Un atac nedrept şi inexplicabil asupra mea, lansat de Victor Roncea (II)

Categorie: Fără categorie

O analiză interesantă apărută pe Hotnews, sub semnătura unui anume Dragoş Paul Aligică, mi-a atras atenţia, zilele trecute, şi am postat-o pe acest blog. “Wahingtonul şi Moscova şi-au dat mâna peste capul României binecuvantând candidatul social-democrat şi cartelul sau”- era concluzia autorului. O idee curajoasă care se plia perfect pe propriile mele opinii cu privire la poziţia reală a administraţiei americane faţă de unul dintre prezidenţiabilii de la Bucureşti.

Deşi, spre ruşinea mea, nu ştiam cine este Aligică, el mi-a căpătat încrederea imediat ce a scris, pe 3 decembrie, materialul “Realitatea lui Emil Hurezeanu &Co”, un text pentru care autorul merită tot respectul meu.

Poziţia duplicitară a Washington-ului faţă de o ţară aflată sub cizma unei dictaturi parlamentare fără precedent (vezi alianţele anti-româneşti “322”, “254” şi “Grivco”), dublată şi susţinută de o manipulare mediatică egalată doar de războiul radio-electronic din decembrie 1989, mi s-a conturat în momentul în care ambasadorul Mark Gitenstein a lăudat presa românească ticăloşită încurajând manipularea în masă. “Pe scena politică este agitaţie, o situaţie căreia mass-media îi acordă o atenţie considerabilă. Presa de la Bucureşti discută în amănunt despre fiecare evoluţie de pe frontul politic. Este foarte agresivă şi fiecare situaţie este abordată dintr-o diversitate de puncte de vedere politice. Iar asta e minunat! O presă agresivă e foarte importantă! Este parte semnificativă a unei democraţii sănătoase şi funcţionale” – a declarat Gitenstein pentru Wall Street Journal.

Să afirmi că “fiecare situaţie este abordată (de către presă) dintr-o diversitate de puncte de vedere politice” în condiţiile în care mass media româneşti în quasitotalitatea lor sunt controlate de structura condusă de Hrebenciuc şi concentrată în spatele lui Mircea Geoană, e o sfidare a realităţii dar şi a bunului simţ. Să te prefaci a nu observa că trusturi de presă manipulează din greu populaţia pentru a impune o “realitate” convenabilă mafiei politico-financiare şi să girezi prin declaraţii publice încălcarea flagrantă a dreptului cetăţenilor români la libera informare este cel puţin o complicitate cu structura de tip mafiot de la vârful alianţei PSD-PNL. După declaraţia de mai sus, Gitenstein a devenit, pentru mine, un complice al lui Geoană. Asta cu atât mai mult cu cât aberaţia lansată de el venea la cel puţin două luni de la celebrul raport asupra presei româneşti elaborat de Oxford Analytica . Conform documentului, “efortul de a consolida presa independentă ca o forţă „progresistă” într-o democraţie fragilă a eşuat. Cele mai multe mijloace media au fost acaparate de moguli, care par hotărâţi să le folosească pentru a influenţa politica naţională în propriul interes”.

Să nu fi aflat ambasadorul american concluziile raportului citat, de şi-a permis să afirme că “totul e minunat” în România celor 254 de politruci iresponsabili? Dimpotrivă, tocmai pentru că a cunoscut raportul s-a grăbit să-l dezmintă, cred eu.

Preşedintele român pare a fi a înţeles rapid noua politică a Washington-ului şi chiar a avut două scurte replici pe această temă. Prima dintre ele a fost cea remarcată şi de Dragoş Paul Aligică („Îl respect enorm pe Bush… Bush a facut enorm pentru Romania”), iar cea de-a doua a fost strecurată într-un răspuns pe care i l-a dat lui Geoană în timpul ultimei confruntări televizate: “Şi idolul dumneavoastră Obama a spus că recunoaşte că nu a putut anticipa criza”. Acestea sunt doar câteva dintre motivele ce m-au determinat să postez materialul preluat de pe Hotnews.

Apariţia pe blogul meu a textului semnat de Aligică a fost însoţită însă de două reacţii identice, ca finalitate, dar diferite ca abordare. Unul diplomatic, raţional şi îndreptat exclusiv spre combaterea afirmaţiilor lui Aligică, celălalt nervos, epidermic şi demolator. Ambele veneau de la doi prieteni sau, mă rog, de la un prieten şi un amic.

