Senatorul PD-L Iulian Urban, un extremist periculos, refugiat în parlamentul României

Categorie: BlogrollinvestigJustitieManipulare prin presaPresa

Un material de presă apărut în ultimul număr al săptămânalului „Atac la persoană” şi preluat, ieri, pe acest blog (intre timp am schimbat blogul initial cu site-ul danbadea.net), mi-a adus mai multe injurii şi calomnii decât am adunat în douăzeci de ani de presă. Dacă ele ar fi venit de la un ciutac, un nebun sau de la vreun descreierat de pe stradă, aş fi tăcut pentru că nu e igienic să te cerţi cu lumpenii. Înjurăturile vin însă din partea unui senator ales în Parlamentul României, un individ plătit pentru a participa direct la elaborarea legilor din ţara asta. El se numeşte Urban. Iulian Urban (foto stânga).

Cu un limbaj mai colorat decât al băieţilor din Ferentari, senatorul mă face albie de porci pentru că am postat pe blogul personal articolul „Iulian Urban, senatorul-spam, între incompatibilitate şi impostură„, material semnat de Florin Paraschivescu şi Victor N. Bogdan. Primul este directorul general al publicaţiei „Atac la persoană”, iar cel de-al doilea, director adjunct. Articolul apăruse, cu două zile înainte de a-l posta aici, şi pe blogul personal al unuia dintre autori, Florin Paraschivescu.

autorul asumat al articolulului despre Iulian Urban

Intr-un text agramat şi pe un ton nervos-scârţâit, specific fiilor de lăutari ajunşi la Bucureşti într-o căruţă cu coviltir, domnul senator PD-L de Ilfov mă acuză însă de toate relele.

Iată, mai jos, expresii şi fragmente referitoare la mine şi la săptămânalul „Atac la persoană” folosite de senatorul PD-L, Iulian Urban, în postarea sa de pe site-ul personal:

„şantajiştii din presă” (calomnie),
„lachei din presă” (calomnie),
„mizerii scrise de sinecurişti” (insultă),
„fiţuica pentru şantierişti” (insultă),
„frustratul Dan Badea care are impresia că este ziarist” (calomnie),
cobalgiul (expresie inexistentă în DEX – nn DB) Dan Badea care se dă drept redactor-şefla Atac la persoană a scris nişte inepţii jalnice în aceste două materiale” (calomnie),
„Dan Badea care răspunzând chemărilor stăpânilor săi din presă s-a grăbit să dea cu mucii în fasole scriind nişte prostii şi nişte aberaţii” (calomnie),
„frustratul aflat în sinecura unor latifundiari de presă cu condamnări penale la activ” (calomnii),

„guriştii cu pretenţii de ziarişti care se ocupă cu şantajul de presă” (insultă şi calomnie),
„sinecuristul” (calomnie),
„frustratul de serviciu care pozează în profesor de fizică (pardon, de matematică! – nota mea DB) reprofilat în ziarist de şantaj” (calomnii),
„şantajişti ordinari de presă” (calomnie),
„frustratul Dan Badea şi păpuşarii care îl comandă” (insultă şi calomnie),
„cât de prost trebuie să fii ca să vorbeşti de „firmele-clonă” Urban şi Asociaţii” (insultă),
„este mai uşor să debitezi ineptii atunci când scrii la comandă iar în buzunar îţi zornăie arginţii cu care ţi-ai vândut conştiinţa la colţ de stradă; toate astea se vor plăti cu vârf şi îndesat de către frustratul Dan Badea” (insultă şi calomnie),
„dacă nu va (sic!) mers cu mine că nu am pus botu’ la contracte cu statul aţi zis că mă voi speria dacă frustratul de Dan Badea va scrie idioţenii penibile despre mine şi familia mea” (insultă şi calomnie),
„cretinătăţi de genul celor scrise de Dan Badea în fiţuica pentru şantierişti Atac la persoană” (calomnie),
târâturilor în mocirla morală a societăţii româneşti” (calomnie)

Pentru toate cele de mai sus, îl anunţ pe senatorul de Ilfov că va trebui să probeze în instanţă acuzaţiile făcute la adresa mea, îndeosebi şantajul, ca să nu mai vorbesc de cele aduse patronilor ziarului, conform cărora ar avea „condamnări penale la activ”.

