Sorin Vintu Artigole sub eticheta

Cozmin Guşă serveşte Rusia în direct, la Publika lui Sorin Vîntu de la Chişinău

Categorie: BlogrollinvestigManipulare prin presaPresaSecuritate nationala

După ce a fost exclus din politica românească, rusofilul Cozmin Guşă a fost transferat recent, printr-un soi de „ordin de serviciu”, la Chişinău. Prezenţa lui a fost semnalată, în ultima vreme, în anturajul unui „controversat” om de afaceri moldovean, Vlad Plahotniuc. Acesta din urmă este varianta moldovenească a lui Sorin Ovidiu Vîntu, la fel cum cel pe care Guşă are misiunea să-l consilieze, Marian Lupu, este omologul moldovean al „prostănacului”. Adică al lui Mircea Geoană.

Misiunea lui Guşă este să câştige bunăvoinţa celui pe care Sorin Ovidiu Vîntu şi-l doreşte drept viitor preşedinte al Moldovei. Iar dacă Vîntu îl doreşte preşedinte pe Lupu, atunci înseamnă că asta e şi dorinţa Moscovei. Din fericire însă, românii ştiu deja că SOV este subordonat silovikilor lui Putin, iar asta au aflat-o, între timp, şi moldovenii.

Pe de altă parte, deşi până astăzi, cum se ştie, nimeni n-a câştigat pe mâna lui Guş...

Citeste mai mult

Gelu Teodorescu, şeful INSOMAR şi paravanul lui SOV din FNI, a lovit din nou!

Categorie: Blogrollcoruptie politicadiversiuneEXPORTinvestigManipulare prin presaPresa

Gelu Teodorescu, paravanul lui SOV din FNI şi director INSOMAR

Gelu Teodorescu, paravanul lui SOV din FNI şi director INSOMAR

INSOMAR, institutul de manipulare al lui Sorin Vîntu a dat publicităţii săptămâna trecută  un aşa-zis sondaj de opinie, la comanda unui site al aceluiaşi SOV, cotidianul.ro.

Scopul „sondajului” a fost de a arăta cât de huliţi sunt guvernul Boc, PDL şi Preşedintele Băsescu şi cât de frumoşi şi deştepţi sunt PSD, PNL, Ponta şi Antonescu. Cât de credibile pot fi rezultatele unui astfel de „Institut”? Când ştii că SOV plăteşte zeci de milioane de euro pentru schimbarea Guvernului şi a Preşedintelui României, cum să-l crezi obiectiv, sau măcar dezinteresat, atunci când plăteşte sondajul INSOMAR? Sigur că, din acest punct de vedere, credibilitatea sondajului este nulă. La fel cum, am demonstrat deja, este nulă şi credibilitatea sondajului realizat în iunie de GSS 2000

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când aud de INSOMAR, îmi amintesc de FNI, SOV Invest şi G...

Citeste mai mult

Tonomatul Adrian Ursu şi-a tras fabrică de mobilă în secuime

Categorie: EXPORTinvestigPresa

Adrian Ursu, unul dintre tonomatele favorite ale lui Nuş, a folosit recent câţiva arginţi ca să cumpere un sfert dintr-o fabrică de mobilă. Afacerea este una discretă, departe de ochii invidioşi ai jurnaliştilor calici de la Bucureşti.

Sclavul lui Vîntu şi-a plasat banii lui de buzunar tocmai în Covasna, la societatea Unio-Impex SRL. Asociaţii tonomatului oltean sunt covăsnenii Iulian Ungureanu, Petru Ungureanu şi Dan-Călin Nedelcu.

Implicarea mercenarului în afacerea cu mobilă confirmă informaţia conform căreia în industria mobilei evaziunea fiscală este la ea acasa. Pe de altă parte, asta e un semn al prosperităţii jurnaliştilor de pe moşia turnătorului Nuş.

Ursu nu e la prima afacere. El s-a mai implicat, alături de alţi mercenari din mass media româneşti, în câteva firme care i-au adus mari satisfacţii financiare.

Prima dintre ele a fost Curier SRL (2001), în care a activat alături de Lelia Muntean...

