Regizorul Roman Polanski (foto stânga) a fost reţinut sâmbătă, de autorităţile elveţiene, care au pus în aplicare un mandat emis de justiţia americană în urmă cu 32 de ani – informează AFP. La sfârşitul lui 1977, Polanski a fost acuzat că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu o minoră în vârstă de 13 ani, Samantha Geimer, şi a fost reţinut de autorităţile americane.
Întâmplarea a avut loc în timpul unei şedinţe foto în cadrul căreia minora poza pentru revista Vogue. El a pledat vinovat de acuzaţia adusă după ce, iniţial, fusese confruntat cu şase capete de acuzare care, dacă s-ar fi putut dovedi adevărate i-ar fi adus pedeapsa cu înschisoare pe viaţă.
La începutul acestui an victima lui Polanski, Samantha Geimer (foto dreapta, după 30 de ani), astăzi în vârstă de 45 de ani, a declarat că intenţionează să renunţe la acuzaţiile aduse în 1977.
„Nu mai am 13 ani şi m-am obişnuit cu statutul de victimă. Totuşi, după atâţia ani, cazul îmi afectează imaginea şi îi afectează pe soţul şi pe copiii mei. Consider că nu merită să-mi menţin acuzaţiile şi vreau să pun capăt acestui proces„, a declarat Geimer după ce a depus o cerere în acest sens la instanţa competentă din SUA.
Numai că, pentru a se renunţa la acuzaţii, trebuie ca inculpatul Polanski să apară în faţa judecătorilor americani. Pe de altă parte, apărătorii regizorului au invocat recent declaraţia unui judecător de la Curtea Supremă din Los Angeles, conform căreia Polanski nu a beneficiat de un tratament corect în instrumentarea cazului.
În vârstă de 76 de ani, Polanski intenţiona să participe, ieri, la Festivalul Internaţional de film de la Zurich, care se desfăşoară între 24 septembrie şi 4 octombrie, şi unde urma să primească premiul pentru întreaga activitate. Cu această ocazie urmau să fie proiectate câteva pelicule care i-au adus celebritatea. Retrospectiva Roman Polanski include „Cuţitul în apă” (1962), debutul acestuia, „Balul vampirilor” (1967), „Un copil pentru Rosemary” (1968), „Cartierul chinezesc” (1974), „Căutare disperată” (1988), „Fecioara şi moartea” (1994) şi „Pianistul” (Oscar pentru regie, în 2003)