Cea mai importantă firmă acoperită a fostului DSS, inclusă în organigrama serviciului de informații externe de atunci (CIE), încadrată exclusiv cu ofițeri și subofițeri din cadrul Securității a fost ICE DUNĂREA, societate care avea să contribuie la plata datoriei externe a României cu aproximativ 4 miliarde de dolari.
Cea mai importantă firmă așa-zis ”străină” cu care a colaborat ICE Dunărea a fost CRESCENT – societate condusă exclusiv de Dan Voiculescu.
Spun ”firmă așa-zis ”străină””deoarece a fost înregistrată în străinătate, dar a fost predată apoi prin testament, după uciderea așa-zisului patron, lui Dan Voiculescu cu condiția s-o stăpânească pe întreaga durată a vieții sale, iar faptul că a fost condusă exclusiv de Dan Voiculescu, el având puterea totală de decizie în toate afacerile firmei ,este deja demonstrat și recunoscut chiar de către Fouad Sanbar (așa-zisul patron, sau patronul de fațadă al Crescent).
Mentionez că Dan Voiculescu este singurul motiv pentru care mă mai preocupă, astăzi, ICE Dunărea sau orice altceva legat de conturile fostei securități. Aceasta deoarece acest individ este, după opinia mea, cel mai mare rău care s-a abătut asupra României postdecembriste, iar trecutul lui tenebros trebuie privit cu multa atenție.
El a transformat presa română în cel mai eficient instrument de manipulare împotriva intereselor naționale și a ridicat dezinformarea la nivel de artă, o artă la care nici Stalin n-a putut visa, și tot el a transformat Parlamentul României într-o instituție populată cu cei mai corupți dintre români. A condus și conduce, cred eu, SISTEMUL care se opune democratizării și modernizării României.
Așadar, voi reaminti ori de câte ori va fi nevoie că imperiul lui Dan Voiculescu s-a creat exact pe această relație dintre ICE Dunărea și Crescent, adică pe relația de afaceri cu Securitatea. Deși oficial, în dosarele securitații interne, el apare că ar fi fost doar un turnător ordinar, nu se știe cum figurează el în dosarele securității externe (CIE_SIE). Până a ajunge însă la episodul Crescent (despre care am mai scris anterior), să vedem cu ce se ocupa ICE Dunărea.
Reiau așadar un articol mai vechi de al meu, pe care îl completez cu documente inedite, parte dintre ele aparute in cartea mea, AVEREA PRESEDINTELUI.
Iată, mai jos textul apărut în 1998, documentele atasate fiind insa inedite, prezentate aici in exclusivitate:
I. C. E. DUNAREA
”ICE Dunarea a fost o intreprindere de comert exterior a Securitatii, infiintata in octombrie 1982 (prin Decretul C.S nr.382/ 15.10.1982) si lichidata in apr. 1990 (prin H.G. nr.435/ 25.04.1990).
A facut parte din UM 0544-C.I.E (Centrul de Informatii Externe) si era identificata prin codul UM 0107.
A fost condusa, in ordine, de gen. mr. Aristotel Stamatoiu, gen.lt. Epifanie Amohnoaie, col. Gheorghe Badita și col. Constantin Gavril. In 1989 avea 137 de angajati dintre care 115 ofiteri.
A avut 6 servicii operative, un serviciu de navlosire si un compartiment special pentru vanzari armament. A efectuat activitati de import-export atat in nume propriu, cat si in colaborare cu celelalte ICE-uri. Colaborarea a fost, evident, impusa. A facut diverse intermedieri pe baza de comision si actiuni valutare speciale.
Oficial, se stiu foarte putine despre dimensiunea reala a implicarii acestei unitati a Securitatii in operatiunile valutar-financiare dirijate de Ceausescu si colaboratorii lui. Intreprinderea a fost lichidata cu o graba suspecta de guvernul Roman.
