Relu Fenechiu, ministrul în funcție al Transporturilor a fost condamnat de către Instanța Supremă (în complet de 3 judecători) la cinci ani închisoare cu executare în ”Afacerea Transformatorul”, fiind acuzat, în principal, de abuz în serviciu în formă calificată. Sentința este cu recurs.
Este primul ministru în funcție acuzat la o pedeapsă privativă de libertate, deși în parlament există o mulțime de infractori cu dosare penale pe rol sau cu pedepse formulate deja de instanțe și aflate în diverse stadii de judecată.
Fenechiu a fost însă pariul lui Victor Ponta cu Justiția, premierul fiind convions că judecătorii nu vor avea curajul să-i condamne protejatul. Mafia reperezentată de Victor Ponta (pentru că, dacă premierul n-ar reprezenta un sistem mafiot nu ar insista pentru promovarea și susținerea unor persoane cu dosare penale pe rol) primește lovituri tot mai dese din partea Justiției, ceea ce înseamnă că în România începe să se facă simțit aerul de libertate insuflat magistraților de către Băsescu.
Trimis în judecată de către procurorii anticorupție pe 12 iunie anul trecut, Fenechiu a fost acuzat, alături de alți inculpați într-o afacere perfectată în urmă cu un deceniu, în urma căreia statul a fost prejudiciat cu peste 7,5 milioane de lei.
Conform Rechizitoriului întocmit de procurorii DNA,
Relu Fenechiu a fost trimis în fața instanței
”sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice şi dare de mită prev. de art.26 C.p. rap. la art.248 C.p. cu aplic. art.41 alin.2 C.p., art.26 C.p. rap. la art.13 2 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.41 alin.2 C.p. şi art.6 din Legea nr.78/2000 rap. la art.255 C.P. cu aplic. art.41 alin.2 C.p., constând în aceea că, în calitatea sa de asociat şi/sau administrator al firmelor SC LA ROCCA SRL, SC FENE GRUP SA, SC TEHNOROM SRL, toate din Iaşi, a sprijinit, în mod repetat, activitatea infracţională a învinuiţilor Turbatu Ion, Marghidan Ion, Andronache Petru, directori în cadrul SC SISEE ELECTRICA MOLDOVA SA, în perioada 2001 – 2005, participând la derularea de proceduri de achiziţie publică cu caracter fictiv, în urma cărora firmele SC LA ROCCA SRL, SC FENE GRUP SA, SC TEHNOROM SRL şi SC EURO PLUS SRL, toate din Iaşi, au fost favorizate, obţinând încheierea tranzacţiilor cu componente ale sistemului energetic ( transformatoare de putere, întrerupătoare, etc. ), în valoare totală de 7.624.301,96 RON.
Totodată, în perioada derulării tranzacţiilor dintre cele 4 firme amintite şi SISEE ELECTRICA MOLDOVA SA, firma SC FENE GRUP SA, avându-l ca asociat şi pe FENECHIU RELU, prin directorul firmei FENE GRUP, numitul S.N.A.O., a început construirea caselor pentru Turbatu Ion – director general al SISEE MOLDOVA, pentru M.T. – director general al SDFEE ELECTRICA MOLDOVA SA şi pentru (…), fiul lui C.T. – director al sucursalei Iaşi, folos material care a fost oferit şi realizat, în considerarea activităţii desfăşurate de aceştia ca directori ai unităţilor cu capital de stat amintite, activitate care a favorizat câştigarea procedurilor de achiziţie publică şi încheierea, de către cele 4 firme afiliate grupului de interese, respectiv TEHNOROM, LA ROCCA, EUROPLUS, FENE GRUP, a numeroase tranzacţii comerciale, în valoare totală de 8.314.715,75 RON ( peste 2.000.000 Euro ) constituită din suma de 7.624,301,96 RON – valoare tranzacţii cu componente pentru sistemul energetic şi 690.413,79 RON – valoare contracte prestă
ri servicii”.