Citeste mai mult

Mineriada gurilor și sondajul mincinos din biroul lui Crin Antonescu

Categorie: BlogrolldiversiuneEXPORTinvestigManipulare prin presaSecuritate nationala

Alianța PSD-PNL a încasat, ieri, cea mai mare înfrângere de la realegerea lui Traian Băsescu încoace. La fel, alianța mafiotă Vîntu-Voiculescu. După ce au pus la cale, împotriva guvernului, cel mai dur atac mediatic postdecembrist, care a scos în stradă, sau în lojile parlamentului, tot felul de neisprăviți, reprezentanții opoziției își plâng acum singuri de milă, în  cadru organizat, la televizor. Au pierdut atât bătălia pentru Curtea Constituțională, cât și pe aceea pentru dărâmarea guvernului Boc.

antonescu Hitler

 Foto: baricada.wordpress.com

Prima dintre ele era, de fapt, și cea mai importantă. Controlul asupra Curții Constituționale însemna, pentru organizatorii mineriadei gurilor, din aceste zile, schimbarea lui Traian Băsescu înainte de terminarea mandatului...

Citeste mai mult

Între ei, MAFIOŢII: Cătălin Voicu înfierat de Bogdan Chirieac la televiziunea lui Sorin Ovidiu Vîntu

Categorie: afaceriBlogrollcoruptie justitiecoruptie politicacrima organizataexport 2investigJustitiemafie romaneascaManipulare prin presaPresa

CATALIN_VOICU21

Aseară am fost martor, pentru câteva minute, al uneia dintre cele mai cinice emisiuni televizate din ultimii ani. Nişte inşi s-au adunat alături de jurnaliştii Ion Cristoiu şi Andreea Pora, la o emisiune a postului Realitatea TV, să dezbată despre cât de mafiot este senatorul PSD Cătălin Voicu (foto stânga). Inşii, toţi nişte năimiţi ai lui Sorin Ovidiu Vîntu, cumpăraţi ca vitele în târg de pe piaţa liberă, s-au întrecut în a-l înfiera pe puşcăriabilul promovat de Ion Iliescu alături de un alt derbedeu membru al lumii interlope, Mitică Iliescu.

finul mafiotului Catalin Voicu

finul mafiotului Catalin Voicu

Reamintesc faptul că, în urmă cu mai multe luni, am dezvăluit pe acest blog, sub genericul Mafia lui Vanghelie, date despre câţiva dintre cei care compun nucleul mafiei PSD-PNL: Marian Vanghelie, Dan Nica, Cătălin Voicu, Gheorghe Rizea (foto dreapta)şi Dumitru Iliescu...

Citeste mai mult

Mişcări de „trupe” în Casa lui Puiu Popoviciu

Categorie: afaceriBlogrollcoruptie politicaEXPORTLumea interlopamafie romaneasca

Puiu Popoviciu a primit, pe 9 martie 2010, vizita unor prieteni la sediul din restaurantul Casa Doina. Victor N. Bogdan, aflând că se pun la cale anumite alianţe, a “scanat” cu discreţie intrarea în restaurantul lui Popoviciu şi a surprins pe aparatul foto importante mişcări de “personal” atât din zona mogulului Sorin Vîntu, cât şi din politică şi afaceri. Cele mai cunoscute figuri care au intrat sau ieşit „grupat”, în interval de o oră, din Casa Doina, au fost senatorul independent Şerban Mihăilescu, zis Miki Şpagă, senatorul UDMR Attila Verestoy, fostul senator PSD-PC Irinel Popescu, precum şi doi dintre oamenii de bază ai lui Sorin Ovidiu Vîntu din mass media: Dragoş Nedelcu, noul director executiv al canalului The Money Chanel (TMC), şi Sorin Freciu, Director General al Diviziei Business Media a trustului de presa Realitatea – Caţavencu, realizator TV şi Preşedinte al companiei de consultanţă Money Consulting.
Citeste mai mult

Cade si Catavencu!

Categorie: BlogrollEXPORTinvestigManipulare prin presaPresa

Doru Buscu, un tonomat fidel al lui SOV

Doru Buscu, un tonomat fidel al lui SOV, cumparat la kg

O informatie de ultima ora care m-a prins, din pacate, la Londra, spune ca revista Catavencu isi traieste ultimele zile.

Un scandal izbucnit recent intre „seniorii” revistei lui Vintu a iesit cu scantei datorita tonomatului de lux ce raspunde la numele de Buscu. Intre Buscu si Mircea Toma&Co au aparut mari frictiuni datorita salariului urias pe care il primeste tonomatul: 15.000 euro/lunar. Asta in conditiile in care bugetul salarial al intregului Catavencu este de 50.000 de euro.

Solutia gasita de Doru Buscu la problemele financiare cu care se confrunta toate publicatiile lui SOV este, evident, fortarea plecarii mai multor angajati si reducerea cu 15-20% a salariilor.

Protejat special al lui Sorin Vintu, tonomatul Buscu nu intentioneaza sa renunte la salariul imens in schimbul caruia, cum s-a vazut in ultimii ani, e capabil de orice. De absolut orice.

PS: Daca imi arata cineva un material de presa ...

Citeste mai mult