Vîntu îşi ascunde urmele cumpărându-l pe Assange cu cablograme cu tot

Sorin Ovidiu Vîntu a încercat să dea o lovitură pe piaţa subterană a traficului cu informaţii secrete, convingându-l pe australianul Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, să-i våndă toate documentele pe care le deţine şi care au legătură cu Romånia. Astfel, peste 830 de cablograme transmise de ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti către Departamentul de stat au intrat în posesia mogulului pe baza unui protocol semnat, săptămåna trecută, la Ellingham Hall din Marea Britanie. Sunt cel puţin două motive care l-au determinat pe Vîntu să cumpere cablogramele sustrase de Assange. Primul ar fi că numele său apare în mai multe dintre aceste documente, el fiind unul dintre oamenii de bază ai Kremlinului care au primit misiunea de a destabiliza puterea de la Bucureşti şi de a-l schimba prin orice mijloace pe preşedintele romån Traian Băsescu, iar al doilea dintre motive este folosirea unora dintre informaţii în scop de şantaj şi de intimidare la nivel înalt.

breaz de serviciile de informaţii interesate să înţeleagă criminalitatea organizată din Europa de Est, anchetatorii romåni care au intrumentat megaescrocheria FNI fiind chiar sprijiniţi, în 2000-2001, şi de FBI, care le-a dat informaţii utile despre circuitul banilor de la FNI. De asemenea, fostul şef al SIE, Cătălin Harnagea, după ce a fost obiectul unei tentative de asasinat la comanda lui Vîntu, l-a trecut pe individ pe o listă neagră atåt la americani, cåt şi la englezi. În ultimii ani, acelaşi Sorin Ovidiu Vîntu s-a aflat în spatele tuturor acţiunilor politice sau de stradă, îndreptate împotriva guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu, organizate de cei pe care a reuşit să-i manipuleze prin intermediul mass media controlate din grupul Realitatea-Caţavencu. S-ar fi putut face, aşadar, vreo referire la situaţia politică din Romånia fără a-l include pe Sorin Ovidiu Vîntu, sau relaţia sa cu Kremlinul?

Nistorescu şi Mutler, complicii lui Vîntu

Revenind la culisele traficului de informaţii secrete, în această operaţiune Vîntu a folosit pe post de berbece un fost jurnalist, lipsit de credibilitate în Romånia, Cornel Nistorescu, cel care a preluat de la controversat site-ul cotidianul.ro şi l-a transformat într-o oficină antiromånească plină de dejecţiile unor frustraţi. Cum a ajuns acest ţucălar de serviciu al lui SOV la Julian Assange şi cum l-a convins el pe samsarul de documente secrete, aflat sub un mandat de urmărire internaţională după ce a comis un soi de „viol pe nepregătite“ şi refugiat în Marea Britanie, să facă această afacere? Răspunsul nu e greu de dat dacă observăm că unul dintre intermediarii întålnirii a fost Alison Mutler, şefa biroului Associated Press de la Bucureşti. Cum între Nistorescu şi Mutler există o veche relaţie de colaborare, iar foarte multe dintre atacurile externe la adresa Romåniei trec obligatoriu şi prin biroul lui Alison Mutler, este de înţeles de ce Vîntu a ales această filieră dubioasă pentru a pune laba pe documentele sustrase, la råndul său, de Assange. A-l sprijini pe un infractor de o asemenea talie, cum este SOV, să intre în posesia unor documente al căror potenţial distructiv atåt în plan politic, cåt şi socio-economic, nu poate fi neglijat, este un atac la adresa democraţiei romåneşti. Un individ care şi-a făcut un ţel în viaţă din suspendarea preşedintelui Romåniei nu poate fi decåt un duşman al democraţiei, iar Nistorescu şi Mutler nu sunt altceva, în acest context, decåt complicii lui.

Banii lui Vîntu i-au schimbat principiile de viaţă lui Assange

Nistorescu afirmă că atunci cånd a semnat protocolul de colaborare cu Assange i s-a atras atenţia, în mod deosebit, să nu dezvăluie identitatea persoanelor care ar putea avea de suferit ca urmare a dezvăluirilor. „La semnarea protocolului, Julian Assange a insistat asupra unui paragraf. Mi-a atras atenţia că trebuie să urmăresc un lucru. Adică să fiu atent şi să redactez orice informaţie care creează posibilitatea ca o anume persoană asupra căreia planează riscul de persecuţie sau de încarcerare să fie identificată. Şi mi-a arătat cu pixul råndurile în care scrie asta“ – zice Nistorescu. Ei bine, această declaraţie vine în contradicţie cu ceea ce s-a întåmplat atunci cånd acelaşi lucru, specificat în protocol, s-a produs în cazul colaborării dintre Assange şi „The New York Times“. Atunci, cånd anumite nume au fost protejate de dezvăluiri, Assange a acuzat conducerea ziarului american că-i cenzurează dezvăluirile şi că ar face jocul Casei Albe. În aceste condiţii, de ce şi-ar fi schimbat el, radical, poziţia? Pentru că avea probleme financiare, iar Vîntu este cunoscut tocmai pentru rapiditatea cu care rezolvă astfel de probleme. Capisci?