DUNAREA a fost mai intai trecuta in subordinea Ministerului Apararii Nationale. Pe 26 decembrie 1989, in urma decretului nr.4 semnat de Ion Iliescu, DSS si „toate unitatile din subordine” treceau la MApN. Fiind o unitate (0107) aflata in schema CIE (0544) din DSS, ICE Dunarea era „inghitita” provizoriu de ICE Romtehnica. Daca presa nu dezvaluia atunci aspecte controversate din activitatea Dunarii, suntem convinsi ca nici n-ar fi fost nevoie sa fie lichidata, pentru ca nu asta era intentia noilor stapani.
In perioada ianuarie – martie 1990, o echipa de control compusa din specialisti ai MCE, MF, MApN si BRCE a verificat intreaga activitate a ICE Dunarea.
Pe 25 aprilie 1990, ICE Dunarea a intrat oficial in lichidare „in scopul evitarii unor paralelisme in activitatea intreprinderilor de comert exterior” (HG nr.435). Comisia de lichidare avea sa constate ca Dunarea fusese o intreprindere extrem de eficienta, ca aici toate a operatiunile s-au incadrat in indicatorii de preturi si eficienta economica planificati sau aprobati.”
Oficial, pentru perioada 1982-1989, s-au constatat urmatoarele:
a. Volumul contractelor de export derulate in nume propriu sau in colaborare, inclusiv operatiuni de barter, compensatie si contrapartida, a fost de 4, 59 miliarde dolari;
b. S-au incasat 4,36 miliarde dolari cash din exporturi (inclusiv operatiuni de barter, contrapartida, compensatie)
c. Disponibilitatile in valuta constituite au fost contabilizate numai in conturi deschise la BRCE, ICE Dunarea neavand conturi la banci straine.
Intrebarile ulterioare asupra Dunarii au ramas insa fara raspuns. Fusese o firma a Securitatii iar documentele verificate nu spuneau, in realitate, decit ce scria pe ele. Cine garanta ca n-a existat o dubla contabilizare a lor? Nu era dubla si subordonarea Dunarii? (MCE si MI)
Afaceri cu diamante
Prezentam un exemplu concret care justifica indoiala noastra. E vorba de un aspect referitor la exportul de diamante artificiale al ICE Dunarea. Un referat intocmit la inceputul lui 1990, semnat de doi specialisti si dosit dupa cum cereau vremurile.
„In luna ianuarie 1990, ICE Mefin a preluat de la ICE Dunarea activitatea referitoare la importul si exportul de diamante. In perioada discutiilor ce au precedat preluarea activitatii, ICE Mefin a fost contactata de firma A.D.C.(Anglia), partener de afaceri prioritar pe aceasta relatie. Firma a pretins livrarea deindata a diamantelor artificiale ce au constituit obiectul unuoi contract incheiat cu ICE Dunarea.
ICE Mefin a luat legatura cu Uzina de diamante artificiale Dacia ( ce a functionat in directa subordunare a DSS, iar in prezent este subordonata, potrivit afirmatiiloer conducerii Mefin, Comandamentului pompierilor militari), rezultind ca este executata deja comanda firmei ADC. In aceste conditii s-a dispus livrarea diamantelor, iar firma ADC a platit suma de 20 mii $ SUA.
Pentru a verifica realitatea platii, un lucrator din cadrul ICE Mefin s-a deplasat la ICE Dunarea constatind ca in contractul ce i-a fost prezentat la aceasta din urma unitate, pretul prevazut era de 26 mii $ SUA. Revenind la sediul ICE Mefin, in timpul discutiilor purtate cu conducerea acesteia, au fost chemati prin telex de firma ADC si li s-a comunicat ca din greseala nu s-a trimis suma de 26 mii $, ci doar 20 mii $ SUA.
