Odiseea CRESCENT (1): Cum am fost condamnat de o judecătoare coruptă pentru că l-am numit AFACERIST pe TURNĂTORUL Dan Voiculescu

In 1970, Dan Voiculescu era sublocotenent

Caraman a contestat ceea ce am spus, declarând că afirmaţia mea este „o pură fantezie”. După deschiderea arhivei comerciale a ICE Dunărea, sunt în măsură să-l contrazic pe kgb-istul Mihai Caraman.

Dan Voiculescu este o creaţie a Securităţii ceauşiste, un partener în spirit dar şi în acte al acesteia. 
Un colaborator apropiat. Un om pe mâna căruia Securitatea a putut raporta îndeplinirea planului la contracte externe. Un om de bază al unei unităţi militare acoperite a fostului DSS, înfiinţate în 1982 printr-un decret clasificat cu Strict Secret de Importanţă Deosebită, UM 0107, adică ICE Dunărea.

Pentru a justifica acest demers sunt obligat să fac, însă, un nou  

Autodenunţ:

Articolul care l-a scos din uniforma pe „generalissimul” Dan Voiculescu! (pag1)

Articolul care l-a scos din uniforma pe „generalissimul” Dan Voiculescu! (pag 2)

Aşadar, în urmă cu mulţi ani, am avut un proces cu Dan Voiculescu.

Eram publicist-comentator la Evenimentul Zilei şi pentru că Nistorescu, directorul ziarului, avea un război personal cu Dan Voiculescu, mi-a cerut să scriu un material despre patronul Intact. Mi-a dat nişte documente, mi-a spus să le „traduc” în limbaj accesibil opiniei publice şi să le public. Am scris atunci materialul „Dan Voiculescu, nabab în Epoca de Aur” (foto sus).

Documentele publicate erau nişte telexuri transmise de Voiculescu proprietarului de carton al Crescent, John Edgington, căruia îi cerea să rezerve, pe numele sotiei sale (Sofia), a fiicelor (Camelia şi Corina) şi a unei însoţitoare (Anca Gheorghe) bilete de avion şi camere de hotel în câteva capitale europene (Istanbul, Atena, Paris, Roma, Viena). Voiculescu îşi trimitea familia în vacanţă, prin Europa, şi voia să fie sigur că  va avea cel mai frumos sejur. Iată documentele:

Voiculescu cere, in 1986, in plin regim dictatorial, conditii de NABAB pentru neamurile lui cu cefe rosii. Cui ii cere? „Paravanului” plasat, ca SEF, in fruntea CRESCENT!

„Paravanul” John Edgington executa intocmai si la timp comanda „generalissimului”, care pentru fraieri trecea drept un biet turnator ordinar al securitatii!…

Am scris, aşadar, textul, convins că Dan Voiculescu a fost un răsfăţat al Epocii de Aur. Şi astăzi sunt convins de asta. Îmi amintesc că atunci, în 1986, student la Facultatea de Matematică fiind, mâncam zaţ (de cafea) pe pâine, iar un an mai încolo eram anchetat de Securitate pentru că scrisesem, revoltat, la Europa Liberă. În schimb, Voiculescu era cel mai important „partener” de afaceri al ICE Dunărea (UM 107), firma acoperită a fostului Departament al Securităţii Statului (DSS).

Eram, aşadar, îndreptăţit să scriu despre Voiculescu.
(Asta o ştia şi Nistorescu, un individ pe care Decembrie 89 l-a surprins ca trimis special al regimului în ţările arabe şi care, ulterior, s-a folosit de buna mea credinţă pentru a-şi regla conturile cu diverşi oameni de afaceri pe care îi şantaja. Astăzi el este multi-milionar în euro, iar eu încă nu ştiu cu ce o să-mi întreţin fiul admis la cea mai prestigioasa universitate din Londra).

Revenind la comanda primita de la directorul ziarului EvZ, in aceeaşi zi în care am primit documentele despre Voiculescu, Dan Cristian Turturică, redactor şef şi mâna dreaptă a lui Cornel Nistorescu, şi-a permis să adauge, în textul semnat de mine, ultima frază. Individul, cu un caracter nativ de slugă, intra, în calitatea lui de redactor şef, pe textele jurnaliştilor şi adăuga tot ce-i trecea prin cap. La mine a adăugat următoarea frază: „Cum de un angajat putea să-i solicite patronului să-i rezerve bilete de avion şi camere la hotel (musai cele mai bune!), pentru familie, numai un colonel de securitate, probabil, ne-ar putea spune!„. De ce colonel şi nu maior, sau general, n-am înţeles. Omul, adică Turturică, era limitat, credea că în Securitate cel mai mare grad era de colonel. Prostia lui avea să-l propulseze ulterior în diverse funcţii, el fiind şi azi bine apreciat de infractorii care au investit în presă, deşi pe toţi i-a ţepuit cum s-a priceput mai bine, de la Vîntu (Realitatea TV) la Adamescu (România liberă), via Christoforidis (Prezent).

