Geoană și Sebastian Ghiță, tovarăși de dosar penal la DNA

Categorie: coruptie politicamafie romaneasca

Mircea Geoană este cercetat într-un dosar penal instrumentat de procurorii secției a II-a a DNA, ce vizează fapte de corupție în legătură cu traficarea de funcții la vîrful unor ministere și finanțarea campaniilor electorale din 2008 și 2009. În același dosar mai sunt cercetați, printre alții, conform unor surse judiciare,  Ionuț Costea – cumnatul lui Geoană și președintele Eximbank, Sebastian Ghiță – patronul grupului de firme Asesoft, Bunea Stancu – președintele PSD și al Consiliului Județean Brăila, un misterios domn Dorin, a cărui identitate reală nu ne-a fost deocamdată dezvăluită. geoana ghita

Mai sunt vizați, în plus, deputații PSD Nicolae Bănicioiu, Cristian Rizea și Viorel Hrebenciuc, precum și Margareta Costea, soacra bogată a lui Geoană, care, potrivit surselor nostre va vizita și ea, săptămâna viitoare, sediul DNA cu ocazia „porților deschise“ de acest dosar. Președintele Senatului, Mircea Geoană, a fost invitat ieri pentru a doua oară la sediul DNA, iar la ieșire a declarat, vizibil preocupat, că a dat o declarație de martor „de cinci minute“, reușind să răspundă rapid la întrebările „simple“ ale pro­curorilor. El a refuzat să facă precizări cu privire la conținutul dosarului în care a fost chemat să dea cu subsemnatul, spunând doar că nu are legătură cu colegul său, Cătălin Voicu, sau cu cumnatul său, Ionuț Costea.

Este vorba despre un alt dosar, a mai spus fostul candidat al lui Vîntu și al lui Dan Voiculescu la președinția României. Ultima informație strecurată presei de către Geoană a fost cea referitoare la calitatea în care a fost audiat, ieri, adică aceea de martor. Cei obișnuiți însă cu astfel de vizite la DNA știu că ele nu pot dura „cinci minute“, mai ales dacă ești chemat ca martor.

Prin urmare, Geoană a ascuns ceva jurnaliștilor care l-au chestionat la ieșirea din sediul DNA, iar asta are legătură cu faptul că președintele Senatului n-a fost însoțit de un avocat la întâlnirea cu procurorii anticorupție. Astfel, conform surselor noastre, explicația timpului extrem de scurt petrecut de el la DNA este destul de simplă: fusese chemat pentru a i se prezenta învinuirile care i se aduc în dosar, dar pentru că fusese suficient de inspirat să vină fără avocat, momentul transformării lui din „martor“ în învinuit a fost amânat până la termenul următor la care i s-a pus în vedere să fie însoțit de un apărător, dacă nu dorește unul din oficiu. Ce învinuiri i se vor aduce însă celui care a riscat, la mustață, pupatul pe gingii cu Vîntu? Implicarea sa în traficarea/vânzarea unor funcții din executiv și legislativ, precum și în legătură cu banii negrii din cele două campanii electorale.

Dealtfel, Geoană are de dat explicații și în legătură cu modul în care s-a implicat (fără finalitate practică), la insistențele președintelui PSD Brăila, Bunea Stancu, în numirea pe funcții de secretari de stat a celor doi deputați Nicolae Bănicioiu și Cristian Rizea, cel din urmă fiind deja cercetat de DNA în legătură cu delapidarea unui milion de euro din vremea în care ocupase funcția de șef al unei agenții de stat. Desigur, alături de Geoană este vizat, în acest dosar, și președintele PSD Brăila, Bunea Stancu, un client mai vechi al DNA după ce și-a finanțat cu peste 600.000 de euro din fondurile Consiliului Județean Brăila, al cărui președinte este, firmele al căror acționar majoritar se întâmplă să fie. Așadar clienți permanenți ai procurorilor anticorupție.