Coroborind aceasta situatie cu imprejurarea ca, cu ocazia unei recente vizite la Bucuresti (dupa Revolutie), dl. Jak Luntzer, patronul firmei ADC, a prezentat un inscris (o fotocopie) emanat de la Directia Europa Occidentala (director Pirvutoiu), din care rezulta ca MCECEI a aprobat ca ICE Dunarea sa scindeze sumele obtinute din exporturi in doua categorii cu doua destinatii diferite, deci din coroborarea acestor doua elemente se poate trage concluzia ca ICE Dunarera incheia fie doua contracte, unul in care se trecea pretul real si se incheia in strainatate, si un al doilea in care se trecea un pret mai mic si care era inregistrat in tara, fie, situatie mai greu de admis, ca sumele obtinute din derularea contractului incheiat cu partenerul strain au luat calea a doua conturi diferite.
Intrucit dl. Luntzer si-a anuntat vizita la ICE Mefin, s- a solicitat conducerii sa abordeze in cadrul discutiilor si aceasta chestiune.
Apare ca necesara si verificarea inscrisului la MCECEI, Directia Europa Occidentala, in care scop se va lua legatura cu actualul director Manolache.”
Expertii straini care au cautat fondurile deturnate de Ceausescu & Co au avut informatii ca ICE Dunarea „a fost folosita pentru deturnare de fonduri din Romania”. In Planul „R” ei au inscris atit rezultatul documentarii la care avusesera acces pana atunci (mai 1990) cit si anumite ipoteze de lucru. Iata rezultatele lor la acea data:
„Conturile „Dunarii” de la BRCE, potrivit Serviciilor Secrete (?):
47.21.015.300-9 – $ US (Cont aparut deja in presa – R.L/6.08.’94, n.n.)
47.21.427.300-2 -DM
47.21.437.301-6 – DM
49.11.046.300-7 – $
48.69.715.300-9 – $ US
In aceste conturi au fost inregistrate, se pare, un mare numar de plati facute de companii de transport maritim catre autoritati portuare din Constanta sau de aiurea. Exista suspiciunea ca platile ascundeau cu totul altceva.
Un cont mai aparte era 48.69.715.314-0 – silingi austrieci. Acest cont ascunde numeroase tranzactii cu Dunarea si Dobias in Austria. Banca prin care intrau majoritatea sumelor in acest cont era Donau Bank. O parte din aceste plati au fost achitate pe loc in silingi austrieci sau marci germane lui Nathan Skalet (cetatean austriac, Pasaport nr. Pp 416431). Tranzactiile au fost aprobate de David Vasile, director adjunct. Potrivit lui Constantin Istrate, Skalet vorbeste doar romana si rusa.
Rodica Vlaicu de la BRCE (Serviciul Special 46) a fost foarte suparata pentru ca unul dintre membrii comisiei (CS) a intrat in posesia acestor conturi. Ea a explicat ca sumele din acest cont au rezultat din vanzari catre Uniunea Sovietica de bunuri care au fost reetichetate. Ideea a fost ca sovieticii sa fie obligati sa plateasca bunurile nu in ruble, ci in valuta forte. Din exporturile facute de Dunarea in 1984 au rezultat 754 milioane $.
Documentele justificative au fost vazute de un membru al echipei canadiene (C.S.), dar nu i s-a permis sa le copieze.
Pe 28 aprilie 1990, actele de la BRCE, legate de Dunarea, erau in asa fel amestecate incit nu puteau fi extrase prea repede a afirmat C.I.
O prima concluzie era ca tranzactiile au fost mixate cu tot felul de alte afaceri ale bancii. Totusi, afirmatiile de mai sus nu se potrivesc cu rapoartele despre Dunarea puse deja la dispozitia comisiei.
Documentatia de la BRCE, desi fusese promisa, nu a ajuns la comisie.
