Ponta cunoștea cu o zi înainte conținutul adresei falsificate a CCR

Categorie: coruptie politicamafie romaneascaSecuritate nationala

Hotărârea Curții Constituționale a României, referitoare la organizarea și desfășurarea referendumului și la confirmarea rezultatelor acestuia, a fost grosolan falsificată într-o adresă oficială trimisă Guvernului la o zi după ce a fost pronunțată. Mai mult, premierul Victor Ponta cunoștea cu o zi înainte conținutul adresei falsificate și care servea de minune intereselor USL. Cazul este de o gravitate fără precedent, miza fiind cea mai înaltă demnitate în stat, funcția de președinte al României.
Pe 2 august, Plenul Curții Constituționale s-a întrunit pentru a decide asupra rezultatului referendumului  din 29 iulie pentru demiterea președintelui suspendat. Hotărârea Curții a fost publicată în aceeași zi pe site-ul instituției, printr-un comunicat de presă. Conform acestui prim document, Curtea a decis să amâne până, pentru data de 12 septembrie, pronunțarea unei hotărâri cu privire la validarea referendumului și să solicite guvernului ca pâna la data de 31 august 2012, să-i transmită listele electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012. ccr ponta 1

În ceea ce priveşte prima cauză – verificarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, şi pentru confirmarea rezultatelor referendumului – n.red, în urma deliberărilor, Curtea Constituţională a decis amânarea pronunţării unei hotărâri cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, şi pentru confirmarea rezultatelor referendumului, pentru data de 12 septembrie 2012. Având în vedere datele contradictorii care au fost transmise Curţii Constituţionale în legătură cu numărul persoanelor aflate pe listele electorale permanente de către autorităţile publice implicate, Curtea Constituţională a solicitat Guvernului României ca, pâna la data de 31 august 2012, să transmită listele electorale permanente actualizate în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012” – se afirmă în comunicatul CCR. În paralel însă, printr-o adresă semnată de președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a fost transmisă către Guvern o solicitare total diferită de cea hotărâtă de plenul CCR. Concret, Guvernului i s-a solicitat dispunerea de măsuri pentru actualizarea listelor electorale permanente la data de 29 iulie 2012  și transmiterea lor către CCR, și nu ceea ce hotărâse de fapt Curtea, anume transmiterea listelor actualizate deja.

În temeiul art.46 și art.76 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Plenul Curții Constituționale, în ședința din 2 august, a hotărât să solicite Guvernului să dispună măsurile necesare pentru actualizarea listelor electorale permanente la data de 29 iulie 2012 și să transmită Curții Constituționale numărul persoanelor ȋnscrise ȋn listele electorale permanente, pentru a putea stabili dacă referendumul naţional pentru demiterea Preşedintelui României din 29 iulie 2012 este valabil ȋn conformitate cu dispoziţiile art. 5 (alin. 2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Vă rugăm să transmiteţi datele solicitate până la data de 31 august 2012. Vă asigurăm de deplina noastră consideraţie”. – se afirmă în adresa transmisă Guvernului pe 3 august 2012, sub semnătura președintelui Augustin Zegrean.

Așadar, în loc de transmitere de liste actualizate s-a solicitat actualizarea de liste, adică exact ceea ce au cerut public liderii USL imediat după anunțarea prezenței la vot și a nerealizării cvorumului necesar validării referendumului. Deloc întâmplător, adresa trimisă Guvernului sub semnătura lui Augustin Zegrean vine în sprijinul teoriei USL a ”românilor vii” (Antonescu) sau ”românilor reali” (Iliescu) care s-au prezentat la referendum, adeversarii președintelui suspendat încercând să demonstreze astfel, prin actualizarea sau filtrarea listelor electorale permanente că prezența la referendum a fost mai nmică decât cea declarată oficial și că, astfel, cvorumul de participare ar fi fost atins.
Stupefiantă este însă declarația președintelui CCR, Augustin Zegrean, făcută pentru cotidianul România Liberă, în care a negat faptul că ar fi solicitat Guvernului actualizarea listelor electorale permanente folosite la referendumul din 29 iulie. ”Contactat telefonic de RL, presedintele Curţii, Augustin Zegrean, a negat că ar fi cerut Guvernului actualizarea acum, după referendum, a listelor folosite la referendumul din 29 iulie. Domnia sa ne-a spus că a solicitat din nou de la Guvern listele ȋn baza cărora s-a votat deja la referendum deoarece instituţii diferite ale statului au transmis date contradictorii, care nu puteau fi folosite pentru a se putea da un verdict corect” – scrie România Liberă.
În aceste condiții, mini-recensământul anunțat de ministrul de Interne Ioan Rus, pentru actualizarea listelor electorale, este o încercare a USL de a micșora oficial (forțând, printr-un fals, hotărârea CCR) cifra stabilită inițial ca prag al cvorumului de participare la referendum. Dacă președintele Augustin Zegrean susține că Guvernului i s-a transmis prezentarea listelor actualizate și nu actualizarea listelor, atunci cine a falsificat adresa CCR către Guvern din data de 3 august? Sau, altfel spus, cine i-a pus în față lui Augustin Zegrean, la semnat, adresa falsificată? Rămâne de văzut. Deocamdată mai semanalăm un aspect extrem de grav, care are legătură cu falsificarea adresei CCR către Guvern și transmiterea astfel a unei alte solicitări decât cea decisă de Plenul Curții Constituționale.

Premierul Victor Ponta știa cu o zi înainte ce va conține adresa falsificată semnată de Augustin Zegrean și care urma să-i fie transmisă oficial pe 3 august. Aceasta deoarece el a declarat public, în după amiaza lui 2 august, că va avea discuții, la Guvern, cu toate instituțiile responsabile în actualizarea listelor electorale. ”Guvernul anunţă că se va reuni vineri pentru a lua măsurile executive necesare pentru aplicarea solicitărilor formulate din partea Curţii Constituţionale, la ora 12 urmând să aibă loc, la Guvern, discuţii cu toate instituţiile responsabile în actualizarea listelor electorale” – a declarat Victor Ponta pe 2 august, printr-un comunicat postat pe site-ul Guvernului.
Surse oficiale au declarat anterior că premierul Victor Ponta va avea, vineri, la ora 12.00, o videoconferinţă cu prefecţii, pentru a discuta inclusiv despre actualizarea listelor electorale – transmitea Mediafax. Așadar, nu era vorba despre liste actualizate, așa cum prevedea hotărârea CCR, postată pe situl instituției, ci de actualizarea listelor, așa cum prevedea adresa care, la acea dată (2 august) nu fusese încă redactată. Ponta știa deci, dinainte, ceea ce avea să-i fie dat la semnat lui Augustin Zegrean, pe 3 august. În aceste condiții, el ar trebui să știe și cine a falsificat adresa semnată de președintele CCR.

De unde știa Ponta rămâne să afle Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pe care-l sesizăm, oficial, pe această cale, pentru clarificarea condițiilor în care s-a produs transmiterea eronată, la Guvern, a hotărârii CCR din 2 august.

Dan Badea