Decembrie 1989: Constantin Manea, fostul şef de cabinet al Preşedintelui: Ce a făcut Nicolae Ceauşescu, de la întoarcerea din Iran, până la fuga de pe sediul CC al PCR

Fost şef de cabinet, vreme de 27 de ani, al lui Nicolae Ceauşescu, Constantin Manea descrie pe scurt reacţiile şi deciziile lui Nicolae Ceauşescu după venirea sa din Iran. El prezintă, din punctul său de vedere, cum era perceput dictatorul, care erau calităţile şi defectele lui: exigent, muncitor, încăpăţånat, operativ, punctual şi, interesant, nu citea niciodată vreun discurs scris de alţii.
În contrast cu acesta, Elena era malefică şi mergea pånă acolo încåt, cånd Ceauşescu se odihnea, mergea în cabinetul lui şi-i desfăcea, să citească, corespondenţa primită de la Intrne, Externe, sau Securitate. De asemenea, aflăm, Ceauşescu se întålnea aproape zilnic cu Iulian Vlad, şeful Securităţii. Există zeci de mii de pagini cu notiţele fostului dictator, care au fost protejate şi păstrate la cererea lui. Şeful de cabinet al lui Ceauşescu mai descrie debandada şi panica progresivă de la cabinetul I, după ce mitingul din 21 decembrie a fost “spart” de o echipă înarmată cu sule ascuţite, folosite “pentru a înţepa femeile în fund ca să ţipe şi să provoace dezordine”. El îi numeşte pe cei care i-au fost apropiaţi dictatorului, dar şi pe cei care l-au trădat. În noaptea de 21 decembrie 1989, Ceauşescu nu prea mai avea încredere în nimeni, de vreme ce şi-a trimis, în stradă, să vadă despre ce este vorba cu adevărat, chiar şi pe şeful său de cabinet. La fel, a doua zi, cånd Mihai Hîrjeu, secretarul personal a dispărut de la sediul CC, Ceauşescu şi-a dat seama că şi acesta fusese un “alt trădător”.  După atåţia ani petrecuţi lăngă Ceauşescu, Manea ajunsese să se ataşeze de el şi chiar să-l venereze “pentru calităţile sale”.
“Din 1962 am fost trecut de Nicolae Ceauşescu şeful său de cabinet – până la 22 decembrie 1989. N-a fost uşor, era un calvar, mai ales în primii 10 ani. Era foarte nervos, cu o exigenţă împinsă peste orice limite, un spirit critic necruţător. De obicei pentru orice lucrare îşi manifesta nemulţumirea. Apoi, în ultimii 10-15 ani, am discutat puţin – era pus la punct un sistem riguros de aşezare a hârtiilor pe birou – un sistem riguros, ştiinţific, de aşezare „în flux a hârtiilor. Nicolae Ceauşescu era uimitor de operativ, vedea toate hârtiile, avea o hărnicie şi putere de muncă fenomenală. Era deosebit de punctual.