După apariţia textului în presă, a urmat un proces pe care, cu sprijinul unei judecătoare corupte, sau imbecile, l-a câştigat Voiculescu. Poate şi pentru că am fost judecat la pachet cu Nistorescu, care, incapabil să scrie ceva real, îl acuza pe Dan Voiculescu, într-un editorial, că are capul ţuguiat (!), sau că e miliardar de carton.

Judecătoarea care a dat sentinţa se numeşte Diana Iuliana Pasăre.

Iată ce judecată de valoare a făcut, printre altele, „judecătoarea” lui Dan Voiculescu: „autorul articolului a folosit o expresie jignitoare, contestând calitatea de om de afaceri a reclamantului („afacerist”)„. Altfel spus, faptul că în loc de „om de afaceri”, i-am spus lui Dan Voiculescu „afacerist„, reprezintă, după mintea de bibilică a lui Pasăre, o jignire!

Să fii condamnat pentru că i-ai zis lui Dan Voiculescu AFACERIST, iată măsura justiţiei româneşti, cea care a decis astazi ca Sorin Ovidiu Vintu ne este un pericol public.

O judecatoare năimită (şpăguită), sau tâmpită a considerat ca l-am jignit pe tovaraşul turnator ordinar al Securitatii, Dan Voiculescu, numindu-l „afacerist”! Idioata in robă m-a condamnat, desi fiecare cuvant/expresie/propozitie/fraza erau corecte in textul scris de mine! Judecatoarea corupta sau tampita avea sa fie promovata apoi la Inalta Curte! Se numeste Diana Iuliana Pasăre!

Judecătorul Diana Iuliana Pasăre a reţinut sensul peiorativ al expresiei folosite de mine şi, cum spuneam,  m-a condamnat. Nouă ani mai încolo, Pasăre avea să ajungă judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Asta este încă o dovadă clară a faptului că mafioţii români controlează justiţia. Am fost obligat să plătesc, alături de Nistorescu, azi o ruşine a presei române, 265 milioane lei despăgubiri. Cum condamnarea a fost făcută „în solidar” cu publicaţia Evenimentul Zilei, portăreii s-au îndreptat, pentru a obţine aceşti bani, spre publicaţia respectivă.

Ulterior, aveam să aflu că avocatul meu în acel proces avea să devină pentru scurtă vreme avocat la Intact (firma lui Voiculescu), iar Nistorescu, un invitat de bază al postului tv Antena3 (firma lui Voiculescu). Şi asta în timp ce era un executant fidel al ordinelor lui Sorin Ovidiu Vîntu deci, evident, un milionar în euro.

Nedreptatea resimţită atunci, în condiţiile în care, ca ziarist, nu făcusem  altceva decât să prezint viaţa de huzur pe care şi-a permis-o familia unui român în plină dictatură ceauşistă, m-a făcut să-mi pierd încrederea în justiţia românească. Să iei pumni în ceafă de la nişte securişti este una, dar să-i iei de la un judecător tânăr este cu totul altceva. Mai ales dacă eşti pocnit contra cost.

Mai trebuie adăugat un amănunt: taxa de timbru (10%, parcă) pentru pretenţiile de 10 miliarde despăgubiri cerute de Voiculescu, pentru „reperarea” onoarei, a fost plătită de…Crecent Commercial & Maritime ltd.

Cele de mai sus reprezintă un preambul pentru ceea ce va urma şi nu vreau să existe comentarii cu privire la motivaţia dezvăluirilor mele.

O instanţă românească a decis că averea lui Voiculescu nu a fost „infiltrată” cu fondurile Securităţii, dar eu voi demonstra contrariul: toată averea lui Dan Voiculescu provine de pe urma acestei relaţii. El nu putea să aibă astăzi imperiul pe care îl are fără un parteneriat cu Securitatea. Dealtfel, acesta este şi motivul pentru care cel mai important om din firma Crescent era Dan Voiculescu, şi cea mai importantă filială a Crescent era cea din România.

(Va urma)

Dan Badea