Pe de altă parte, trebuie să spun că textul incriminat de senatorul Urban este perfect din toate punctele de vedere. Şi ca scriitură, şi ca informaţie, şi ca textură. Personal, ca redactor şef, sunt mândru că pot publica asemenea materiale!

Concret, autorii acestui articol au descoperit că senatorul Urban figurează la Registrul Comerţului ca administrator al unei firme ce administrează, ca persoană juridică, două dintre societăţile siameze Urban & Asociaţii SRL. În condiţiile în care afli că ultima înregistrare (deci ultima actualizare a informaţiilor) la ONRC a uneia dintre firme s-a făcut pe 5 februarie 2010, iar Urban Iulian încă figurează ca administrator, la un an de la primirea mandatului de senator, trebuie să fii tâmpit ca să nu te întrebi dacă e o greşeală a ONRC sau senatorul chiar e administrator la firma respectivă. Este exact ceea ce au făcut colegii mei.

 

Iulian Urban, senatorul-spam, intre incompatiblitate si impostura (pag 1)

Iulian Urban, senatorul-spam, intre incompatiblitate si impostura (pag 1)

Iulian Urban, senatorul-spam, intre incompatiblitate si impostura (pag 2)

Iulian Urban, senatorul-spam, intre incompatiblitate si impostura (pag 2)

La fel, observând că senatorul lucrează la foc automat cu trei firme ce poartă acelaşi nume (Urban & Asociatii SRL), chiar dacă ele au CUI-ul diferit şi, atenţie!, două dintre ele nu sunt filialele celei de a treia, este firesc să te întrebi dacă nu cumva senatorul este un impostor ordinar care încearcă să-şi păcălească clienţii. Dubito ergo cogito, cogito ergo sum! Evident, domnul senator Iulian Urban, complet lipsit de tactul unui slujitor al legalităţii, a reacţionat ca un derbedeu crescut în târla oilor din Gorj. Mârlăneşte.

Dacă eu aş fi scris materialul incriminat de domnul senator, cum afirmă acesta, aş fi spus mult mai multe despre trecutul domniei sale. Aş fi scris în primul rând despre modul în care a fost înregistrată firma „americană” (chipurile!) în Albany- New York, cu detalii concrete şi savuroase despre sejurul domniei sale, şi al bunului său amic, acolo.

 

Atacul imund, execrabil, si nedrept al lui Iulian Urban la adresa mea, textul incriminat fiind semnat de catre altcineva.

Atacul imund, execrabil, si nedrept al lui Iulian Urban la adresa mea, textul incriminat fiind semnat de catre altcineva.

Emblem_of_the_Papacy_SE.svg

Aş mai fi scris despre adevărul din spatele siglei prezente pe site-ul domniei sale, sigla papalităţii. Nu puţini sunt aceia care l-au auzit pe actualul senator că se trage din Papa Urban al nu-ştiu-câtelea, deci nu dintr-o târlă din Târgu Jiu, iar dovada există chiar pe site-ul acestuia, în colţul din stânga sus, acolo unde el a plasat stema papalităţii.

Aş fi amintit, poate, ca elemente de culoare, şi de ce nu figurează el în Baroul Bucureşti, sau cum se face că una dintre firmele în care a fost acţionar (U&M Spedition SRL) a fost executată de creditori şi, în definitiv, cât lapte a supt de la doamna Urban. Şi el şi frate-său Viorel. Tot ca un element de culoare aş fi publicat şi diploma de bacalaureat pe care un jurnalist sifonar din preajma sa a luat-o, la o vârstă destul de înaintată, într-o localitate din Ilfov. Asta dacă aş fi fost eu autorul şi nu semnatarii materialului de presă, cum zice domnul senator PD-L de Ilfov.

Deocamdată caut un avocat care să mă reprezinte în procesul pe care i-l intentez domnului Iulian Urban. Un avocat adevărat, adică unul din baroul Bucureşti şi nu din aşa-zisul Barou Ilfov.

Dan Badea