Elena Ceauşescu citea, pe ascuns, corespondenţa ajunsă pe masa de lucru a  lui Nicolae
Împreună cu mine – eram şef de cabinet – au lucrat de-a lungul timpului 3 secretari personali. A fost Nicolae Năstase – 18 ani, apoi Nicolae Boştină care a lucrat 3 ani, apoi Mihai Hîrjeu – 6 ani.Elena Ceauşescu se amesteca în treburile cancelariei lui Ceauşescu: când el se odihnea ea venea şi cotrobăia pe masa lui de lucru.Veneau plicuri sigilate de la: securitate, ministerul de externe şi ministerul de interne. Toate aceste plicuri ea le desfăcea şi le închidea personal. Eu le primeam, le înregistram – scriam numărul pe plic – apoi, după ce le-a văzut Ceauşescu – aceste plicuri erau returnate expeditorilor. Aveam sistem riguros de evidenţă. Registrele există din 1956 şi până în decembrie 1989. De multe ori chema şefii instituţiilor respective să discute pe marginea materialelor. Astfel erau rare zilele când Iulian Vlad nu se vedea cu Ceauşescu. Când era cineva la Ceauşescu, nimeni nu intra peste ei, doar Elena Ceauşescu, uneori. Nici Maurer nu intra când era cineva la Ceauşescu.În ultimii 2-3 ani a devenit foarte nervos şi irascibil, probabil şi datorită bolilor: diabet, cu inima, îl durea capul, măselele (nu se trata), hemoragii nazale. Apoi, incomparabil mai mult, se întâlnea cu ea. Uneori mergea şi el la ea. I-a scăzut capacitatea de muncă. Anterior făcea 10-15 şedinţe zilnic, pe diverse probleme şi-şi lua notiţe. În ultimii 2-3 ani nu-şi mai făcea notiţe. Notiţele au fost păstrate de mine şi puse în fişet în cutiuţe speciale. El a vrut ca toate manuscrisele lui să fie păstrate. Există zeci de mii de pagini, sunt păstrate. Venea acasă cu file scrise şi le dădea la dactilografiat: ori lucra singur, ori dicta la stenodactilografe, care se schimbau din sfert în sfert de oră. În ultimii ani nu prea scria. Cuvântarile le dicta. La rapoartele pentru congrese, conferinţe naţionale etc. se constituiau colective de redactare. Acestea i le prezentau lui – el nu lucra la textele altora. Niciodată nu citea ceea ce era scris de alţii.Pentru ultimul Congres s-a lucrat mai superficial, fără rigurozitatea anterioară – probabil şi datorită bolii şi evenimentelor din RDG, Polonia etc.

Frământările erau împărţite, aproape în exclusivitate între el şi ea. Mai erau mulţi apreciaţi de el, dar ea intervenea când cineva devenea prea apropiat.

El nu stătea multă vreme singur în birou. Dacă nu venea nimeni, atunci chema. Veneau frecvent: Dăscălescu, Ştefan Andrei, Radu Constantin, celălalt Radu.

Bobu era omul de casă, era distractiv. Apoi mai chemau la club, pe malul lacului. Aici veneau cei din Comitetul politic executiv: Dăscălescu, Andrei, Dincă mai mergea şi Postelnicu. Manea Mănescu era şi bolnav – reumatic.

La început s-a înţeles bine cu toţi fraţii, la 60 de ani era toată familia. Apoi, graţie activităţii ei, relaţiile cu fraţii s-au răcit, nici la aniversări nu mai veneau. I-a intrat ei sub piele cumnatul Lică Bărbulescu – fostul preşedinte CAP de la Scorniceşti, soţul unei surori de a lui Ceauşescu. Lică Bărbulescu, cu o capacitate intelectuală redusă, a fost promovat (de ea) secretar CC cu probleme de agricultură.

Cred că Barbu Petrescu n-a fost rudă cu ea – dar totuşi a fost promovat repede.

Am auzit spunând de ea “ca Gorbaciov – nişte ucenici”.
De regulă, peste hotare mergea Ceauşescu în vizită cu secretarul personal. Uneori mergeam şi eu, dar la Moscova n-am fost cu el.

În Moscova, în decembrie 1989, Hîrjeu a fost cu Ceauşescu, iar stenograf a fost Dîrnu Aurel – devenit redactor-şef la revista „Filatelia”, iar translator era Stoica; au mai fost Buga şi cei 2 aghiotanţi: col Tălpeanu şi mr Bălaşa. Ceauşescu nu admitea să-i traducă alt interpret decât al lui.

Ceauşescu avea certuri frecvente cu Moscova pe teme precum Insula Şerpilor, Basarabia, Tezaur sau importul de petrol

Materialele apoi se clasau la arhiva Comitetului politic executiv.
Erau 3 arhive:
1. Arhiva generală a CC al PCR – era separată, vizavi.
2. Arhiva CC generală cu materialele CC şi
3. Arhiva specială a Biroului politic executiv – cu pază zi şi noapte, cu uşi speciale. Acolo lucrau 2 oameni: Dinu Ioan şi Bîzgă Niculae.

