tonomate Artigole sub eticheta

Traian Băsescu ne-a lăudat pe cei care ne-am refugiat pe bloguri din instinct de supravieţuire a jurnalismului de calitate

Categorie: Fără categorie

Conform unei ştiri difuzate de agenţia NewsIn a mogulului Vîntu, Traian Băsescu a vorbit, în sfârşit, şi despre comunitatea puternică dar extrem de restrânsă numeric a jurnaliştilor care, la fel ca partizanii din anii 50, într-o ţară ocupată mediatic de mafia PSD-PNL, s-au refugiat pe bloguri de unde continuă, cu mijloace modeste, să informeze opinia publică.

„În România putem găsi foarte mulţi ziarişti care s-au refugiat din presa scrisă în comunicarea pe Internet, fiindu-le mai scumpă libertatea decât preţul pe care-l aveau lucrând la ziare, care nu mai făceau deja o politică a publicului, ci făceau o politică a patronului” – a afirmat şeful statului, prezent la World Blogging Forum

Ca orice membru al acestei mici comunităţi, lipsit de orice modestie, pot să afirm că sunt mândru că mă numesc Dan Badea!

Ce m-aş fi făcut dacă mă chema Nistorescu, CTP, Chirieac, Roşca Stănescu, Mircea Badea, Radu Tudor, Emil H...

Citeste mai mult

PREIMPOSTORII ONG au primit ordin să-l atace, în haită, pe Traian Băsescu

Categorie: Blogrollcoruptie justitiecoruptie politicadiversiuneexport 3investigJustitiemafie romaneascaManipulare prin presaPresaSecuritate nationala

prefraudare

Patru ONG-işti furioşi dar bine plătiţi s-au rotit ieri, ore în şir, pe sticlele mogulilor ca să protesteze faţă de, spun ei, „conflictul de interese” în care s-ar afla Traian Băsescu în calitatea sa, dublă, de iniţiator al referendumului pentru parlamentul unicameral şi de candidat la preşedinţie. Doi dintre aceşti pre-impostori ai aşa-zisei societăţi civile (haida de!), Mircea Toma şi Georgiana Iorgulescu au declarat că reacţia anti-Băsescu le-a fost sugerată de mulţimea afişelor din oraş (Toma), sau din afara lui, pe ruta Moldova-Bucureşti (Iorgulescu).

Soros si GDS,  Mirciulica Toma si Homosexualii din Coalitia Opriti Codul Familiei
Blonda Iorgulescu de la Centrul pentru Resurse Juridice, ca o pre-deşteaptă ce este, a sesizat chiar şi subliminalul mesajului transmis de Băsescu şi l-ar fi spus pe post dacă n-o întrerupea tonomatul care o invitase la televiziunea mogulului.

PNListul Cristian Pîrvulescu a justificat şi el demersul anti-Băsescu printr-un exemplu din fotbal: Băsescu ar fi în sit...
Citeste mai mult

Intre Basescu si lichelele PSD-PNL, care-l ataca de cinci ani, îl susţin neconditionat pe Basescu (Update)

Categorie: Fără categorie

– Raspuns pentru un cititor Anonim, dar dezamăgit, care a postat un comentariu la materialul anterior:
Nu ma pricep la politica, dar ii cunosc foarte bine pe mafiotii care o practica. De douazeci de ani ma ocup cu investigarea practicilor de tip mafiot si, va asigur, sunt extrem de putini ziaristi pe piata care sa cunoasca mai bine ca mine ce se ascunde in spatele fiecarui politician. Mai mult, stiu destul de bine cine sunt sforarii si care sunt marionetele lor. Faptul ca, dumneata, nu vezi in motiunea de cenzura de astazi nimic suspect e firesc. Daca toti ar zgaria motiunea si ar vedea mineriada ascunsa sub coaja ei, atunci ar iesi lumea in strada sa dea cu mafiotii de pamant.
                                                                                            Foto: Traian Basescu si mafia turbata
Nenorocirea este ca aceia care au menirea sa zgarie pentru ...

Citeste mai mult

Cutremurata Drăgotescu se mută!

Categorie: mafie romaneascaPRESA "LA COMANDĂ"

Corina Drăgotescu (foto), o persoană fără nici o legatură profesională cu meseria de jurnalist, s-a supărat pe Sorin Vântu şi a demisionat, ieri, de la Realitatea TV. Individei i s-a pus pata pe decizia de reducere a salariilor „vedetelor”, luată la nivelul conducerii trustului Realitatea-Caţavencu. Deşi prin această demisie Sorin Vântu a pierdut un „tonomat”, opinia publică are un moment benefic, de respiro, chiar şi numai pentru perioada în care „tonomatul” stă pe „tuşă”.

Cu o nesimţire specifică, isterizata doamnă Drăgotescu s-a simţit jignită că salariul ei a fost redus „la nivelul unui salariu de reporter bine plătit la o publicaţie cu bani„. Asta înseamnă, în condiţiile precizate de C.R., aproximativ 2000 de euro, deşi salariul mediu al unui reporter bun este de maximum 700 de euro. Cu ce o fi mai bună Drăgoteasca decât un reporter, nu se cunoaşte...

Citeste mai mult