Alison Mutler a folosit Asociated Press pe post de cal troian

Pe de altă parte, cum se ştie, pentru a-şi plasa cele peste 230.000 de cablograme sustrase, Assange a folosit, alături de site-ul WikiLeaks, şi cåteva publicaţii de renume. Este vorba despre „The Guardian“, „The New York Times“, „Le Monde“, „El Pais“ şi „Der Spiegel“. Cum a fost el convins, de sclavii lui Vîntu trimişi la conacul unde s-a refugiat, să negocieze publicarea celor 830 de cablograme pe un site obscur cum este cotidianul.ro, care nu e accesat decåt de batalioanele de postaci ai lui Vîntu sau de neamurile cu cefe roşii ale lui Ponta şi Antenescu? E mai mult ca sigur că banii lui Vîntu şi credibilitatea Asociated Press, de care s-a folosit el, via Alison Mutler, au fost motivele deciziei lui Assange de a bate palma cu Vîntu. Sigur, orgoliul i-a fost mångåiat şi de diploma oferită de Nistorescu, pe care bizonii au scris „Dacia Liberă“, ca un fel de recunoaştere din partea acestora a contribuţiei lui Assange la libertatea de mişcare a documentelor secrete. Referitor la această „diplomă de onoare“, remarcă faptul că prima agenţie de presă care a lansat pe piaţă informaţia că un site de buzunar l-a premiat pe Assange a fost, evident, Associated Press a lui Alison Mutler. „O publicaţie online românească cunoscută pentru independenţa sa editorială (sic!) îl onorează pe fondatorul Wikileaks, Julian Assange, pentru serviciile sale în slujba libertăţii, care este ameninţată în Europa de Est. Cotidianul.ro i-a oferit sâmbătă lui Assange diploma de onoare «Dacia Liberă» pentru că fondatorul Wikileaks a pus în lumină „comportamentul duplicitar al unor ţări democratice“ – citează cotidianul.ro producţia lui Alison Mutler. „Romånia este singura ţară europeană unde un cetăţean a încercat să se sinucidă în parlament, strigånd «libertate» în timp ce cădea. Romånia este de asemenea parte din ce a fost Dacia. Acesta este motivul pentru care cotidianul.ro îl onorează pe Julian Assange, solidarizåndu-se cu cea mai ameninţată şi vånată persoană din lume“ – transmite aceeaşi sursă. De ce este o ştire internaţională premierea de către asociaţia de locatari din casa lui Vîntu a unui samsar de informaţii secrete? Cånd o fi fost instruită, ultima oară, Alison Mutler, de către şefii ei din SUA? Înainte sau după 2000? Cum e posibil ca o agenţie de presă care a primit 49 de premii Pulitzer să poată fi folosită într-o asemenea operaţiune de manipulare, girånd cu credibilitate o publicaţie online folosită exclusiv pentru dezinformare? E posibil poate şi pentru că Alison Mutler, şefa AP din Bucureşti, îşi publică producţiile ei literare în, evident!, cotidianul.ro, publicaţia online a lui Vîntu. Ca nu cumva să intre în conflict de interese cu americanii, care o plătesc regeşte pentru postul pe care-l ocupă, ea îşi semnează mai nou materialele cu un bonus explicativ: „Am scris acest comentariu în calitatea mea de preşedinte al Asociaţiei Presei Străine din România“. Ce ştiu americanii ce face ea la Bucureşti, cu cine şi pentru cåt? E dreptul ei la liberă exprimare într-o ţară despre care s-a obişnuit să scrie după cum o taie capul.
Şi pentru că tot am ajuns la americanii folosiţi pe post de coadă de topor de către tonomatele lui Vîntu, iată ce a fost capabil să scrie autorul lui „Nuţi, spaima puţii“, Cornel Nistorescu, într-un text publicat în fiţuica lui online, pe 27 ianuarie a.c.: „În cele câteva minute de aşteptare din salonul de ceai al conacului Ellingham Hall am îngheţat la picioare şi am tremurat în tăcere (…) Geaba ne-au luat la flecăreală doi domni care lucrau pentru «60 minutes» şi făceau finalul emisiunii de la CBS cu revoluţia de la Bucureşti, cu Ceauşescu, cu figurile noastre pe care şi le amintesc de nu ştiu unde etc.!“. Aşadar, Nistorescu a ajuns atåt de mitoman încåt îşi închipuie că nişte jurnalişti americani de la CBS, de la emisiunea „60 minutes“!, i-au ţinut lui minte figura „de nu ştiu unde“. Păi de unde puteau să-i ţină minte figura nişte jurnalişti americani? De la Revoluţie? Păi el a făcut revoluţia prin ţările arabe, unde fusese trimis cu misiune. Să-l fi văzut americanii la televizor, atunci cånd a fost fotografiat prin satelit pe domeniul lui Vîntu din Otopeni sau să-i fi urmărit ei prostiile debitate la Realitatea Tv? Să trecem, vorba stăpånului său. Omul e mitoman, americanii nu l-au ţinut minte. Abia de acum încolo îl vor ţine.

Dan Badea