Prietenul e Liviu Turcu iar reacţia lui a fost pe măsură. El m-a rugat să-i permit să-şi exprime un punct de vedere asupra analizei lui Aligică, după ce m-a asigurat că, după ştiinţa sa, poziţia Washington-ului a fost greşit interpretată de analist. Cum întotdeauna i-am apreciat analizele şi eforturile, uneori disperate, de a oferi explicaţii şi soluţii pentru multe din problemele sociale, politice dar şi geostrategice cu care ne confruntăm după 1990, chiar am aşteptat nerăbdător punctul său de vedere pe chestiunea vizată. L-am primit, l-am citit şi l-am postat pe blog deşi nu m-a convins că greşesc, chiar dacă a pus sub semnul întrebării mai multe neconcordanţe din analiza Hotnews. Este însă o opinie avizată pe care o respect şi pe care nu mi-am permis să o contrazic deoarece nu sunt specialist în politică externă. Sunt însă, zic eu, un bun cunoscător al presei româneşti şi ştiu mai bine decât toţi analiştii americani câtă intoxicare încape în declaraţia lui Gitenstein referitoare la presa românească.

A doua reacţie, de această dată nevricos-agresivă a fost cea a lui Victor Roncea, amicul sau, mă rog, fostul meu amic, după cum lasă să se înţeleagă. Trec peste gluma cu blogrolul („l-am eliminat pe Dan Badea din Blog Roll” – a anunţat el) pe care nu o calific, pentru că nu mă interesează. Dacă mi-ar fi trebuit reclamă sau recomandări ajungeam şi eu, ca alţii, un cal de circ şi nu unul de cursă lungă.
Problema de fond este cu totul alta: procesul de intenţie pe ce care mi-l face doar pentru că promovez şi alte idei decât cele de pe agenda lui personală. Cine nu e cu mine, e împotriva mea spune el, în subtext.

Într-o primă fază, colegul Roncea mă acuză că, profitând de “credibilitatea câştigată”, mediatizez “făcături de cazuri” şi “făcături de jurnalişti”. Fără să detalieze, el face referire aici la continuarea, pe blogul meu, a unei investigaţii începute de o mai tânără colegă de breaslă, precum şi la preluarea unui material din aceeaşi sursă. Colega vizată, intrată în cătarea lui Victor, a fost angajată la Realitatea Tv de unde a plecat în urmă cu mai multe luni. Amicul refuză să admită faptul că Vîntu poate fi părăsit de cineva şi e convins că jurnalista este “omul lui SOV” şi nu un jurnalist “independent”. Asta numeşte el o “făcătură”. Având în vedere că specialitatea mea este, de două decenii, jurnalismul de investigaţie, la fel cum a lui este politica externă, cred că sunt în măsură să apreciez singur cine este jurnalist de investigaţie şi cine “făcătură”. La fel, faptul că un jurnalist a lucrat pentru televiziunea sau ziarele controlate de Sorin Vîntu, asta nu este o crimă. Eu însumi am lucrat câţiva ani la două dintre publicaţiile lui SOV (Bilanţ şi Gardianul), fapt care nu l-a deranjat până acum pe amicul Roncea. Ceea ce mi-a reproşat el, recent, în câteva rânduri, a fost că jurnalista respectivă ar lucra în continuare pentru Vîntu deoarece, zice el, publică în Hotnews (“fabrica de “media independentă” care îi aparţine tot lui SOV” – zice Victor) şi e „preluată” la ştiri de Realitatea TV. Dacă în politică, fie ea şi externă, poţi fabula, aici lucrurile sunt clare: Hotnews nu este a lui Vîntu. Cine crede altfel, are o problemă. Un jurnalist nu lucreză cu zvonuri, ci cu fapte şi dovezi. Ori, nu există dovezi, nici măcar conjuncturale, că agenţia de ştiri este a lui Vîntu. Au fost zvonuri lansate de Dan Andronic, dar ele nu au fost bazate pe ceva concret. Pentru a devedi că Hotnews este a lui Vîntu, trebuie să arăţi că soţii Ionel Mărgărit Timbolschi şi Manuela Preoteasa, acţionari majoritari (75%) la HotNews, sunt paravanele lui Vîntu, ceea ce colegul Roncea nu a făcut pentru că e cam dificil.