Iată comunicatul DNA din 28 iunie 2012:
28 iunie 2012, Nr. 511/VIII/3
COMUNICAT
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
TURBATU IOAN, director general al Sucursalei de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova în perioada 2002-2004, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată(24 acte materiale);
MĂRGHIDAN ION, director general al Sucursalei de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova în perioada 2004-2005, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată (15 acte materiale) şi abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată (7 acte materiale)
ANDRONACHE PETRU, director comercial al Sucursalei de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova în perioada 2002-2005, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu în formă calificată continuată (39 acte materiale) şi abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată (7 acte materiale)
FENECHIU RELU, acţionar şi/sau administrator la firmele SC FENE GRUP SA, SC LA ROCCA SRL Iaşi, SC TEHNOROM SRL Iaşi, la data comiterii faptelor, în prezent deputat în Parlamentul României, FENECHIU LUCIAN, acţionar şi/sau administrator la firmele SC FENE GRUP SA, SC LA ROCCA SRL Iaşi, SC TEHNOROM SRL Iaşi şi DAMIAN MIHAI BOGDAN, asociat unic şi administrator la SC EUROPLUS SRL Iaşi şi acţionar al SC FENE GRUP SA, la data comiterii faptelor,
în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată (39 acte materiale) şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, în formă continuată (7 acte materiale)
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada de referinţă, respectiv 2002-2005, Sucursala de Întreţinere si Servicii Energetice Electrice Moldova era abilitată legal să facă achiziţii publice pentru echipamente ( produse integrale sau piese de schimb) pentru asigura întreţinerea reţelelor fostei Filiala de Distribuţie si Furnizare a Energiei Electrice ELECTRICA MOLDOVA .
Pe lângă achiziţiile normale de echipamente şi piese de schimb, în perioada 2002-2005, SISEE Moldova a realizat şi achiziţii de la un grup de patru firme – SC LA ROCCA SRL, SC TEHNOROM SRL, SC FENE GRUP SA şi SC EURO PLUS SRL – fără să respecte prevederile legislaţiei cu privire la achiziţiile publice, în condiţii de favorizare a acestor firme de la care s-au cumpărat, la preţuri de produse noi, transformatoare şi întreruptoare uzate şi vechi, fabricate în anii 1970 – 1980.
Mai mult, 99,98 % din produsele respective au rămas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind în final, achiziţii de produse vechi, folosite, fără justificare economică, inutile şi cauzatoare de prejudicii bugetului societăţii, făcute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau.
Concret, în perioada 2002-2005, în calitatea lor de directori generali ai SISEE MOLDOVA SA – Bacău, respectiv de director comercial, inculpaţii Turbatu Ioan, Mărghidan Ion şi Andronache Petru şi-au îndeplinit, cu ştiinţă, în mod defectuos atribuţiile de serviciu cu privire la efectuarea unor tranzacţii cu componente ale sistemului energetic (transformatoare de putere, întrerupătoare, etc.), cu firmele SC LA ROCCA SRL, SC FENE GRUP SA, SC EURO PLUS SRL, SC TEHNOROM SRL, toate din Iaşi, avându-i ca asociaţi/ acţionari sau administratori pe inculpaţii Fenechiu Relu, Fenechiu Lucian şi Damian Mihai Bogdan. Astfel, în urma desfăşurării unor proceduri de achiziţie publică, cu caracter fictiv, cu complicitatea inculpaţilor Fenechiu Relu, Fenechiu Lucian şi Damian Mihai Bogdan, a fost acceptată livrarea de produse pentru sistemul energetic necorespunzătoare calitativ, fiind vechi, uzate, de provenienţă incertă, iar preţul de achiziţie era aproximativ similar cu cel al unui produs nou.
Prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu respectiv realizarea de tranzacţii fără proceduri de achiziţie publică sau prin „trucarea” unor proceduri de achiziţie publică, intervenţii pentru a plăti cu prioritate firmele din grupul „FENE”, acceptarea livrării de produse vechi, uzate, ce au rămas pe stoc, achiziţiile fiind făcute fără nicio justificare economică, inutile, cei trei foşti directori ai SISEE MOLDOVA au favorizat firmele menţionate. Prin livrarea de produse necorespunzătoare, cele patru firme au obţinut un avantaj patrimonial echivalent cu sumele de bani încasate în urma acestor operaţiuni comerciale,
Astfel, SISEE MOLDOVA a plătit pentru echipamentele cumpărate 6.406.976 lei fără TVA, din care au fost folosite efectiv doar câteva, în valoare de 79.586 lei (0.02%), restul de componente pentru sistemul energetic au rămas în stoc şi reprezintă achiziţii nejustificate în valoare de 6.327.390 lei fără TVA.
Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total este de 7.529.594,1 lei (6.327.390 lei la care se adaugă TVA) şi reprezintă valoarea echipamentelor necorespunzătoare achiziţionate, aflate, în proporţie de 99 %, şi acum pe stoc. Prejudiciul este rezultatul a 46 acte materiale, derulate în perioada 2002 – 2005, fiecare act material însemnând o achiziţie publică efectuată de SISEE MOLDOVA de la firmele SC LA ROCCA SRL, SC FENE GRUP SA, SC EURO PLUS SRL, SC TEHNOROM SRL.
SC Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice „Electrica Serv” SA – SISE ELECTRICA MOLDOVA, s-a constituit parte civilă în prezenta cauză pentru suma reprezentând valoarea prejudiciului.
În vederea reparării pagubei cauzate, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând celor şase inculpaţi.
Având în vedere calitatea de deputat a unuia dintre inculpaţi, Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Alături de fenechiu au mai fost condamnați și ceilalți inculpați trimiși în judecată.
Conform ziare.com, ”la cinci ani de inchisoare au fost condamnati fratele ministrului Transporturilor, Lucian Fenechiu, si Mihai Bogdan Damian.
Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova in perioada 2002 – 2004, si Ion Marghidan, director general al SISEE Moldova in perioada 2004 – 2005, au fost condamnati la cate sase ani de inchisoare cu executare, pentru abuz in serviciu in forma calificata si continuata. Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova in perioada 2002 – 2005, a primit o pedeapsa de sapte ani de inchisoare cu executare, pentru abuz in serviciu in forma calificata si continuata.
Instanta a mai dispus ca cei sase inculpati sa plateasca, in solidar, 6.327.390 lei, reprezentand daune materiale.
Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie cerusera pedeapsa maxima pentru acesta si ceilalti inculpati – 15 ani de inchisoare cu executare. (…)
Premierul Victor Ponta si-a exprimat, vineri dimineata, speranta ca Fenechiu va fi achitat. „O sa vorbesc cu dansul, sper sa fie achitat”, a spus Ponta, excluzand totodata varianta de a-si asuma interimatul de la Transporturi in cazul in care instanta il va condamna pe liberal.
Fenechiu: Daca pierd procesul, tot nu ma consider vinovat. Nu ies din viata publica – a declarat posibilul infractor. Așadar, dacă Înalta Curte îl declară vinovat el este nevinovat!
Un tupeu mai mare decât acesta nu există. Este tupeul mafiotului român care face parte dintr-un SISTEM CE TREBUIE DESTRUCTURAT, un SISTEM care, după opinia mea, atentează la Securitatea națională a României. Este dușmanul numărul 1 al Democrației și al instaurării în țara asta a unui nou sistem bazat pe respectarea legii și a valorilor reale. Orice român adevărat trebuie să lupte împotriva SISTEMULUI MAFIOT reprezentat de Relu Fenechiu și alții asemenea lui!
Dan Badea