Stenogramele mai importante îi erau predate lui Ceauşescu în plic închis, le ţinea pe masă ori în fişetul lui din birou.
Am văzut şi eu stenogramele pe care le lăsa deschise – erau certuri. Ceauşescu ridica probleme cu Insula Şerpilor, cu Basarabia, cu tezaurul. Ridica problema petrolului (RDG primea 14 milioane tone, noi 1-1,5 mil.t), la fel cu minereul, cu gazul – frecvente dispute.
Bodnăraş a fost autorul principal al scoaterii trupelor sovietice din România; el era mesagerul, el mergea acolo cu cadourile.

Stenograma de la Moscova din dec. 89 nu am văzut-o. Probabil era în plic închis, ori a pus-o în fişet. S-ar putea să-l fi enervat textul ăsta şi să-l fi distrus. Avea lângă birou o maşină de tocat hârtie.
Ştirile Agerpres îl enervau
Am impresia că Ceauşescu a plecat în Iran tocmai să nu fie aici până când se linişteau lucrurile la Timişoara – probabil era o înţelegere între el şi ea. Ea, Manea Mănescu, Bobu, Dincă, Rădulescu Gogu- ăştia se întruneau împreună în şedinţe operative cåt timp el era în Iran. Ea ţinea legătura telefonică cu Ion Coman, care era la Timişoara.
(În ultimii ani Ceauşescu a refuzat să mai primească buletine informative Agerpres – îl enervau)

 

“Era o echipă care împungea femeile în fund, cu sule, ca să ţipe”
Am auzit pe Elena, vorbind la telefon cu I. Coman, să se tragă la picioare.  Când Ceauşescu a venit din Iran, a venit direct la CC. era nervos, a vorbit şi el cu Ion Coman – a făcut şedinţele alea, teleconferinţa. Apoi i-a ordonat lui Barbu Petrescu să organizeze mitingul pentru 21 decembrie. În seara lui 20 decembrie a făcut o expunere la TV, a chemat să se meargă prin intreprinderi, să facă mitinguri de solidaritate şi înfierarea celor de la Timişoara.
În timpul mitingului au explodat 2 petarde, una în faţă la intrarea A-1, alta în partea stângă, cam în colţul clădirii, s-a făcut busculada, au fost ţipete de femei. El s-a speriat: a reluat şi a încheiat repede. De la Athenee Palace venea o mişcare de manifestanţi.
După miting el i-a chemat pe Postelnicu şi pe Milea, să se facă ordine – aşa au apărut scutierii şi piaţa a fost evacuată. S-a făcut curăţirea – s-au găsit multe sule – unele cu vârful însângerat. Era o echipă care împungea femeile în fund ca să ţipe, să provoace dezordine la miting.
În seara de 21 decembrie, Ceauşescu i-a chemat la el, să ia cuvîntul la televiziune, pe Dan Deşliu şi Adrian Păunescu
În 21 decembrie, după miting, în sediul fostului CC al PCR s-au amenajat 3 locuri: pentru grupul de tehnicieni în telecomunicaţii – în cam 119; în cam 120 s-a instalat Milea cu hărţi şi steguleţe, să urmărească evenimentele; alături s-au instalat Postelnicu şi Vlad – cu telefoane guvernamentale – veneau frecvent şi raportau.

Ceauşescu l-a pus pe Mitea să-l caute pe Dan Deşliu (ăla cu minerii din Maramureş), apoi negăsindu-l l-a chemat pe Adrian Păunescu (el n-a venit – probabil a refuzat). Cred că pe aceşti poeţi voia să-i pună să vorbească la televizor.

A fost o seară foarte agitată. Un du-te-vino. De multe ori, nici nu mai închidea uşa şi venea în secretariat, la telefon, unde erau 22 de linii. Într-un târziu, pe la 17.00-18.00, m-a pus să-i chem pe Vîlcu, Burcă şi Verdeţ, care au cerut o întrevedere. Întâi i-a întâmpinat ea. La intrarea lor în anticamera lui Ceauşescu era Elena de faţă. El, în birou, cu uşa închisă. Ea le-a spus: “Vedeţi cum se dezvoltă lucrurile pentru care am muncit?”. Şi a ieşit el. Am fost de faţă când Verdeţ i-a propus lui Nicolae Ceauşescu să caute o înţelegere cu cei care sunt instalaţi la baricadă, la Inter, în faţa cărora s-au mobilizat trupe, să fie primită o delegaţie, apoi au intrat în birou iar după circa 10 minute au ieşit.

