Judecătorul Mona Pivniceru şi atentatul la salariul ei nesimţit

Categorie: Blogrollcoruptie justitieinvestigPresa

Judecătorul Mona Pivniceru, preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România a anunţat public (vezi foto), printr-un comunicat de presă, că SRI o presează şi o intimidează.
mona2

Iată gogomănia cu ghilimele : „S.R.I. la comanda nu ştim cui (?!) face presiuni şi acte de intimidare a judecătorilor care au îndraznit să se adreseze instituţiilor internaţionale pentru a le aduce la cunoştinţă „Adevărul despre justiţia românească” ”.

În ce a constat fărădelegea SRI?

Ne spune tot judecătorul Mona: “În ziua în care mesajul (o epistolă în care, alături de colegii de la Tribunalul Neamţ, se plânge că Preşedintele, Premierul şi Guvernul fac presiuni pentru ca magistraţii să devină responsabili cu privire la deciziile luate în instanţele de judecată) a fost făcut public în România şi transmis forurilor internaţionale sus menţionate, la sediul Tribunalului Neamţ s-a prezentat un lucrător SRI solicitând confidenţial (?!) relaţii despre demersurile judecătorilor menţionând că acesta îşi rezervă DREPTUL de a cere date suplimentare”.

Pe de altă parte, răspunzând acuzaţiilor Monei, SRI afirmă, tot printr-un comunicat de presă, că nu a cerut nimic “confidenţial” ci demersul incriminat a fost făcut în mod oficial. “Urmare a mesajelor publice ale AMR referitoare la existenţa unor „încercări de discreditare şi presiuni” asupra justiţiei în România, Direcţia Judeţeană Neamţ a SRI a efectuat un demers oficial (în conformitate cu dispoziţiile art. 9 din Legea 14/1992 şi art. 17 din Legea 51/1991) pentru clarificarea aspectelor semnalate de Asociaţie care ar afecta starea de legalitate şi principiul separaţiei puterilor în stat. Acestea reprezintă valori constituţionale fundamentale pe care SRI, potrivit legii, este obligat să le apere” – se afirmă în comunicatul SRI.

Aşadar, pentru că şi-a făcut legal meseria (deci n-a dat-o cotită, cu microfoane, informatori etc etc) SRI-ul e acuzat de „intimidare” şi altele asemenea.

Pentru a vedea cine are dreptate, în fond e cuvântul doamnei Mona în faţa cuvântului domnului SRI, ne-am aruncat un ochi asupra textului trimis Asociaţiei Europene a Magistraţilor de către magistraţii nemţeni, supăraţi pe Băsescu, Boc şi Predoiu.

Am înţeles astfel că Mona Pivniceru, alături de colegii ei din Neamţ, tremură de frica următoarelor „nenorociri” care li s-ar pregăti:

1. Obligarea judecătorilor incompetenţi, ale căror decizii definitive au adus grave prejudicii justiţiabililor, la plata despăgubirilor obţinute de aceştia din urmă la Strasbourg(“Preşedintele României, Primul Ministru, politicienii, prin demersul lor combativ şi acuzator, îndeamnă populaţia la neîncredere în justiţie şi ameninţă magistraţii că în numele răspunderii materiale, ei trebuie să platească datoriile rezultate din hotărârile Curţii de la Strasbourg, chiar şi în lipsa vreunei dovezi a comiterii de către ei a unei infracţiuni”)

2. Legea salarizării unice (“Ultima modalitate de presiune a politicului asupra magistraturii este elaborarea unei legi unice de salarizare în România, în care să fie cuprinsă şi justiţia, operând asemănări de tipul salarizare comună similară : judecator – subcomisar politie ; judecator – medic”)

3. Legea pensiilor (“legea pensiilor stabilită pentru magistraţi şi prin care li se recunosc anumite drepturi pe care alte categorii sociale le au deja, urmează să fie abrogată”)

4. Anularea unor sporuri pentru magistraţi.

În concluzie, esenţa demersului “european” al doamnei Mona este BANUL. Salariul, pensia, sporul, privilegiul etc. Ea şi neamurile ei profesionale din Neamţ s-au simţit jigniţi că Preşedintele şi Premierul le-au atras atenţia, în mod public, că au “salarii şi pensii nesimţite” care trebuie reduse.

Că este aşa, cel puţin în privinţa salariului, o dovedeşte chiar declaraţia de avere a judecătorului Mona Pivniceru. Judecătorul crizat a avut în 2007 un salariu anual de peste 166.000 lei numai de la Curtea de Apel şi de la Tribunalul Iaşi, başca 57.860 lei de la Facultatea de Drept din aceeaşi localitate. Asta înseamnă exact 186,55 milioane lei vechi lunar.

Ori, comparativ cu veniturile unui medic, profesor sau orice altă categorie profesională, salariul doamnei Mona e NESIMŢIRE în stare pură. În aceste condiţii, dacă cineva încercă să te responsabilizeze, sau să te pună pe craca pe care meriţi să stai, e firesc să ţipi că ţi s-au încălcat drepturile tale de judecător nesătul.

Aşadar, atacul Monei Pivniceru la adresa Preşedintelui, Premierului, Guvernului, Parlamentului şi SRI nu reprezintă decât o încercare disperată de a-şi conserva privilegiile, pentru ea şi cei de aceeaşi teapă. Iar comunicatul AMR nu e decât o dezinformare tipică sistemului depăşit pe care-l reprezintă.

Dan Badea