Vîntu, regele bălţilor, reţinut de procurori

Categorie: BlogrollJustitieManipulare prin presaPresaPRESA "LA COMANDĂ"

vintu retinut

Tatăl FNI a rămas, în sfârşit, fără cureaua de la pantaloni şi fără şireturile de la pantofi!

Procurorii l-au reţinut, joi,  pentru 24 de ore, sub acuzaţia de favorizare a infractorului, în cazul privind sustragerea de la executarea pedepsei a lui Nicolae Popa, condamnat definitiv la 15 ani închisoare.

Concret, Vîntu este acuzat pentru finanţarea fugii şi rămânerii în străinătate a urmăritului internaţional Nicolae Popa, cel pe care SOV l-a folosit ca intermediar în afacerile penale FNI, FNA şi BID. Pentru Vîntu, Nicolae Popa este „călcâiul lui Ahile“, indiferent dacă spune, sau nu, ceva anchetatorilor.

Dacă vorbeşte şi spune despre cum a fost folosit de SOV în retragerea sutelor de miliarde de lei de la FNI, atunci el poate fi inculpat într-un nou proces, iar dacă nu vorbeşte, atunci este suficientă dovada transferurilor financiare făcute de SOV în conturile din Indonezia ale lui Popa.

Deşi Sorin Ovidiu Vîntu este creierul FNI şi FNA, dar şi beneficiarul final al majorităţii sumelor imense cu care au fost păgubiţi peste 300.000 de români, el a reuşit, până acum, să se sustragă răspunderii penale pentru marea hoţie de la sfârşitul anilor ‘90. Un tun de peste 100 milioane de dolari.

Cazul FNI este deja cunoscut de opinia publică, la fel cum sunt cunoscute manevrele făcute de SOV pentru a scăpa de răspunderea penală. A folosit toate mijloacele pentru a scăpa basma curată şi aproape că a reuşit. A cumpărat judecători, jurnalişti, politicieni. După momentul în care condamnările în cazul FNI au rămas definitive, iar ţapii ispăşitori au fost doar intermediarii folosiţi de Vîntu (Nicolae Popa, Ioana Maria Vlas etc), Vîntu a început şi el să doarmă liniştit. Lucrase atât de bine pentru păgubiţii FNI, încât nu avea niciun motiv de nelinişte.

Preşedintele Indoneziei a semnat decretul de extrădare a lui Popa

Asta până pe 2 decembrie 2009, când, la şapte ani de când a fost dat în urmărire generală, Nicolae Popa a fost arestat de autorităţile de la Jakarta, în urma unei operaţiuni bine puse la punct şi dezvăluite, în premieră, de cotidianul Curentul. De atunci SOV a intrat în criză. Cunoscând foarte bine legislaţia, el ştia că între România şi Indonezia nu exista un tratat bilateral de extrădare, acesta fiind şi motivul pentru care locul ales pentru ascunderea lui Popa a fost în acea ţară. Numai că a pierdut din vedere că extrădarea unui infractor de o asemenea talie, dat în urmărire generală de atâţia ani, poate fi obţinută prin implicarea preşedintelui Indoneziei.

Astăzi aflăm că preşedintele indonezian, Susilo Bambang Yudhoyono, a aprobat, în 25 august, decretul privind începerea procedurii de extrădare a lui Nicolae Popa, directorul Gelsor, sosirea acestuia la Bucureşti fiind doar o chestiune de zile.

Investigaţii complexe în Indonezia şi Cipru

Reţinerea lui Sorin Ovidiu Vîntu vine însă ca urmare a finalizării unei investigaţii complexe declanşate de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a început odată cu arestarea, la Jakarta, a lui Nicolae Popa. „În baza informaţiilor primite cu privire la arestarea cetăţeanului român Popa Nicolae, la data de 2 decembrie 2009, în Indonezia, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constituit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului cu privire la persoanele care au ajutat persoana condamnată să se sustragă de la executarea pedepsei“ – informau procurorii la sfârşitul anului trecut. Vîntu a fost audiat deja în acest dosar, alături de alte persoane, printre care sunt soţia (Anca Căciulă) şi fratele lui Nicolae Popa (Virgil Popa), dar şi Octavian Ţurcan, unul dintre cei prin intermediul cărora Sorin Vîntu a virat importante sume de bani în conturile lui Popa.

Prin urmare, operaţiunea în forţă declanşată ieri, prin descinderile şi percheziţiile efectuate de procurori la domiciliile lui Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Ovidiu Ţurcan şi Alexandru Stoian, urmate de confiscarea unor bunuri (calculatoare, documente) ce au legătură cu ancheta în cazul Popa, nu trebuie să mire pe nimeni. Conform surselor judiciare citate de agenţiile de presă, autorităţile române au solicitat, prin comisii rogatorii, în Cipru şi Indonezia, audierea mai multor persoane şi obţinerea de informaţii privind tranzacţiile bancare prin care s-au făcut transferuri de fonduri de la Sorin Ovidiu Vîntu la Nicolae Popa, audiat deja de procurorii români la Jakarta.

SOV riscă 7 ani de închisoare

Concret, s-a stabilit că din conturile unor firme deţinute de Liviu Luca şi de Octavian Ţurcan, alte paravane notorii folosite de Vîntu, acesta îi plătea sejurul lui Popa în capitala indoneziană. Dacă legătura financiară dintre Vîntu şi Popa, descoperită şi documentată de anchetatori, va fi confirmată de probe concludente, Sorin Vîntu riscă o pedeapsă de 7 ani de puşcărie pentru infracţiunea de favorizare a infractorului în formă continuată. El a alimentat conturile lui Popa cu sute de mii de euro, în ultimii ani, şi rămâne de văzut câte dintre transferurile bancare făcute de SOV în conturile interpusului său, din escrocheriile FNI şi FNA, vor putea fi dovedite. Alături de SOV, în arestul Direcţiei de Cercetări Penale au fost depuşi alţi doi intermediari, şoferul acestuia, Alexandru Stoian, şi cetăţeanul moldovean Octavian Ţurcan, precum şi eternul său partener de afaceri, controversatul Liviu Luca. Surse judiciare ne-au declarat că aceste reţineri sunt doar începutul, urmând până la final să fie reţinute nu mai puţin de 10 persoane.

Liviu Luca, adus sub escortă

Liviu Luca, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere Petrom, a fost adus, ieri-seară, sub escortă, la sediul Parchetului instanţei supreme, pentru a fi audiat în cazul lui Nicolae Popa, în care au fost reţinuţi deja Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcan şi Alex Stoian. Liviu Luca le-a declarat reporterilor, la intrarea în sediul Parchetului, că nu cunoaşte acuzaţiile ce îi sunt aduse, că nu l-a văzut vreodată pe Nicolae Popa şi nici nu cunoaşte ceva despre vreo înţelegere cu privire la finanţarea în străinătate a fugarului. Potrivit surselor judiciare, Liviu Luca era plecat la Piatra Neamţ, de unde a fost chemat urgent la reşedinţa sa din Păuleşti, Prahova, pentru a asista la percheziţie. Potrivit Marianei Ştefan, avocata lui Luca, procurorul de caz este chiar Marius Iacob, şeful Secţiei de Criminalistică şi Urmărire Penală din Parchetul General. Potrivit unor surse judiciare, Vîntu şi ceilalţi trei reţinuţi în dosar urmau să fie prezentaţi pentru mandat de arestare în cursul nopţii.

Dan Badea