Apoi, veneau des Vlad, Postelnicu şi Dincă şi informau. De mai multe ori venea Lică Bărbulescu care vorbea cu ea, spunea care-i situaţia în oraş. La fel şi gen. Nicu Andruţă, fratele, şi celălalt frate, Ilie Ceauşescu, veneau şi informau.

Seara, după 19.00-20.00, s-a format un colectiv: Milea – comandant unic, Vlad, Dincă, Postelnicu, care să stea în Piaţă între manifestanţi şi armată.

Către 9 seara au venit copii: Valentin, Zoia (Nicu era la Sibiu), au încercat să ia o gustare împreună – după care au plecat.

Către 10 seara, Ceauşescu a ieşit furios din birou, l-a chemat pe Milea, nu ştiu ce au discutat, dar a ieşit val-vârtej şi a plecat. Apoi mi-a spus Ceauşescu să plec şi eu la Dalles, să văd ce-i, să vin să raportez. M-am dus şi am văzut ce-i acolo. Erau grupul de comandă, în partea manifestanţilor erau două camioane, pe unul scris „Jos tiranul”, era gălăgie, se aruncau sticle goale din balcoane spre militari. Am auzit ţipete, cred că era indicaţia dată lui Neagoe să ridice dintre manifestanţi pe cei care agită împotriva lui Ceauşescu. Am văzut un om târât de 2 gorile, omul ţipa. Au mai luat cu forţa oameni tineri. Am venit la sediu unde Neagoe deja raporta că a făcut ordine.

Stănculescu primise ordin să nu permită intrarea demonstranţilor în Piaţa CC
Către miezul nopţii el a trecut la odihnă. Ea a ieşit frecvent şi s-a informat de la Postelnicu şi Milea.
A vorbit cu Mitea la telefon să trimită o echipă să filmeze ce au făcut huliganii în Piaţa Universităţii, pentru că apoi se va face curăţenie.

Milea n-a dormit, era foarte afectat. Pe la ora 6.00 Hîrjău s-a dus până acasă, a revenit după o jumătate de ora, şi-a adus un termos cu cafea. M-am dus şi eu acasă şi am revenit după o jumătate de oră. M-am dus la Milea, era frământat, a spus că nu ştie cum o să iasă şi că nu e bine.

La 7.00-7.30 a început din nou „vânzoleala” la cabinet. Veneau Dăscălescu, Dincă etc. A fost o scurtă şedinţă, fără stenogramă, a durat doar 10 minute. Erau informaţi că în fabrici şi uzini oamenii se adună şi voiau să iasă în piaţă. S-au trimis membri de partid la întreprinderi să nu se permită ieşirea. Dar nu toţi au executat. Veneau ştirile că s-au unit schimburile III cu I şi vin spre Piaţă.

Apoi, la et VI, în biroul lui Pîrcălăbescu, s-a sinucis Milea.
Anterior, la ora 8.00, Hîrjeu (secretarul personal al lui Nicolae Ceauşescu – n.red) a spus că-l doare stomacul şi  a dispărut. Apoi a dispărut şi un aghiotant, Bălaşa, a rămas doar Tălpeanu.
A venit Pårcălăbescu cu ştirea că s-a sinucis Milea. Ceauşescu l-a chemat pe Mitea să conceapă o informaţie de presă, să fie transmisă la radio-tv, că trădătorul de Milea s-a sinucis. L-a trimis pe Curticeanu sus, să vadă ce-i.

A observat că nu-i Hîrjeu. L-a chemat pe Postelnicu să fie Hîrjeu căutat, „că-i alt trădător”.

Elena Ceauşescu: “Nicule, Nicule, hai!”