Pe de altă parte, în afacerea banilor negri din ultimele două campanii electorale, Geoană are onoarea de a trage după el nume ilustre cum sunt, conform altor surse, Viorel Hrebenciuc, cel alintat duios „javra“, sau Sebastian Ghiță, patronul Asesoft și al noii Realități din inima Gorjului, Răitaru TV.  Implicarea lui Ghiță în finanțarea campaniei electorale a PSD și a liderului Geoană poate avea urmări neplăcute acum, mai ales după ce procurorii DNA au primit indicii suficiente ca să-l transforme pe patronul Asesoft în învinuit. În aceeași situație se află și cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, care ar fi atras Eximbank, conform surselor noastre, în operațiuni nelegale de finanțare a campaniilor electorale ale PSD și ale liderului său de atunci. În urmă cu două săptămâni, Geoană și cumnatul său, Costea, au fost citați la DNA în același dosar, dar s-a prezentat doar Ionuț Costea, care a declarat că ar fi fost citat din greșeală (!), Geaonă aranjându-și o vizită salvatoare la Bruxelles chiar în ziua în care ar fi trebuit să ia contact cu învinuirile procurorilor DNA.

Atac neprotejat la epiglota lui Geoană

Dealtfel, conform infor­ma­țiilor de presă, vizita programată de el exact în acea zi ar fi fost un pretext pentru a nu se prezenta în fața procurorilor anticorupție, câtă vreme la Bruxelles ”nu a avut întâlniri cu reprezentanţi ai instituţiilor europene şi nici nu a participat, activ, la eveni­mente organizate acolo”. Impli­carea sa în traficarea funcțiilor publice și a mânuirii în interes personal a banilor din campa­niile electorale care l-au surprins în fruntea PSD a fost dezvăluită, de altfel, chiar de către afaceristul Bogdan Chireac, beneficiar al unor contracte speciale cu statul de zeci de milioane de euro. Membru de bază al grupării mafiote care l-a susținut pe Mircea Geoană în ultima campanie prezidențială, Bogdan Chirieac a afirmat în urmă cu doi ani, într-o discuție cu președintele Agenției Naționale de Integritate, Cătălin Macovei, că șeful PSD fură banii de campanie, ”zeci de milioane” de euro, pe care, conștient că tot pierde alegerile, îi pune la adăpost în poșeta soacră-sii, Margareta.
De unde a strâns Geoană atâta bănet? De la cei care vor funcții de secretari de stat, miniștrii, sau parlamentari – explică Chirieac. Declarațiile de atunci ale lui Bogdan Chirieac reprezintă, astăzi, un atac neprotejat la epiglota lui Geoană pentru că, spune el în limbajul golănesc în care a crescut, acțiunea președintelui PSD va fi urmată de o campanie de presă dură în care ”i se va băga p..a până-n epiglotă“. Iată cum prezicea Chirieac, în septembrie 2009, cu vorbele lui naturale, deschiderea dosarului în care este cercetat, azi, Mircea Geoană.

Bogdan Chirieac : Deci, Cătăline, începe o campanie anti-Băsescu şi anti-Geoană. O să spui, bine, de ce anti-Geoană? De ce? Geoană ştie că n-are nicio şansă şi atunci toţi banii pe care i-a strâns, şi a strâns câteva ZECI DE MILIOANE, îi duce la soacră-sa. N-ai văzut aşa ceva. Bătrâne, n-a plătit ni-că-ieri pe nimeni!
Cătălin Macovei: De ce?
BC: Păi dacă tot pierde.
CM: Păi şi nu ţipă lumea, băi, banii, ţi-am dat banii, ce faci?
BC: Asta se întâmplă, asta se întâmplă. Deci, pă televi­ziuni, pă ziare, nene, îi bagă pula până-n epiglotă (n.r.: Mic cartilagiu al regiunii superioare a laringelui. Situată la extremi­tatea superioară a laringelui, ea face parte din peretele anterior al acestui organ; baza limbii se gă­seşte chiar deasupra şi în faţa ei.)
BC: E un fenomen! Să fuţi cel mai mare partid comunist, cel mai mare partid din România, care-i partidul comunist, numai pentru bani. În condiţiile-n care-ai strâns, Cătăline… Lasă-mă-n pula mea! Deci ai vândut locurile-n parlament!… Aicia la stânga?
CM: Da, încolo…
BC: Ai vândut locurile în parlament, ai vândut locurile în ministere, ţi-ai luat banul, bătrâne. Ai intrat pe toate „deal“-urile (n.r.: afacerile) şi s-au aşezat nişte lucruri. Şi frate, ai strâns bani. Ai luat cu şapte mâini, ai luat cu pula mea…”.

Chiar dacă spunea despre el însuși, cu modestie, că este „Pielea p…i“, Bogdan Chirieac era, iată,  un „Pielea p…i“ extrem de bine informat.

Dan Badea