“Ce a pus capac” răbdării lui Victor a fost, spune tot el, “reproducerea unui oarecare tasmanian de serviciu, Dragos Paul Aligica, preluat fara nici o nota critica de pe portalul HotNews, fabrica de „media independenta” care ii apartine tot lui Sorin Ovidiu Vintu. Or, una este sa mai preiei o stire si alta sa propagi manipularile unui grup ideologic dusman Romaniei”. “Grupul ideologic” este, evident, cel din care fac parte Vladimir Tismăneanu şi Horia Roman Patapievici. Mărturisesc faptul că nu am ştiut că universitarul Aligică este membru al grupului din care face parte Tismăneanu. Mărturisesc, la fel, că chiar dacă aş fi ştiut, asta nu ar fi schimbat cu nimic demersul meu. Tismăneanu şi Patapievici, oricâte defecte li s-ar găsi, sunt doi intelectuali rasaţi care îi dau frisoane amicului Victor, dar nimeni nu mă poate împiedica să le citesc lucrările, să-i admir sau să-i critic. Cum, la fel, nimeni nu mă poate determina să tac atunci când vreau să spun ceva. Sunt un om liber, fără constrângeri, fără chingi şi prefer să greşesc vorbind decât tăcând.  

Iată-mă însă şi duşman al poporului, demascat exact ca în zilele de anchetă din decembrie 1987! Asta m-a întristat mai mult decât orice şi Victor ştie de ce. Trebuie să amintesc aici că pe 6 decembrie 1987, adică exact acum 22 de ani, eram acuzat de securişti că sunt duşman al poporului tot pentru un text postat, e drept, nu pe blogul personal, ci la Europa Liberă. Victor mi-a reamintit că lumea rămâne aceeaşi, chiar dacă indivizii ce o compun sunt alţii. “Lipsă de discernământ”, „trompeta unor impostori”, “deraiere” de la linia impusă, toate acestea sunt acuzaţii pe care mi le-au adus securiştii în 1987 şi, spre stupoarea mea,  colegul Victor Roncea în 2009. Singura diferenţă este că în 1987 acuzam regimul Ceauşescu pentru dictatura instaurată în România, iar în 2009 am obrăznicia să îi suspectez pe americanii lui Obama de înţelegere cu ruşii lui Medvedev pentru schimbarea preşedintelui Băsescu. Dacă securiştii conduşi de Iulian Vlad, cel promovat pe blogul lui Victor (a propos, ce-ar fi însemnat să protestez şi eu că pe blogul colegului Roncea sunt promovaţi cei care au ordonat să fiu târât prin anchete şi chinuit doi ani de zile?!), erau plătiţi să apere dictatura lui Ceauşescu şi să pedepsească orice act de disidenţă, ce justificare poate avea amicul meu ca să ia apărarea americanilor suspectaţi de doi români, Aligică şi subsemnatul, că au falsificat zarurile?

Şi ar mai fi ceva care nu se leagă oricâtă bunăvoinţă aş avea. Textul lui Aligică a fost postat pe acest blog în 9 decembrie, reacţia lui Liviu Turcu pe 11 decembrie orele 17:31, iar atacul lui Victor a fost lansat tot pe 11 decembrie la orele 19:02. De ce, dacă a fost deranjat de postarea mea, nu a reacţionat pe 9 decembrie şi a aşteptat să apară întâi reacţia lui Liviu? Mai mult, în după amiaza zilei de 11 decembrie, orele 18:44, deci cu un sfert de oră înainte de „demascare”, am avut o discuţie amicală cu Victor şi nu mi-a spus nimic despre ceea ce îmi pregătise.

Iată de ce spun că atacul amicului Victor mi se pare nedrept şi inexplicabil. Dacă venea de la un duşman îl primeam cu bucurie. Aşa însă…mi-a lăsat un gust de iască arsă, la fel ca atunci când primeşti un pumn în plină figură.

PS. Dincolo de toate astea, nu pot să nu-mi imaginez rânjetul plin de satisfacţie al mafiei PSD-PNL care va continua să ne călărească ani mulţi de aici încolo…Dezbinaţi.

Dan Badea