Cand securistii se razboiesc in presa, ziaristii beligeranti o iau in freza

Categorie: mafie romaneascaManipulare prin presaSecuritate nationala

Ca raspuns la temerea exprimata de mine in postarea anterioara, anume ca Lista lui Orcan acopera, de fapt, conflictul dintre securistii Dan Adamescu (patron ASTRA Asigurari) si Misu Negritoiu (sef ASF), Sabin Orcan a afirmat ca bat campii, ca ma aflu in plina teorie a conspiratiei.Dacă tot vorbim de teoria conspiraţiei, însă, constat că Dan Badea crede că lista mea are legătură nu cu Mugurel Isărescu, ci cu Mişu Negriţoiu. Se vor găsi, probabil, alţii care să spună că, de fapt, aveam ceva de împărţit cu Teo Meleşcanu. Adevărul e atât de simplu… Pur şi simplu, mi-a venit ideea să-i trec în revistă pe toţi securiştii care încă ne conduc. Şi n-o să-i omit, indiferent ce mizerii s-ar scrie despre mine, pe cei care azi sunt de partea binelui, a statului de drept şi-a Occidentului!”.

Doi acoperiti cu pedigree: Adamescu si Hrebenciuc

FOTO: Doi acoperiti cu pedigree – Adamescu (stanga) si Hrebenciuc (dreapta)

Cei care ma cunosc stiu ca nu pot fi acuzat ca-i sustin pe securisti, acoperiti sau nu, indiferent ca-i cheama Negritoiu, Isarescu (cel care l-a propus si sustinut continuu pe Negritoiu la ASF) sau Dijmarescu, cu atat mai mult cu cat am scris despre fiecare dintre ei, in premiera, si chiar eu am dezvaluit in presa, sau in volumul despre conturile Securitatii legaturile lor cu fostul DSS. Ba chiar pot afirma ca ASF este un bastion al mafiei cu epoleti si cu radacini in fostul DSS. Capul securistilor din ASF este Dan Radu Rusanu, unul dintre cei mai mari mafioti ai tranzitiei, un multimiliardar parvenit care nu a lucrat niciodata in afara institutiilor de stat.

Salut, asadar, initiativa lui Orcan de a-i readuce pe securisti in atentia opiniei publice, chiar daca are exclusiv efectul unei ciorbe reincalzite, dar nu pot sa fiu de acord cu jocul de culise destul de straveziu, dupa mine, din spatele acestei asa-zise dezvaluiri. Cine citeste, de exemplu, elucubratiile agramate ale lui Stelian Negrea de pe voxpublica.ro intelege imediat ce vreau sa spun.

Iata mai jos, la liniuta, cam cum arata “teoria conspiratiei”, sau campul de batalie pe care au combatut (la vedere – anti-Negritoiu, acoperit – pro-Adamescu) Stelian Negrea (voxpublica si realitatea TV) si Sabin Orcan (B1TV), urmariti pe alocuri de jurnalistul cu privirea limpede, Alexandru Căutiș, toti aparatori nevinovati ai binelui public si privat al securistului ”Griguță” Adamescu.

Am ales doar cateva dintre elementele ce compun imaginea campaniei de presa anti-Negritoiu/pro-Adamescu:

– 22/23 iunie 2015: Ziarul lui Adamescu (Romania libera) indica printr-un material de serviciu (Președintele ASF, Mișu Negriţoiu, afaceri suspecte cu Iranul”) – preluand chipurile o dezvaluire a Realitatea TV – liniile directoare ale campaniei de presa anti-Negritoiu: incalcarea embargoului american impus Iranului, calitatea de fost ofiter acoperit al CIE, sprijin neconditionat din partea Guvernatorului Mugur Isarescu.

– 23 iunie 2015: Sabin Orcan afirma ca Misu Negritoiu a uitat sa consemneze in declaratia de avere ca este administrator la patru firme din Buzau.

– 29 iunie 2015: Stelian Negrea reia pe siteul voxpublica.ro o acuzatie mai veche: în 2008, Misu Negritoiu ar fi accidentat mortal un pensionar, iar cazul a fost musamalizat.

– 3 iulie 2015: Observand ca materialul de serviciu al lui Stelian Negrea nu a avut ecou in online, Cozmin Gusa il rostogoleste pe sticla Realitatea TV

– 8 iulie 2015: Desi cazul e rezolvat si clasat de mult, Stelian Negrea afirma cu subiect si predicat ca Politia a musamalizat accidentul din 2008.-

– 9 iulie 2015: Sabin Orcan si Alexandru Cautis dezbat, la X-Press, imagini cu exact 12 accidentati si tot atatea pancarte din Cluj care cer demisia lui Misu Negritoiu, inamicul lui Adamescu.

cautis orcan manipulare cluj

– 27 iulie 2015: Realitatea TV reia o alta acuzatie mai veche: în 2004, Misu Negritoiu a incalcat embargoul SUA din Iran.