Contul OBORE
In iulie 1990, de exemplu, soldul la zi al unui cont deschis cu 5 ani in urma era de 1.334 588, 14 dolari SUA. Numarul contului era 47.11.940.350-8 iar ca titular era trecut numele OBORE. Contul fusese descoperit in primele luni ale lui 1990 de catre expertii canadieni si inscris la capitolul „comisioane secrete”. Lipsa datelor de la BRCE i-a impiedicat sa mearga insa mai departe pe aceasta pista, numita de ei „QUINSHUN”. Informatiile adunate se refereau la deturnarea a 108 000 dolari, in urma unui export de transformatoare in Turcia facut prin Electroimportexport (EIE). „Contractul a fost de peste 20 milioane dolari, iar agentul turc Mustafa ONGUN (de la „Indel”) a primit un comision in functie de vanzari. La finalizarea contractului, EIE se pare ca datora lui M. Ongun 108 000 dolari. Banii ar fi fost deturnati intr-un anumit cont de la BRCE (47.11.940.350-8) apartinand, se pare, ICE Dunarea. Persoanele care pot da relatii sunt: M. Ongun, Rodica V. (BRCE) si Aristide BUTUNOIU (cel care l-a inlocuit, se pare, pe Ongun). Din investigatii s-a aflat ca au existat agenti care plateau comision la Dunarea, comision numit de Suzanne Wolfe bacsis pe invers”.
De-abia in 1991, Mugur Isarescu, presedinte al comisiei guvernamentale cerea blocarea acestui cont. Din adresa lui Isarescu am aflat ca firma care deschise contul in cauza fusese inchisa in… 1988. Iata continutul acelei adrese catre BRCE, semnate de Mugur Isarescu: „In vederea clarificarii provenientei unor sume realizate de reprezentanta firmei „QUINSHUN ENTERPRISES LIMITED” deschisa la Bucuresti in perioada 1981-1988, rugam sa blocati temporar contul 47.11.940.350-8, in care se pastreaza disponibilul ramas dupa incetarea activitatii acesteia”( Adresa Nr. 2001/19.02.1991).
Desi ICE Dunarea fusese de mult lichidata, iar oficial aconturile in valuta de la BRCE fusesera inchise cu sold zero inca din mai 1990″, exista, iata, cel putin un cont dosit, de prasila .
Epilog
Chiar daca, oficial, problema „Dunarea” a fost inchisa, ea nu este nici pe departe clarificata. Guvernele care au „acoperit”-o, lipsite de orice raspundere, vor trebui sa dea totusi niste explicatii, daca i se va nazari vreodata unei autoritati, interesate in aflarea adevarului, sa le ceara. La doi ani dupa lichidarea Dunarii, de exemplu, Comisia Isarescu avea mari greutati in priceperea unor socoteli oficiale care spuneau ca in contul ICE Dunarea se mai gasisera, la 22 dec. 1989, 1,2 milioane de dolari.
Tot neclara parea si afirmatia din raportul de lichidare al ICE Dunarea care spune ca in urma controlului „nu a reiesit ca din acestea (cele 4,59 miliarde dolari rezultate din exporturi- nn) ar fi fost transferate sume in valuta in exterior, in eventuale conturi ale dictatorului„. Prin urmare, „se impune a se analiza – spune raportul comisiei Isarescu – destinatia unor sume de milioane cedate la balanta de plati pe baza unor decrete speciale, in care se mentiona ca preluarea se face fara restituirea valutei sau a echivalentului in lei„. De regula, au observat specialistii lui Isarescu, preluarea la balanta de plati a unor astfel de sume in valuta, de la unitatile exceptate se facea cu titlu de imprumut, sau cu plata echivalentului in lei.
N-a fost explicat pana azi ce rost avea cedarea unor sume deloc neglijabile in CONT SPECIAL PREZIDENTIAL de la BRCE, si nici ce destinatie s-a dat acestor depozite. In 1986, de exemplu, ICE Dunarea a cedat suma de 45 milioane dolari in „contul special prezidential” de la BRCE, in baza unui „decret fara rambursare”( 234/25.12.86).
Dan BADEA,
Material apărut, partial, în cotidianul Evenimentul Zilei din 29 Mai 1998, pag.18 (Facsimilele sunt inedite)