Premierul Ponta – fals în declarația de interese

Categorie: mafie romaneasca

Premierul Victor Ponta este membru dar și trezorier al unei asociații finanțate câțiva ani de la bugetul de stat și al cărei președinte onorific este Adrian Năstase, Asociația „Casa N.A.T.O“.

ponta intereseDeși este o informație publică, prezentă de multă vreme în Registrul Național al asociațiilor, fundațiilor și federațiilor de pe site-ul Ministerului Justiției și accesibilă, deci, oricui, ea lipsește complet din declarația de interese a premierului Ponta. Conform legii 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, Victor Ponta era obligat să consemneze în declarația de interese depusă la guvern nu numai calitatea de membru al acestei asociații (art.111, alin 2, pct. a) ci și funcția deținută (art.111, alin 2, pct b). De asemenea, în funcție de relațiile pe care le-a avut, de când este premier, cu această asociație, s-ar putea pune și problema unui posibil conflict de interese. În măsura în care informațiile de pe site-ul Ministerului Justiției sunt adevărate, ele fiind actualizate ultima dată pe 13 septembrie 2012, deci în urmă cu aproape o săptămână de zile, avem de-a face cu un nou fals în declarații din partea lui Victor Ponta, după celebrul „masterat” de carton de la Universitatea din Catania. Dacă în cazul falsificării CV-ului răspunderea era una mai degrabă morală, de această dată ea este penală, infracțiunea de fals în declarații fiind prevăzută și pedepsită de art.292 CP, cu până la doi de închisoare sau amendă. Având în vedere că prezența sa în conducerea Asociației Casa NATO, omisă din declarația de interese, apare pe site-ul ministerului condus de Mona Pivniceru, care n-are niciun interes să-l compromită, Victor Ponta nu mai poate da acum vina, pentru această dezvăluire, pe adversarii politici, pe Viviane Reding sau pe Barroso.

Documentul compromițător (vezi facsimil 1)

ponta casa nato1ponta casa nato2

se află pe site-ul Justiției pe care Ponta tot încearcă de luni de zile să pună șaua.

Conform acestuia, Asociația Casa NATO, înregistrată la instanță pe 8 mai 2002 (culmea!, chiar de ziua PCR, partidul lui Iliescu) îi are ca fondatori, printre alții, pe câțiva dintre actualii sau foștii liderii de frunte ai PSD, cum sunt Mircea Geoană, Șerban Mihăilescu, Adrian Năstase, Gabriel Oprea, George Maior, Ioan Mircea Pascu dar și simpatizanți precum Cristian Pârvulescu și consortul Radu Duda. Consiliul director al asociației este compus însă din Adrian Năstase (președinte de onoare), Alexandru Șerban (președinte executiv), Mircea Geoană și Ioan M. Pascu (vicepreședinți), Gabriel Oprea (director coordonator), Victor Ponta (trezorier) și din membrii Cristian Pârvulescu, Claudiu Seucan, Radu Filip, Radu Hohenzollern Veringen ( Duda) și Sorin Encuțescu. Scopul asociației, consemnat în documentul de pe site-ul de la Justiție este ”de a promova România, principiile valorile și activitățile desfășurate de Alianța Tratatului de Nord (NATO) și de a activa ca punct de convergență a informării și acțiunilor care se desfășoară în vederea susținerii obiectivului strategic al României de aderare la NATO”. Având în vedere utilitatea acestui ONG este greu de înțeles de ce Victor Ponta a ascuns funcția deținută de el în cadrul Asociației și este de presupus că asta nu are nicio legătură cu faptul că sediul ei este chiar fosta reședință a lui Nicolae Ceaușescu din Primăverii 50, sau că în primii ani de activitate a fost finanțată cu zeci de miliarde de lei chiar de către cel care era președintele său de onoare și, deloc întâmplător, chiar premierul de atunci al României, Adrian Năstase. De altfel, prezența lui Victor Ponta (fost șef al Corpului de control al lui Adrian Năstase) în board-ul asociației, ca trezorier, la fel ca și prezența lui Alexandru Șerban (fost consilier al lui Adrian Năstase), ca director executiv, era o asigurare pentru Năstase că ong-ul își îndeplinește exact rolul pe care i l-a dat. Este motivul pentru care el a finanțat-o, în mai multe rânduri, cu sume ce totalizează aproximativ 30 miliarde lei vechi. Astfel, trezorierul Victor Ponta a fost bucuros să primească de la guvernul condus de mentorul său Năstase, premierul de atunci al României, în septembrie 2002, aproximativ 3 miliarde lei, pînă la sfârșitul anului suma completându-se cu alte 9 miliarde. În ianuarie 2004, spre exemplu, printr-o hotărâre de guvern asociația a fost finanțată ”din bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2004” cu 9,5 miliarde lei. În plus, s-a prevăzut în acea Hotărâre (nr. 2/08.01.2004) dotările necesare desfășurării activității asociației au fost puse la dispoziție, ”cu titlu gratuit”, de Regia Autonomă ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (vezi facsimil).

ponta casa nato3

Hotărârea a fost semnată de primul ministru Adrian Năstase, președinte de onoare al asociației. Ulterior, pe 14 decembrie 2004, înainte de a intra în opoziție și, deci, în istorie, guvernul Năstase a mai repartizat asociației sale alte 9,5 miliarde lei. Nu se știe traseul ulterior al banilor intrați în această asociație, trezorierul Victor Ponta reconsemnând în niciuna dintre declarațiile sale de interese ulterioare, la care am avut acces, legătura sa cu această asociație. În ultima lui declarație de interese, depusă ca premier, Victor Ponta a consemnat prezența sa, ca membru fondator, în cinci asociații: Asociația pentru Promovarea Tinerilor, APPSDTR, Asociația ”Pro Baschet Energia Rovinari”, Asociația de Drept Internațional și Relații Internaționale (ADIRI) și Lex Euro Partners. Nimic despre Casa NATO (facsimil 2).

ponta declaratie interese

Având în vedere că a fost procuror înainte de a deveni discipolul și urmașul lui Adrian Năstase, ar fi semnat procurorul Ponta ordonanța de începere a urmării penale pentru premierul-trezorier de mai târziu, acuzat – în condițiile arătate – de fals în declarații?

Dan Badea