– 27 iulie 2015: B1TV preia de la Realitatea TV si difuzeaza informatia privind incalcarea embargoului SUA de catre Negritoiu.

– 27 iulie 2015: Evenimentul Zilei, ziarul-balama al B1TV, rostogoleste si el ‘dezvaluirea’ de pe Realitatea TV.

– 27 iulie 2015: Sabin Orcan il acuza in direct (X-Press), pe Misu Negritoiu, ca a fost ofiter acoperit al securitatii si ca a incalcat embargoul impus de SUA Iranului.

– 27 iulie 2015: Alexandru Căutiș (Kamikaze) amendeaza si el, tot militareste, tupeul lui Misu Negritoiu de a incalca embargoul in Iran

– 28 iulie 2015: B1TV revine cu acuzatia la adresa lui Negritoiu, referitoare la incalcarea embargoului SUA in Iran.

28 iulie 2015: Evenimentul Zilei, ziarul-balama al B1TV, rostogoleste ‘dezvaluirea’ B1TV

OBS: 28 iulie 2015: Cotidianul simte ceva in neregula cu atacul le Misu Negritoiu (informatiile despre embargou, aruncate pe piata, sunt vechi de 3 ani!)  si lanseaza cateva ipoteze. Cazul insa nu era suficient de copt pentru a gasi explicatia corecta.

– 29 iulie 2015: Sabin Orcan anunta la emisiunea X-Press ca seful ASF, Misu Negritoiu, figureaza pe lista de subiecte care vor fi dezbatute a doua zi in CSAT (!). Informatia s-a dovedit a fi falsa. Dezinformarea a fost insa adevarata si preluata de toti guvizii din presa (DCNews and co).

Orcan si csat– 29 iulie 2015, 23:00: Rares Bogdan dezbate si el la Realitatea TV subiectul reincalzit privind embargoul.

– 31 iulie 2005: B1TV anunta ca, atentie!, sotia unui consilier al lui Misu Negritoiu încasa bani de la ASF deşi nu figura în listele cu declaraţii de avere ale actualilor şi foştilor angajaţi (!)

– 20 august 2015: Sabin Orcan afirmă ca Misu Negritoiu, presedintele ASF, a fost cu certitudine ofiter acoperit al Securitatii (CIE).

– 20 august 2015: Evenimentul Zilei, ziarul-balama al B1TV, rostogoleste ‘dezvaluirea’ lui Orcan.

– 20 august 2015: Disperat, Alexandru Cautiș (Kamikaze) cere convocarea CSAT (!) si oprirea nebunului Negritoiu. Conform lui Cautis, falimentul ASTRA este echivalentul ”privatizarii-jaf” a Petrom. Cautis si-a descoperit, brusc, vocatia de specialist in finante. Jurnalistul cu privire limpede nici macar nu mai ascunde ce-l mana in lupta: soarta ASTRA.

– 21 august 2015: Stelian Negrea afirma, pe surse, ca INAMICUL PUBLIC Misu Negritoiu are grave probleme psihice, a fost internat la Obregia, cu sindrom depresiv si reia, evident, celelalte acuzatii anterioare (mafiot, crima, incalcare embargou, ofiter acoperit DIE etc etc.).

– 25 august 2015: Culmea ironiei, nevasta lui Stelian Negrea anunta vizibil ingrijorata, la Realitatea TV, ca ASTRA ASIGURARI a intrat in faliment. Pe site-ul aceleiasi televiziuni se anunta ca “ASF şi KPMG au îngropat Astra Asigurări în numai un an şi jumătate”

nevasta negrea

– 25 august 2015, orele 15.02: Misu Negritoiu (criminal, incalcator de embargou american, securist acoperit, nebun cu acte etc etc.) anunta ca, GHINION!, ASTRA a intrat in faliment.

negritoiu astra faliment

Concluzia ii apartine lui Sabin Orcan: “mi-e scârbă să-mi văd confrații – cei care nu și-au lepădat încă haina de gazetar pentru a deveni propagandiști cu acte-n regulă – cum se fac de râs în fața publicului pentru câțiva arginți primiți, în loc de leafă, la sfârșitul fiecărei luni!

PS: Update: Oooops!

ASTRA ORCAN1

Dan Badea