- Pentru toţi cei care au intrat pe acest blog şi au avut răbdare cu mine,
- pentru toţi cei care au simţit aceeaşi revoltă în faţa mafioţilor PSD-PNL,
- pentru aceia care, la fel ca mine, au riscat totul pentru a-l susţine pe Traian Băsescu,
- pentru anonimii dispuşi să dea de pământ cu toţi derbedeii din politica românească,
- pentru pitecantropii lui Cătălin Voicu şi Gheorghe Rizea, care m-au ameninţat cu moartea sau cu mutilarea fizică şi care, tocmai de aceea, merită înţelegere,
- pentru aşa-zişii „prieteni”, care s-au dovedit a fi nişte profitori interesaţi de funcţii în administraţia prezidenţială, sau în MAE,
- pentru tonomatele care au câştigat milioane de euro, în ultimii ani, dar au pierdut avantajul căpătat de omul liber în faţa sclavului şi, deci, nu mai pot raţiona corect,
- pentru cei care m-au disponibilizat şi m-au trimis vreme de şapte luni în şomaj, deoarece am refuzat să cânt după partitura scrisă de mafioţii lui Vîntu, Voiculescu sau Patriciu,
- pentru cei care, deşi ştiau că am protestat deschis împotriva lui Ceauşescu, au încercat să mă compromită şoptind pe la colţuri că aş fi fost securist, apoi agent de influenţă al CIA, apoi agent al SRI, apoi al SIE, apoi omul lui Vîntu, apoi consumator de droguri, apoi omul lui Băsescu pentru ca, mai nou, să devin trompeta unor „impostori” precum Tismăneanu sau Patapievici şi, deci, duşman al securiştilor,
- pentru oamenii obişnuiţi din rândul cărora fac şi eu parte,
- pentru cei care nu aleargă după bani şi funcţii, dar nici nu acceptă să fie călăriţi de infractorii lui Vanghelie, Iliescu, Năstase, Patriciu, Voiculescu sau Vîntu,
- pentru ziariştii care îşi respectă profesia,
- pentru cei care au ales să fie „cai de cursă lungă” şi au refuzat să fie „cai de circ”,
- pentru părinţii mei care, în simplitatea lor, m-au învăţat cât de important e să fii cinstit şi drept,
- pentru cei care nu pot fi cumpăraţi cu bani sau favoruri,
- pentru cei puţini care, ca şi mine, şi-au făcut un crez din lupta împotriva duşmanilor acestei naţii,
- pentru cei care îşi iubesc ţara şi care simt româneşte oriunde s-ar afla,
Dan Badea