S-a căutat înlocuitor pentru Milea. Mai întâi l-a căutat pe Ilie, nu a fost găsit. Apoi m-a pus să-l caut pe Stănculescu. A spus că şi-a rupt piciorul. Dar Ceauşescu a spus să vină aşa, cu picioare rupte. A venit cu piciorul bandajat, către ora 11, în faţa mea i-a spus Ceauşescu să preia conducerea armatei, să-l cheme pe Voinea, comandantul Armatei I, gen. Eftimescu şi încă unu, să vină cu ei la el în birou.

Când au venit toţi trei, în faţa lor i-a spus lui Stănculescu ca “preiei conducerea armatei şi cu niciun preţ să nu intre nimeni în Piaţă, să folosiţi orice mijloace!”. Dar armata deja fraternizase cu demonstranţii şi începeau să pătrundă în Piaţă. I-am spus şi atunci Ceauşescu i-a chemat pe cei trei. S-a prezentat doar Eftimescu, care a spus că situaţia nu se mai poate stăpâni, armata a fraternizat cu manifestanţii.

S-a dus Ceauşescu la geam, a văzut că erau deja peste 100 în Piaţă, s-a făcut alb la faţă, a spus să adun hârtiile de pe birou – le-am încuiat în fişet. L-a chemat pe Dăscălescu, Bobu, Manea Mănescu, piaţa deja s-a umplut, era gălăgie, se strigau lozinci. Au apărut primele elicoptere care au răspândit fluturaşe cu chemare la calm, ordonate de Vlad şi Postelnicu. Dăscălescu a spus că “numai d-voastră îi puteţi potoli”. Ceauşescu a spus să i se aducă portavoce. Tălpeanu a adus. A ieşit el pe balcon, cu Bobu, Dăscălescu. Ea n-a ieşit. Au început huiduieli, fluierături, s-au aruncat pietre. O piatră a spart geamul. Ea s-a speriat, a strigat: „Nicule, Nicule, hai!” Nu ştiu cine a chemat elicopterele, dar unul a aterizat pe acoperiş. El a plecat, eu mi-am luat paltonul să plec. M-a oprit un revoluţionar, m-a condus într-o cameră unde erau mulţi care nu plecaseră, dr. Mincu şi mulţi alţii. Oamenii lui Neagoe erau îmbrăcaţi civil, dar au disparut de la etajul I. Am plecat cu el. Eu îl ajutam pe Mincu să dea asistenţă medicală manifestanţilor. Apoi a venit o doctoriţă. Noi am plecat cu băiatul, ne-a condus până la Ateneu.

Mincu era pregătit cu insulină – probabil de aia a venit aici. De obicei, Ceauşescu venea tratat cu insulină de acasă.
“Şi eu l-am venerat pe Ceauşescu, pentru calităţile lui, şi am suferit pentru defectele sale”
Nu ştiu cine au fost teroriştii. Cred că au fost nişte oameni de specialitate infiltraţi în România. La elicopter n-a mai apucat să urce Tălpeanu, l-a luat ea pe aghiotantul ei. Elena Ceauşescu mi-a cerut o geantă, i-am dat una cu cifru, neagră, în care ea a pus un pacheţel. După cum am citit ulterior, erau livrete CEC. În Snagov s-au urgentat lucrările. S-a vorbit că la Târgovişte se fac lucrări pentru o reşedinţă specială. Deci el a încercat să plece undeva de unde să preia comanda.

El s-a gândit la Nicu, ca succesor. Faţă de el avea cea mai mare afecţiune dintre toţi copiii.
Sub sediul CC este un adăpost antiatomic, construit de arhitectul lor preferat, Solomon. Cheile de la adăpostul antiatomic au fost la mine.

Mii de cărţi cu dedicaţie către Ceauşescu mi-au trecut prin mână de la toată floarea culturii româneşti, în frunte cu Arghezi. Apoi osanale din străinătate. Toate acestea i-au alimentat încrederea şi supra-aprecierea proprie, deci cultul personalităţii proprii.

Şi eu l-am venerat pe Ceauşescu, pentru calităţile lui, şi am suferit pt defectele sale, pentru că le vedeam şi eu.

(Constantin Manea, fostul şef de cabinet al lui Nicolae Ceauşescu; depoziţie făcută în faţa Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, 28 decembrie 1993)

Dan Badea