Judecătoarea Bogasiu, mai tare ca SRI

Categorie: Blogrollcoruptie justitiecrima organizataEXPORTinvestigJustitiemafie romaneascaSecuritate nationala

shaorma dristor

Un turc ce prezintă pericol pentru siguranţa naţională a României a beneficiat de sprijinul unor judecători dubioşi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-şi stabili domiciliul în România. Turcul se numeşte Mustafa Pakcan, iar judecătorii sunt Gabriela Bogasiu (preşedinte complet de judecată), Simona Marcu, Carmen Frumuşelu şi Aneta Florea (magistrat asistent).

adresa mai
În urmă cu câţiva ani, dorind să se stabilească în România, locul în care se pot face bani frumoşi pentru alimentarea unor reţele teroriste din exterior, Mustafa Pakcan a fost întâmpinat cu refuz din partea Autorităţii pentru Străini. Motivul refuzului a fost că, în urma verificărilor făcute de ofiţeri ai Serviciului Român de Informaţii, s-a stabilit că turcul prezintă pericol pentru siguranţa naţională a României.„În baza informaţiilor transmise de Serviciul Român de Informaţii, precum şi a rapoartelor întocmite de Comisia constituită la nivelul Autorităţii pentru Străini, lucrări ce au caracter secret, directorul general al Autorităţii pentru Străini a hotărât respingerea cererii de stabilire a domiciliului în România, formulată de Pakcan Mustafa. (…)În speţă, cetăţeanul străin se găseşte, conform organelor cu competenţe în domeniu, în situaţia de a prezenta pericol pentru siguranţa naţională” – au afirmat autorităţile române.

sectoristul ionescu

Doi ani mai târziu, un brav comisar şef de poliţie  care răspunde la numele de Constantin Ionescu şi era/este şeful Secţiei 12 Poliţie din Capitală i-a dat turcului Pakcan certificat de bună purtare semnând o caracterizare cum l-a învăţat pe el învăţătoarea la şcoală. După ce spune că turcul „locuieşte şi lucrează” în „raza” lui de „competenţă”, garcea de la „12” îl transformă într-un cetăţean model al sectorului şi, după caracterizarea făcută oficial, ai putea să juri că Packan are aptitudini de chestor.

adresa politie

Iată ce zice garcea despre patronul shaormeriei Dristor (Dristor Kebab): „nu a cauzat nici un conflict de nici un fel, nu a fost observată sau sesizată nici o încălcare a legii de către acesta, şi nici nu a fost nicodată înregistrată vreo plângere, la organele de poliţie pentru vreo faptă săvârşită de acesta. Menţionăm că, în măsura în care îl cunoaştem pe dl. Pakcan Mustafa, în exercitarea atribuţiilor poliţiei, acesta este o persoană fără antecedente penale, fără incidente şi fără încălcări de nici un fel ale legii, acesta fiind o persoană respectabilă în comunitate„. Ţidula semnată de garcea de la 12 a fost depusă apoi la dosarul cauzei de care s-au ocupat nişte fete vesele de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Judecătoarea Bogasiu, un pericol pentru securitatea naţională.

Deşi legislaţia în materie este clară, singura autoritate competentă în domeniul siguranţei (securităţii) naţionale fiind SRI, judecătoarea Gabriela Elena Bogasiu a considerat că ea e mai competentă în domeniu şi i-a dat drumul turcului să zburde liber prin România. Asta după ce, la plângerea turcului Pakcan, Curtea de Apel Bucureşti respectase decizia Autorităţii pentru Străini şi respinsese cererea acestuia. Judecătoarea Bogasiu, şefa completului care a judecat recursul lui Pakcan, a decis în martie 2007 că informaţiile SRI au valoare „consultativă”, iar Autoritatea pentru Străini nu se poate prevala de legea siguranţei naţionale.

sentinta1

 

sentinta2

Deşi ştia că nu poate avea acces la documentul SRI, fiind secret, ea şi suratele din complet au considerat că nu contează ce spun ofiţerii de informaţii sau cei de la MAI, instituţie în subordinea căreia se află Autoritatea pentru Străini. „S-a reţinut astfel că persoana sa (Mustafa Pakcan –n.red) prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională, considerându-se drept o imposibilitate legală prezentarea adresei SRI nr. 036177 din 19 iulie 2005 şi a Raportului Autorităţii pentru Străini nr. 036289/TC/21 noiembrie 2005; aprecierea instanţei de fond este eronată, deoarece primul act menţionat are o valoare consultativă (reprezintă un punct de vedere), iar cel de-al doilea act, fiind emis de Autoritatea pentru Străini, nu poate intra sub incidenţa Legii nr. 51 1991 privind siguranţa naţională” – argumentează judecătoarea Bogasiu.

Soţul judecătoarei a fost şi el în atenţia SRI pentru evaziune fiscală

avere Bogasiu Gabriela Elena 1

Dacă în acest caz ar fi vorba despre prostia unor magistraţi de la Înalta Curte, ar exista o oarecare justificare a acestei decizii. Nu este însă vorba despre prostie, ci despre altceva. Soţul judecătoarei Bogasiu, avocatul Mihai Bogasiu, a fost el însuşi, înainte de povestea cu turcul, în atenţia SRI şi a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB). Motivul ar fi fost implicarea soţului judecătoarei în operaţiuni de evaziune fiscală de sute de miliarde de lei vechi şi spălare de bani. Mai mult, conform presei, “SRI a avertizat Parchetul General că tandemul Bogasiu – Rădulescu (Ştefan – n.red) ar fi avut intenţia să sustragă probe din dosarele penale ale unor mafioţi arabi, pe care avocatul Bogasiu îi reprezenta” (vezi aici amanunte). Aşadar, putea să fie imparţială nevasta lui Bogasiu, a cărei avere s-a construit tocmai pe baza acestor tipuri de afaceri mai mult decât dubioase? Evident că nu!

Clanul Akcan prosperă din ouă, carne şi kebab

Beneficiind de sprijinul nevestei lui Mihai Bogasiu, turcul Pakcan şi-a adus cu el neamurile şi s-a pus pe făcut bani. A preluat, prin fiul său Kazim Fatih, Avicola Manasia, prin celălalt fiu, Ahmet Ugur, Ferma Manasia, iar împreună cu aceştia a deschis “shaormeria” din sectorul 3 al Capitalei, “Dristor Kebab”.

Cum se ştie deja, turcul plăteşte, iar ce rămâne merge să finanţeze operaţiuni de care judecătoarea Bogasiu mai află doar din ştirile fierbinţi transmise din Orientul Mijlociu.

Dan Badea