele minore la care se dedulcise deja, cum vom vedea cu altă ocazie.

În urma controlului ANAF a rezultat că Robert Sorin Negoiță datora bugetului de stat peste 120 milioane lei (aproximativ 28 milioane de euro) reprezentând TVA aferent tranzacțiilor imobiliare derulate în perioada 2006-2008, plus penalități. Din totalul obligațiilor la buget calculate de ANAF, 76,866 milioane de lei sunt TVA, la care se adaugă penalități acumulate de 43,748 milioane de lei.

negoita 1

Pe 16 octombrie, ANAF a dispus, printr-o decizie oficială, măsuri asiguratorii pe bunurile care figurează în declarația de avere depusă de către deputat. Conform Deciziei de Instituire a măsurilor asigurătorii din 16.10.2009, sechestrul a fost pus atât pe conturile deținute de deputat la aproape 20 de bănci, cât și pe „bunurile proprietate a debitorului ori deținute de acesta în coproprietate cu terțe persoane, aflate la debitor sau la terțe persoane și locul unde se găsesc bunurile respective: conform anexei ce reprezintă declarația de avere a domnului Robert Sorin Negoiță,nr.52/204/D11.06.2009“.

Falsul în declarații și înșelăciunea

Pentru că-i mai rămăseseră câteva sute de apartamente „descoperite“, impostorul Robert Negoiță a continuat în paralel demersurile pentru a le proteja. Pe 7 octombrie 2009, deci în timpul controlului ANAF, el a înființat rapid un alt „aspirator de imobile“, adică o altă firmă pe care să treacă celelalte imobile. A înființat, astfel, tot împreună cu fratele său, Ionuț Negoiță, firma Domus Stil Real Estate Solutions SRL, la care a participat cu aport în natură în valoare de 32,98 milioane de lei, pe care l-a majorat, pe 23 octombrie 2009, deci la exact o săptămână după ce apartamentele intraseră sub sechestru!, la 51,78 milioane de lei. Ca să facă această manevră însă, el trebuia să obțină acte care să confirme că imobilele sunt libere de sarcini, că nu se află sub sechestru etc. Șmecherul Negoiță a obținut un astfel de certificat fiscal chiar pe 16 octombrie 2009, adică în data în care se emisese deja decizia ANAF de instituie a sechestrului asiguratoriu. Ca să mute sutele de imobile pe noua firmă, ca aport la capital social, el mai avea de îndeplinit o ultimă formalitate: să dea o declarație că aceste imobile nu se află sub sechestru. Dacă o dădea înainte de decizia ANAF, declarația era în regulă, numai că el a dat-o la patru zile de la emiterea deciziei de instituire a sechestrului ceea ce-l trimite direct în penal pe deputatul impostor. Conform hotărârii AGA autentificate sub nr.11/8/20.10.2009, publicată în Monitorul Oficial Partea a IV-a nr.6101-6103 din 27 noiembrie 2009, Robert Sorin Negoiță a declarat în fals că imobilele transferate din proprietatea sa în cea a firmei nou înființate nu se află sub sechestru. Este vorba despre 71 de apartamente, un teren și peste 420 de loturi de parcare. Iată ce a declarat Robert Negoiță, cu mânuța lui, pe 20 octombrie 2009.

„Eu, Negoiță Robert Sorin, declar pe proprie răspundere, sub sancțiunile prevazute de art. 215 (Înșelăciune – n.red) si art. 292 (Fals în declarații – n.red) Cod penal, următoarele:

– imobilele ce fac obiectul prezentului act se află în proprietatea mea, nu sunt scoase din circuitul civil în baza vreunui act normativ, nu au fost trecute în proprietatea vreunei terțe persoane, rămânând deplin și continuu în stăpânirea mea;
– imobilele nu formează obiectul niciunui litigiu, acțiune, procedură asigurătorie sau de executare declanșată împotriva mea, în considerarea calității de proprietar al imobilelor și nu am cunoștință despre nicio amenințare din partea vreunei terțe persoane sau autoritați de a acționa de o asemenea manieră și sunt libere de orice sarcini sau servituți“.

negoita 2
negoita 3
Nu știa el, la acea dată că fusese deja emisă o decizie de instituire a sechestrului? Sigur că știa, că doar de aceea făcuse întreaga operațiune de sustragere de la efectele acelei decizii. Pe de altă parte, nu avea el cunoștință de „vreo amenințare din partea unei…autorități“, când ANAF-ul era pe capul lui de câteva săptămâni? Și dacă știa, „falsul în declarații“ și „înșelăciunea în convenții“ care se aplică aici, plus „uzul de fals“, comise de deputatul Robert Negoiță nu au consecințe asupra escrocului? Că lucrurile stau astfel, adică el a încercat prin ultima operațiune să scoată imobilele de sub sechestru o dovedește faptul că ANAF a atacat în instanță Hotărârea AGA din 20 octombrie 2009 și a obținut anularea ei printr-o sentință a Tribunalul București, rămasă irevocabilă printr-o decizie din 21 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție . În acest mod, cele 71 de apartamente pe care Robert Negoiță a încercat să le mute în firma Domus Stil Real Estate Solutions SRL s-au întors în declarația sa de avere. Alături de alte 39 de apartamente, patru case, dar și de urma altor 32 de apartamente valorificate de Fisc, în perioada 31.10.2011 – 18.04.2012, prin procedura executării silite.

Robert Negoiță se află așadar, în plin proces de executare silită, cu Fiscul suflându-i fierbinte în ceafa lui groasă de membru al camarilei Grivco.
Individul acesta vrea să devină primarul Sectorului 3! Prin minciună, înșelăciune și fals.

Dan Badea